Liquidation asset ownership upheld; appeal rejected as opposition deadline peremptory

Caracterul imperativ al termenului de opoziţie prevăzut de Legea nr.31/1990.

Termenul de opoziţie reglementat prin art.263 (2) din Legea nr.31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conţinutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziţii” făcute după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operaţiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor și obligaţiilor asociaţilor.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1524 din 7 mai 2008)

Prin sentinţa civilă nr.627 din 29 martie 2007 pronunţată în dosarul nr.137/84/2007 de Tribunalul Sălaj a fost admisă în parte acţiunea precizată de către reclamantul P.M. în contradictoriu cu pârâţii SC Z., prin lichidator SC C.M. și M.V., iar în baza art.111 Cod procedură civilă coroborat cu art.263 alin.4 din Legea nr.31/1990 a constatat că în baza planului de distribuţie în natură întocmit în temeiul raportului privind lichidarea administrativă a SC Z. reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui grajd, un fânar, o groapă de siloz, o clădire pentru gater, o clădire moară cu ciocănele și o cameră a pompelor, precum și asupra grajdului.

Tribunalul a respins ca inadmisibile restul capetelor de cerere și a obligat pârâtul M.V. să-i achite reclamantului cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul M.V.

Prin decizia civilă nr.216 din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de reclamant și a respins apelul pârâtului, iar pe cale de consecinţă hotărârea a fost schimbată în parte în sensul includerii în bunurile proprietatea reclamantului și a unui tractor și a construcţiei „casa ciobanului”, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut, în esenţă, cu privire la apelul pârâtului că cerinţa legală care impune în sarcina lichidatorului obligaţia de „notificare” a conţinutului raportului de lichidare și a planului de distribuţie a fost îndeplinită de către acesta prin publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a nr.2.288/24 iulie 2006 (fila 49, dosar nr.324/2006), conform art.263 (1) din Legea nr.31/1990, în forma în vigoare la data publicării raportului.

Legea nu impune o formă specială de aducere la cunoștinţa asociaţilor a conţinutului raportului și face trimitere la art.62 din Legea nr.31/1990, care prevede publicarea actelor în Monitorul Oficial. Această cerinţă legală a fost îndeplinită, astfel încât de la data publicării s-a născut și dreptul pârâtului M.V. de a formula opoziţie faţă de conţinutul planului de distribuire dar pârâtul nu a înţeles să-și manifeste dreptul stabilit de lege în favoarea sa.

În privinţa apelului reclamantului a reţinut că planul de distribuire a fost validat ulterior ca urmare a respectării cerinţei notificării și întrucât pârâtul nu și-a manifestat voinţa cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în privinţa uneia dintre variantele de lichidare propuse de către lichidator, urmează ca această lichidare să aibă loc în baza voinţei exprimate de către reclamant și care a fost în sensul împărţirii în natură a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale.

Întrucât instanţa de fond a omis să includă în masa bunurilor ce revin reclamantului și un tractor și construcţia casa ciobanului, hotărârea instanţei de fond a fost modificată în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul, invocând nelegalitatea hotărârii, în temeiul art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă și a susţinut, în esenţă, că hotărârea este greșită, deoarece cuprinde motive străine de natura pricinii și anume obligaţia de a face opoziţie conform art.263 (2) din Legea nr.31/1990.

Recursul este nefondat.

În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă se constată că instanţele au avut în vedere corect dispoziţiile art.263 din Legea nr.31/1990 faţă de obiectul cererii de chemare în judecată care privește constatarea dreptului de proprietate asupra bunurilor după efectuarea procedurii de lichidare a patrimoniului societăţii, deoarece tocmai expirarea termenului de opoziţie prevăzut în textul de lege sus-evocat dă valoare juridică raportului de lichidare întocmit de lichidator care este liberat, partea interesată putând cere, în conformitate cu art.111 Cod procedură civilă, dacă sunt întrunite condiţiile acestuia, să se constate dreptul de proprietate asupra bunurilor societăţii, astfel cum au fost repartizate prin planul de distribuţie ce face corp comun cu raportul de lichidare.

Termenul de opoziţie reglementat prin art.263 (2) din Legea nr.31/1990 este un termen imperativ, nerespectarea acestuia atrăgând decăderea recurentului pârât din dreptul de a mai contesta conţinutul actelor lichidării, astfel că, pretinsele „opoziţii” făcute la datele de 2 decembrie 2005 și 16 decembrie 2005, după expirarea termenului care a început să curgă de la 7 martie 2003, nu au valoare juridică, operaţiunile de lichidare devenind definitive sub aspectul drepturilor și obligaţiilor asociaţilor.

Prin urmare, nu se mai poate repune în discuţie întinderea acestor drepturi și obligaţii chiar dacă partea ar justifica cu acte stabilirea greșită a contribuţiei fiecărui asociat la dobândirea bunurilor. (...)