Admissibility of third-party intervention requires express appeal of interlocutory denial, barring appellate review of merits

Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie. Cale de atac

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura în faţa primei instanţe.

Index alfabetic : intervenţie în interes propriu

- admitere în principiu

Cod procedură civilă, art.52, art.268, art.282 alin.2

Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu cererii de intervenţie fiind o încheiere interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată cu hotărârea dată asupra fondului prin raportare la art.52, la art.268 și art.282 alin.2 Cod procedură civilă.

ICCJ, Secţia Comercială, Decizia nr.1166 din 7 aprilie 2009

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa SC R.I. SA a chemat în judecată pe pârâţii M.A.E. și C.C.I.M.B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să fie obligat pârâtul M.A.E. la predarea sentinţei de evacuare și a procesului – verbal al acesteia referitoare la SC H.C. SRL, precum și a tuturor actelor referitoare la patrimoniul reclamantei.

Prin sentinţa nr.1447/10 septembrie 2004 Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Civilă și de Contencios Administrativ și-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului București – Secţia comercială.

Prin sentinţa comercială nr.911 din 23 februarie 2005, Tribunalul București – Secţia a VI-a comercială a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant și s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta, apel care a fost admis prin decizia comercială nr.811/14 decembrie 2005, desfiinţându-se hotărârea atacată și trimiţându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.

Prin încheierea de ședinţă din data de 22 mai 2007 au fost respinse excepţiile de necompetenţă materială și de tardivitate a introducerii acţiunii, invocate de pârâtul MAE prin întâmpinare.

La termenul din data de 19 iunie 2007, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CCIMB.

La termenul din data de 30 octombrie 2007, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a altor persoane conform art.57 Cod procedură civilă, îndreptată împotriva A.F.P. și a lichidatorului A.P.A.

La același termen de judecată au formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC B.R. SRL și P.M., solicitând obligarea pârâtei la restituirea către intervenienţi a tuturor bunurilor aparţinând SC R.I. SA, bunuri pe care și le-a însușit cu ocazia evacuării, SC H.C. SRL, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 4 martie 2008, instanţa de fond a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC B.R. SRL și P.M., tribunalul respingând cererea de intervenţie ca inadmisibilă întrucât intervenienţii nu au un drept propriu, ci solicită doar restituirea unor bunuri aparţinând reclamantei care are calitatea de subiect de drept.

Prin sentinţa comercială nr.3505/11 martie 2008, tribunalul a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art.1169 Cod civil, nu a făcut dovada din care să reiasă că documentele sale contabile ori alte bunuri ar fi rămas în posesia MAE. Totodată, instanţa de fond a reţinut că în speţă nu au fost dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.998 Cod civil.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs intervenienţii SC B.R. SRL și P.M., recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel București – Secţia a VI-a comercială la data de 12 mai 2008.

La termenul din 19 septembrie 2008 instanţa a calificat calea de atac declarată ca fiind apel, iar nu recurs, conform art.282 raportat la art.284 Cod procedură civilă.

Prin decizia comercială nr.399 din 19 septembrie 2008 Curtea de Apel București – Secţia a VI-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii SC B.R. SRL și P.M.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că apelanţii nu critică soluţia instanţei de fond faţă de cererea de intervenţie în interes propriu și că judecătorul de fond a manifestat rol activ întrucât, nefiind depășită faza admisibilităţii în principiu, intervenienţii nu puteau să-și formuleze probe și cereri în faţa instanţei de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienţii SC B.R. SRL și P.M. invocând motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art.304 pct.5, 7 și 9 Cod procedură civilă în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la apărare pășind la judecarea cauzei în lipsa procedurii cu C.C.I.M.B.; că s-a respins greșit cererea de intervenţie ca inadmisibilă, cu motivarea că intervenienţii nu au drept propriu; că prin respingerea cererii de intervenţie le-a fost anihilat și dreptul la a administra probe, apărare și dreptul la respectarea bunurilor; că s-a făcut dovada că documentele contabile ori alte bunuri au rămas în posesia MAE, sediul social aflându-se într-un imobil al MAE; că a fost respinsă nelegal cererea de citare a lichidatorului judiciar A.P.A. pentru punerea la dispoziţie a dosarului de lichidare ce duce la dezlegarea pricinii și că s-au încălcat prevederile art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

Examinând recursul intervenienţilor prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. (...)

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă se apreciază că este nefondat, instanţa de apel reţinând corect că recurenţii – intervenienţi nu au criticat încheierea de ședinţă de la 4 martie 2008 prin care a fost respinsă admiterea în principiu a cererii lor de intervenţie în interes propriu și în aceste condiţii nu este posibil controlul judiciar în apel asupra acestei încheieri.

Încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie fiind o încheiere interlocutorie și nu preparatorie trebuia atacată în mod expres odată cu hotărârea dată în fond prin raportare la art.52, la art.268 și la art.282 alin.2 Cod procedură civilă.

Neatacarea cu apel a încheierii de către intervenienţi face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Menţionarea în criticile dezvoltate în apel că s-a respins nemotivat cererea de intervenţie nu echivalează cu exercitarea căii de atac a apelului și împotriva acestei încheieri, așa cum cer și dispoziţiile art.52 Cod procedură civilă.

Nefiind depășită faza admisibilităţii în principiu, instanţa de apel a reţinut corect că intervenienţii nu puteau să formuleze cereri și să solicite probe în faţa instanţei de judecată. (...)

Pentru considerentele expuse în temeiul dispoziţiilor art.312 Cod procedură civilă Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.