Unpaid auto-service invoices claim rejected as unproven; appeal over non-communicated statement of defense dismissed.

Acţiune în pretenţii. Intâmpinare. Sancţiunea aplicabilă în cazul necomunicării acesteia.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială.

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

- prescripţie

- tardivitate

C. proc. civ., art.86 alin.(1), art.96, art.105 alin.2, art.116 alin.(1),

art.208 alin.3, art.7201 , art.7204 , art.7205 alin.3

C. civ., art.969

Art.7204 prevede pentru pârât obligaţia de a depune întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, fără a se reglementa pentru instanţe obligaţia de comunicare a ei ci, conform art.7205 alin.3 „la cererea părţii interesate, instanţa, ţinând seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinării precum și pentru studierea acesteia de către pârât”.

Necomunicarea întâmpinării nefiind sancţionată cu nulitatea prevăzută anume de lege, partea trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art.208 alin.3 C. proc. civ., până la prima zi de înfăţișare ce i-a urmat și înainte de a primi concluzii în fond.

Secţia comercială, Decizia nr.3254 din 8 decembrie 2009

Prin sentinţa nr.2134/25 noiembrie 2008, Tribunalul Caraș-Severin, Secţia comercială și de contencios administrativ, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E.S. SA București în contradictoriu cu pârâta SC ENEL DISTRIBUȚIE BANAT SA având ca obiect pretenţii bănești, subsecvent respingerii excepţiei invocate de pârâtă cu privire la tardivitatea acţiunii.

Instanţa de fond a reţinut că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 30 septembrie 2005, iar nu la data emiterii facturilor fiscale pe care reclamanta și-a întemeiat acţiunea, 31 august 2005, acţiunea fiind promovată anterior împlinirii termenului de prescripţie, respectiv la 4 septembrie 2008, așa încât excepţia tardivităţii ei s-a apreciat ca neîntemeiată.

S-a mai reţinut că două din cele trei facturi invocate prin acţiune au fost recunoscute de pârâtă care a și procedat la efectuarea plăţilor menţionate în acestea prin ordinul de plată nr.365 din 3 octombrie 2005.

În ce privește factura din 31 august 2005 pentru prestări servicii auto, aceasta nu a fost recunoscută și nici acceptată la plată de către pârâtă, întrucât a apreciat că suma pretinsă ar reprezenta diferenţa de valoare pentru sumele alocate pentru lunile mai și iunie 2005.

Instanţa de fond reţinând că pentru plata serviciilor auto pe lunile august 2005, în baza contractului nr.432/2005, reclamanta a emis două facturi cu sume distincte în baza unui singur centralizator, fără a se face distincţie între serviciile prestate, a apreciat că pentru factura în speţă, din 31 august 2005, pentru suma totală de 163.014,58 lei, serviciile auto sunt nedovedite, situaţie în care în temeiul art.1169 C. civ. a respins acţiunea iar pe cale de consecinţă și petitele accesorii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, susţinând că instanţa de fond nu a stabilit situaţia de fapt în acord cu probele administrate și că, în mod greșit, a aplicat prevederile art.1169 Cod. civ.

Curtea de Apel Timișoara, Secţia comercială, prin decizia nr.85 din 28 aprilie 2009, a respins apelul declarat de reclamantă ca nefondat.

Instanţa de apel a ajuns la concluzia că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, primind apărările pârâtei intimate cu privire la faptul că valorile stabilite prin contractul cadru de prestări servicii în temeiul căruia reclamanta a prestat pentru pârâtă diferite servicii de autobază, emiţând mai multe facturi, inclusiv cea din 31 august 2005 pentru suma de 163.014,58 lei, au fost modificate și reduse de comun acord prin memorandumul din 2 martie 2005.

Instanţa de apel a înlăturat criticile apelantei cu privire la caracterul abuziv al clauzelor memorandumului faţă de conţinutul clar al acestora și de atitudinea reclamantei de a nu solicita anularea lor și minuta pe care părţile au încheiat-o la 1 august 2005, apreciind, deci, ca justificat refuzul pârâtei în a efectua plata facturii menţionate.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta SC E.S. SA, invocând art.304 pct.5,8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut, ca un motiv de recurs, încălcarea rolului activ al judecătorului prin necomunicarea întâmpinării depusă la dosar de intimată, în acord cu prevederile art.116, 86, 96 C. proc. civ. și art.6 par.1 CEDO.(…)

Recursul nu este fondat.

Cu privire la motivele de recurs pe care recurenta le-a indicat prin raportare la prevederile art.304 C. proc. civ., este de observat că au corespondent în criticile dezvoltate pe motivul prevăzut de art.304 pct.5 și 9 C. proc. civ. Motivul prevăzut de pct.8 C. proc. civ. conform căruia instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin greșita lui interpretare se raportează la memorandumul pe care părţile l-au încheiat, cât privește durata lui de valabilitate.

1. În dezvoltarea motivului întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.5 C. proc. civ. s-a invocat de recurentă necomunicarea întâmpinării din apel prin raportare la prevederile art.116 alin.(1), art.86 alin.(1) și art.96 C. proc. civ.

Art.304 pct.5 C. proc. civ. are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 C. proc. civ.

Necomunicarea întâmpinării nefind sancţionată cu nulitatea prevăzută anume de lege, partea trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art.208 alin.3 C. proc. civ., până la prima zi de înfăţișare ce i-a urmat și înainte de a primi concluzii în fond, situaţie nedovedită în cauză de recurentă.

De altfel, cauza fiind una comercială, se aplică cu prioritate normele speciale prevăzute de art.7201 și urm. C. proc. civ., care au ca scop soluţionarea cu precădere a proceselor și cererilor în materie comercială.

În atingerea acestui scop, art.7204 prevede pentru pârât obligaţia de a depune întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată fără a se reglementa pentru instanţe obligaţia de comunicare a ei ci, conform art.7205 alin.3 „la cererea părţii interesate, instanţa, ţinând seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinării precum și pentru studierea acesteia de către pârât”.

S-a constatat că reclamanta apelantă a lipsit la unul din termenele acordate în apel și, deși prezentă la termenul la care cauza s-a soluţionat, aceasta nu a solicitat un termen scurt pentru a studia întâmpinarea depusă la dosar de intimată anterior primului termen de judecată.

Prin urmare, susţinerea recurentei cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, conform primului paragraf din art.6 CEDO, este fără temei juridic, cum, de altfel tot fără temei este și susţinerea cu privire la încălcarea de către judecător a art.129 alin.4 și 5, câtă vreme recurentul nu și-a respectat propria obligaţie prevăzută de art.129 alin.1 C. proc. civ. de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului în condiţiile legii și de a-și proba pretenţiile și apărările.(…)

Așa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte a respins recursul declarat de reclamant ca nefondat, menţinând ca legală decizia atacată.