Capital increase via debt-compensation and non-applicability of shareholder preferential rights

Majorarea capitalului social prin compensarea creanţelor. Dreptul de preferinţă

Din economia textului art.216 din Legea nr.31/1990 nu rezultă că în această situaţie se impune respectarea dreptului de preferinţă a celorlalţi acţionari alţii decât titularul creanţei ce urmează a fi convertită în acţiuni, această modalitate având menirea de a conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a acţionarilor minoritari care nu au participat la creditarea societăţii.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1342 din 3 aprilie 2008)

Prin sentinţa nr.867/2007 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă acţiunea reclamantei S.I.F. în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S.A. acţiunea prin care reclamanta solicitase anularea hotărârii AGEA în ce privește pct.2 referitor la majorarea capitalului social, respectiv pct.3 referitor la modificarea statutului, cu menţionarea hotărârii în Registrul Comerţului.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că hotărârea AGEA contestată îndeplinește condiţiile prevăzute de lege atât sub aspectul procedurilor de convocare, publicitate, cât și sub aspectul condiţiilor impuse prin art.217 alin.3 din Legea nr.31/1990; reclamanta și-a exprimat dreptul de preferinţă astfel cum este reglementat de art.217 alin.1 din Legea nr.31/1990, în sensul că nu a fost de acord cu hotărârea AGEA, ceea ce nu este echivalent cu o interdicţie a exprimării dreptului de preferinţă.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta arătând că majorarea capitalului social s-a realizat cu nesocotirea dreptului său de preferinţă, iar prin această majorare capitalul său s-a diminuat de la 27,32% la 9,38%.

Curtea de Apel Cluj –Secţia comercială și de contencios administrativ – prin decizia nr.196 din 28 septembrie 2006 a admis apelul a schimbat sentinţa criticată în sensul anulării parţiale a hotărârii AGEA nr.1 din 16 mai 2006, în ceea ce privește pct.2 și pct.3.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că majorarea capitalului social s-a făcut prin emisiunea unui număr de 40.000 de noi acţiuni, însă exclusiv în favoarea acţionarului majoritar, creditor al societăţii .

Or, fiind în prezenţa majorării de capital prin emisiunea de noi acţiuni, trebuia respectat dreptul de preferinţă al celorlalţi acţionari, statuat de dispoziţiile art.216 din Legea nr.31/1990.

Cu privire la pct.3 din hotărârea atacată, instanţa de apel a reţinut că s-a hotărât înserarea în statutul societăţii ca „cesiunea acţiunilor să se poată efectua numai între acţionarii existenţi ai societăţii în baza contractului de cesiune tip al societăţii”.

Această decizie a fost adoptată de societate încă din 2001 când a fost transformată în societate de tip închis, această hotărâre nefiind anulată în instanţă fiind și în prezent efectivă și producând efecte juridice.

Pârâta a declarat recurs, fără a-l încadra într-unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.

Recurenta susţine însă aplicarea greșită a dispoziţiilor 216 raportat la art.210 din Legea nr.31/1990 situaţie în care se vor examina criticile în raport de aceste dispoziţii.

Recursul este fondat.

Potrivit art.210 din Legea nr.31/1990 există două procedee de majorare a capitalului social, respectiv emisiunea de noi acţiuni și majorarea valorii nominale a acţiunilor existente.

Aliniatul 2 al textului invocat vizează și una din posibilele surse de majorare a capitalului social respectiv „prin compensarea unor creanţe lichide și exigibile ale societăţii cu acţiuni ale acesteia”.

În speţă s-a realizat majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 40.000 de noi acţiuni, exclusiv în favoarea acţionarului majoritar, creditor al societăţii.

Din economia textului art.216 din Legea nr.31/1990 nu rezultă că în această situaţie se impune respectarea dreptului de preferinţă a celorlalţi acţionari alţii decât titularul creanţei ce urmează a fi convertită în acţiuni, această modalitate având menirea de a conduce la îmbogăţirea fără justă cauză a acţionarilor minoritari care nu au participat la creditarea societăţii.

A interpreta altfel această reglementare ar conduce la posibilitatea intimatei să ia o cotă din acele acţiuni care au fost atribuite în contul unor creanţe lichide și exigibile.

Cu privire la pct.3.III din hotărâre, deși în considerente instanţa de apel a apreciat că hotărârea este legală, în dispozitiv a dispus anularea acestor dispoziţii.

Măsura contestată de recurentă, nu a făcut decât să se dea eficienţă hotărârii anterioare din 12 aprilie 2001 care nu a fost anulată în instanţă.

În aceste condiţii văzând dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia atacată și a respins apelul reclamantei.