PFA commercial asset status: distinct affected patrimony excludes spousal marital interest and standing to challenge alienation

Persoană fizică autorizată. Statut juridic. Întinderea răspunderii.

Persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică și un patrimoniu distincte de cele al persoanei fizice.

Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune – dacă acesta a fost constituit – și în completare cu întreg patrimoniul.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1072 din 31 martie 2009)

Prin sentinţa comercială nr.4400 din 26 martie 2008 Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă și excepţia lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută .

În consecinţă a respins cererea formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâţilor T.E., B.P. și B.S., constatând lipsa calităţii procesuale active și lipsa interesului .

Instanţa de fond a apreciat lipsa interesului în promovarea acţiunii întrucât dacă această acţiune ar fi admisă, bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice autorizate, care este distinct de cel al patrimoniului soţilor.

În ce privește motivul de nulitate relative a reţinut lipsa calităţii procesuale active, întrucât bunul nu face parte din patrimoniul comun al soţilor, astfel că nu era necesar și consimţământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta T.A. și prin decizia comercială nr.308 din 26 iunie 2008 Curtea de Apel București, Secţia V-a comercială a admis apelul, a desfiinţat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în speţă nu este înlăturată prezumţia de comercialitate, întrucât antecontractul în litigiu poartă asupra dreptului de proprietate asupra unui spaţiu comercial, ceea ce exclude caracterul civil al actului și infimă susţinerea despre prevederi contrare faptelor de comerţ, competenţa fiind a instanţei comerciale, respectiv a tribunalului faţă de caracterul neevaluabil al cererii, conform art.2 pct.1 litera a teza a II-a Cod procedură civilă.

Referitor la modul de soluţionare a celor două excepţii instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă întrucât excepţia lipsei de interes a fost soluţionată înainte de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent și că instanţa de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică autorizată are statut de entitate juridică distinct de cel al persoanelor fizice, ca și pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu propriu, fără a face trimitere la o dispoziţie legală care să consacre aceste argumente.

În ce privește excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei – reclamante, faţă de împrejurarea că soluţia pe această excepţie a fost întemeiată pe argumentul nevalid al patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca și prin raportare la o acţiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de vânzare – cumpărare, instanţa a apreciat că această excepţie trebuie reexaminată în funcţie de obiectul cererii dedus judecăţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei.

Recurentul a susţinut că instanţa a considerat greșit că există identitate de patrimonii între o persoană fizică și o persoană fizică autorizată, cu consecinţa că soţia pârâtului are un drept de proprietate devălmaș asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparţinea exclusiv persoanei fizice autorizate; că spaţiul comercial a fost dobândit de către persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr.550/2002 în calitatea acesteia de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate între patrimoniul unui individ și cel al unei persoane fizice autorizate trebuie privită și prin prisma altor dispoziţii legale, respectiv prin perspectiva Legii nr.85/2006, care reglementează modul de urmărire al patrimoniului (art.1 alin.2 lit.a) care statuează că numai persoana fizică – comerciant poate fi supusă procedurii insolvenţei, precum și prin perspectiva dispoziţiilor art.31 lit.c Codul familiei; că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimioniul de afectaţiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condiţiile în care recurentul a menţionat că persoana fizică autorizată și-a deschis, după construire, un punct de lucru în imobilul în discuţie; că motivarea hotărârii conţine fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanţei sunt nemotivate; că în motivarea hotărârii nu se regăsește nicio referire la extrasul de carte funciară.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă - modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursului declarat de pârât, modificarea deciziei instanţei de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și menţinerea hotărârii Tribunalului întrucât, instanţa de apel a soluţionat în mod nelegal excepţia lipsei de interes și excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Legiuitorul prin O.U.G. nr.44/2008 a reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate.

Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.j din acest act normativ, bunurile, drepturile și obligaţiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice reprezintă un patrimoniu de afectaţiune.

Prin art.20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit și în completare cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006 dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.7 din Codul comercial.

Din aceste dispoziţii legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice și că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectaţiune distinct de cel al persoanei fizice.

În speţă s-a lămurit regimul juridic al bunului promis acesta făcând parte din patrimoniul de afectaţiune al persoanei fizice autorizate – T.E., în condiţiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul dispoziţiilor Legii nr.550/2002, a fost înscris în Cartea Funciară pe numele persoanei fizice autorizate – T.E. și a fost folosit pentru desfășurarea activităţii comerciale a persoanei fizice autorizate – T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din patrimoniul comun al soţilor T.

Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calităţii sale de comerciant și în scopul desfășurării în acest imobil a activităţii comerciale pentru care era înfiinţat.

Ca atare spaţiul nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soţi însă face parte din fondul de comerţ al Persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă. (...)

Reclamanta nu justifică interes și prin prisma dispoziţiilor art.35 din Codul familiei care impun consimţământul soţilor numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare.

Așa fiind, Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul respingerii apelului reclamantei, ca nefondat.