Insolvency claim by dissolved company barred; appellate reversal overturned, trial dismissal for lack of standing reinstated.

Societate comercială. Insolvenţă. Administrator special. Limitele mandatului.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Procedura insolvenţei.

Index alfabetic: societate comercială

- insolvenţă

- administrator special

- lipsa calităţii de reprezentant

- reprezentant

Legea 85/2006, art.18 alin.1, art.77

Legea 31/1990, art.233 alin.2,3

C. proc. civ., art.129 alin.5, art.161

După dizolvarea societăţii, persoana fizică ce a reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea. Astfel, împrejurarea că acţiunea a fost formulată de directorul societăţii, care a fost desemnat administrator special – după promovarea acţiunii - nu este de natură a face dovada calităţii sale de reprezentant al societăţii aflate în faliment deoarece, potrivit art.18 alin.1 din Legea 85/2006, mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor.

Secţia comercială, Decizia nr.2545 din 22 octombrie 2009

Prin sentinţa comercială nr.2415/21 februarie 2008 a Tribunalului București, Secţia a-VI-a comercială, s-a admis excepţia netimbrării capătului de cerere privind plata contravalorii construcţiei, din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.C.G.R. SRL împotriva Consiliului Local al orașului B., iar pentru petitul privind obligarea pârâtului să preia construcţia pieţei agroalimentare edificată de reclamantă a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, cu consecinţa anulării acestui capăt de cerere.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta se află în procedura insolvenţei, fiind desemnat lichidator judiciar S.C. A.L. SRL, așa încât, potrivit art.77 din Legea 85/2006, directorul nu mai putea semna cererea de chemare în judecată, ci doar lichidatorul desemnat, conform art.18 din aceeași lege.

Pentru petitul privind plata contravalorii construcţiei edificate s-a constatat netimbrarea cererii, în speţă neoperând scutirea de taxă, câtă vreme cererea de chemare în judecată nu a fost semnată și promovată de lichidator sau administrator special.

Apelul declarat de reclamantă, prin administrator special P.D., a fost admis prin decizia comercială nr.448 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel București, Secţia a-V-a comercială, ca și cererea de intervenţie în interesul apelantei formulată în această fază procesuală de intervenientul P.C., iar sentinţa tribunalului a fost desfiinţată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la fond.

Instanţa de apel a reţinut că soluţionarea excepţiei privind lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.129 alin.5 C. proc. civ. și art.161 C. proc. civ. de către instanţa de fond, deoarece nu a fost pusă în discuţia părţilor această excepţie și nu s-a cerut reclamantei să facă dovada calităţii, deși în petitul cererii se menţionase că semnatarul cererii este administratorul special al reclamantei.

De asemenea, instanţa nu a avut rol activ și nu a pus în discuţie citarea lichidatorului, motiv pentru care s-a apreciat că, potrivit art.18 alin.1 din Legea 85/2006, administratorul special putea reprezenta societatea reclamantă, soluţia de fond fiind greșită sub acest aspect.

Întrucât reclamanta este în faliment, s-a apreciat de instanţa de apel că greșit i-a fost anulat ca netimbrat și petitul privind plata contravalorii construcţiei, cererea fiind scutită de taxa de timbru în temeiul art.77 din Legea 85/2006.

În consecinţă, sentinţa a fost desfiinţată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al orașului B.

Recurentul a criticat decizia din apel pentru greșita reţinere a împrejurării că excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu ar fi fost pusă în discuţia părţilor la fond.

De asemenea, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.233 alin.2 și 3 din Legea 31/1990 potrivit cărora, după dizolvarea societăţii, persoana fizică ce a reprezentat societatea până la acea dată își pierde calitatea de reprezentant, nemaiputând realiza acte juridice de natură a angaja societatea, în caz contrar actele sale fiind nule, conform art.46 din Legea 85/2006.

Recurentul a susţinut că în apel s-a făcut și o greșită aplicare a dispoziţiilor art.18 alin.1 teza finală din Legea 85/2006, mandatul administratorului special fiind redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor și nu de a reprezenta debitoarea, sarcină ce incumbă lichidatorului sau administratorului judiciar. (…)

Recursul pârâtului este întemeiat.

Din dosar rezultă că acţiunea reclamantei a fost înregistrată la fond la 3 decembrie 2007, fiind promovată prin director P.D., cel care a și semnat cererea de chemare în judecată în această calitate.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lui P.D., susţinându-se că din 11 martie 2003, prin încheierea Tribunalului București, irevocabilă prin decizia comercială nr.590/16 aprilie 2004, s-a dispus dizolvarea societăţii reclamante și intrarea în faliment, instanţa acordând termen la 24 ianuarie 2008 pentru a se proba stadiul falimentului și situaţia reclamantei, aspecte cărora reclamanta le-a răspuns prin „răspunsul la întâmpinare”.

În atare situaţie, instanţa de apel, greșit, a reţinut că excepţia lipsei calităţii de reprezentant nu a fost pusă în discuţia părţilor, fiind încălcate dispoziţiile art.129 alin.5 C. proc. civ. și art.161 C. proc. civ., încheierea din 24 ianuarie 2008 cât și practicaua sentinţei de fond probând contrariul, așa încât, criticile recurentului sub acest aspect sunt fondate.

De asemenea, Curtea a apreciat ca întemeiate și criticile recurentului privind încălcarea dispoziţiilor art.233 alin.2 din Legea 31/1990 potrivit cărora directorii unei societăţi comerciale dizolvate nu mai pot întreprinde operaţiuni în numele societăţii.

Ori, în speţă, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantă reprezentată prin directorul său P.D., deși aceasta era în faliment cu mult înainte de promovarea cererii.

Împrejurarea că P.D. a probat în speţă că el a fost desemnat administratorul special al reclamantei la 29 ianuarie 2008 – după promovarea acţiunii – nu este de natură a face dovada calităţii sale de reprezentant al reclamantei aflată în faliment deoarece, potrivit art.18 alin.1 din Legea 85/2006, mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor, în timp ce debitoarea falită este reprezentată de lichidator sau administratorul judiciar, potrivit aceluiași text.

În consecinţă, instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea dispoziţiilor art.233 alin.2 din Legea 31/1990 și art.18 alin.1 din Legea 85/2006, reţinând că administratorul special poate reprezenta interesele societăţii în faliment.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor art.77 din Legea 85/2006 privind scutirea de taxe de timbru în cazul în speţă, deoarece, potrivit acestui text, numai acţiunile introduse de lichidatorul sau administratorul judiciar al unei societăţi în faliment sunt scutite, nu și cele introduse de alte persoane.(…)

În raport de aceste considerente, Curtea a apreciat că recursul pârâtului este întemeiat, fiind admis, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 și 3 C. proc. civ. coroborate cu art.304 pct.9 C. proc. civ., iar decizia din apel a fost modificată în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.