Presumption of corporate representation rights and waiver of signature defect in civil procedure

Dreptul de a promova acțiunea. Dreptul de reprezentare. Prezumția – în cazul unei societăți comerciale – privind existența dreptului de a promova acțiunea cât și a dreptului de reprezentare în condițiile legii. Complinirea neregulii procedurale privind lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată în condițiile art.133 (2) Cod procedură civilă

Dreptul de chemare în judecată a fost exercitat de societate prin reprezentantul său de către avocatul ales care a semnat cererea de chemare în judecată, instanța reținând corect că se află în situația complinirii neregulii privind lipsa semnăturii unei cereri de chemare în judecată reglementată de art.133 (2) Cod procedură civilă.

Fiind în fața unei societăți comerciale există prezumția privind existența dreptului de a promova acțiunea cât și a dreptului de reprezentare, în condițiile legii, contrariul nefiind demonstrat în condițiile în care dispozițiile art.68 (1) Cod procedură civilă nu sunt aplicabile.

(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.184 din 25 ianuarie 2008)

Reclamanta F.I. & T.I a chemat în judecată SC R.R. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a deciziei Consiliului de Administrație nr.1/2001 și a tuturor actelor subsecvente.

Tribunalul Constanța prin sentința nr.3911/COM din 6 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr.1237/COM/2005 a admis excepția lipsei calității de reprezentant a lui R.E. pentru exercitarea dreptului de chemare în judecată și drept consecință a anulat cererea de chemare în judecată formulată de SC F.I. & T.I. având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor mai sus menționate.

Instanța de fond a ajuns la această soluție după ce a examinat înscrisul prin care reprezentantul legal al societății reclamante l-a mandatat pe R.E. printr-o procură cu nr.969 din 12 octombrie 2004, dată pentru semnarea unui contract de drepturi litigioase, semnătură care deși a fost confirmată de societate nu era legalizată cu respectarea cerințelor art.67 alin.1 și 68 alin.1 Cod procedură civilă.

Instanța de fond a mai reținut că mandatul conferit lui R. E. este unul general care nu-l îndreptățește să promoveze acțiune în justiție.

Curtea de Apel Constanța prin decizia nr.221/COM/2 octombrie 2006 a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza pentru judecarea fondului stabilind că societatea și-a însușit acțiunea aflată pe rolul Tribunalului și că în discuție nu se afla dreptul de reprezentare în sensul art.161 Cod procedură civilă, situație în care s-ar aplica sancțiunea nulității, ci dispozițiile art.133 Cod procedură civilă care prevăd posibilitatea ca reprezentantul societății să-și însușească acțiunea. Cum însușirea acțiunii nu este condiționată de îndeplinirea unei forme (legalizate), în temeiul art.297 Cod procedură civilă, cauza a fost trimisă pentru rejudecare.

Împotriva deciziei nr.221/COM/20 octombrie 2006 a declarat recurs pârâta SC R.R. prin care a invocat motivul prevăzut de art.304 (9) Cod procedură civilă în sprijinul susținerii că „hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii”.

Recurenta susține că potrivit art.68 (1) Cod procedură civilă prevede că exercițiul dreptului de chemare în judecată se realizează printr-o procură specială care trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată. În continuare s-a referit la noțiunea de îndreptare a neregularităților săvârșite cu privire la actele de procedură pentru ca apoi citând art.106 alin.2 să ajungă la concluzia că actele de procedură nu pot fi confirmate fără a fi legalizate, orice alt mod de confirmare, în opinia sa, neavând valoarea juridică cerută de art.68 alin.1 Cod procedură civilă.

Conchizând că intimata nu a făcut dovada calității de reprezentant pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și că nu a complinit această lipsă, recurenta a solicitat admiterea recursului și respingerea apelului reclamantei.

Recursul este nefondat.

Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Potrivit criticilor dezvoltate mai sus recurenta a invocat aplicarea greșită a art.68 alin.1 și 106 (2) Cod procedură civilă.

Critica se vădește nefondată întrucât dispozițiile art.68(1) Cod procedură civilă nu-și găsesc aplicarea în cauză iar din argumentarea acestei susțineri rezultă că se pune semnul egalității între reprezentarea în exercițiul dreptului de chemare în judecată, reprezentarea în judecată și dreptul de reprezentare în societate. Critica astfel argumentată nu va fi reținută întrucât dreptul de a se adresa instanței aparține persoanei juridice prin reprezentantul său, iar acesta exercită drepturile care i-au fost recunoscute în condițiile LSC, prin actul constitutiv.

În speță, acest drept a fost exercitat de societate prin reprezentantul său de către avocatul ales care a semnat cererea de chemare în judecată. În aceste condiții corect a reținut instanța de apel, fără să dezvolte această concluzie că se află în situația complinirii unei cereri de chemare în judecată, posibilitate prevăzută de art.133 (2) Cod procedură civilă.

Prin urmare, fiind parte în litigiu fiind o societate comercială, există prezumția privind existența dreptului de a promova acțiunea cât și a dreptului de reprezentare în condițiile legii, iar contrariul nu a fost demonstrat în condițiile în care dispozițiile art.68 (1) Cod procedură civilă nu sunt aplicabile.

De asemenea menționarea acestui articol ca fiind încălcat nu are în vedere capitolul din Titlul III al Legii nr.31/1990 care se referă la funcționarea societăților comerciale și la posibilitățile de a transmite dreptul de reprezentare și odată cu acesta dreptul de a apăra societatea prin acțiuni în justiție. Nu în ultimul rând trebuie reținut că dreptul de a reprezenta societatea poate fi transmis de administratorii cu drept de reprezentare dacă această facultate li s-a acordat expres prin actul constitutiv, ori în cauză nu s-a stabilit contrariul cu atât mai mult cu cât promovarea acțiunii s-a realizat prin avocat.

Revenind la ratificarea acțiunii semnată de reprezentantul legal al societății în conformitate cu posibilitatea acordată procedural de art.161 raportat la art.133 Cod procedură civilă, recurenta face trimitere în mod greșit la dispozițiile art.106 alin.2 Cod procedură civilă întrucât acestea au în vedere neregularitățile săvârșite cu privire la actele de procedură, care sunt în căderea judecătorului. În cazul de față însă problema care s-a pus este cea a însușirii acțiunii în condițiile textelor evocate anterior, care nu condiționează această însușire, în cazul în care aceasta este făcută de reprezentantul legal, de îndeplinirea unei formalități.