Inadmissibility of annulment appeal against revision decision under Civil Procedure Code

Contestaţie în anulare. Condiţii de admisibilitate.

Potrivit art.318 Cod procedură civilă pot fi atacate prin contestaţie în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs

Din interpretarea coroborată a prevederilor art.317(1) și 320(3) Cod procedură civilă rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre irevocabilă prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii dată în apel.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.782 din 10 martie 2009

Prin contestaţia în anulare promovată contestatorii A.G. și A.E. au solicitat anularea deciziei nr.3001 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie în temeiul art.317 și urm. Cod procedură civilă.

Contestatorii motivează în fapt cererea susţinând că prin decizia contestată Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia comercială a respins cererea de revizuire pe care au formulat-o împotriva deciziei nr.2106 din 24 martie 2005 pronunţată de această instanţă ca tardiv declarată dar în mod greșit. Aceasta deoarece deși s-a reţinut că revizuienţii au avut cunoștinţă de actul nou invocat „dosarul de executare silită prin licitaţie” cu prilejul contestaţiei la executare soluţionată prin sentinţa nr.84/2003 a Curţii de Apel București, irevocabilă prin decizia nr.2106 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie cât și prin decizia nr.460/30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, cauzele respective au fost însă soluţionate fără atașarea dosarului de licitaţie ca act nou.

Înalta Curte examinând decizia a cărei anulare se solicită, constată că prin această decizie s-a respins cererea de revizuire formulată de contestatorii revizuienţi împotriva deciziei nr.2106 din 24 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia comercială, ca tardiv formulată.

În motivarea acestei decizii s-a reţinut că decizia nr.2106/2005 supusă revizuirii a mai făcut obiectul altor două cereri de revizuire pe același temei, art.322 pct.5 Cod procedură civilă, (decizia nr.754/21 februarie 2006 și 1978/31 mai 2006) actul nou invocat fiind, succesiv: raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară nr.114 din 18 iulie 2005, mai multe hotărâri judecătorești și respectiv „dosarul de licitaţie din data de 5 mai 2003” în condiţiile în care procesul verbal de licitaţie din 5 mai 2003 a făcut obiectul litigiului finalizat prin decizia supusă revizuirii dar și a litigiului finalizat prin decizia nr.460/30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

Este de observat că și această din urmă decizie nr.460/30 ianuarie 2007, a făcut obiectul unei revizuiri (decizia nr.1057/13 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, Secţia comercială) și, astfel cum a declarat contestatorul în ședinţa publică, pe rolul instanţelor românești el susţine peste 300 de procese generate de aceeași executare silită finalizată cu procesul verbal de licitaţie încheiat de AVAS la 5 mai 2003 conform cu procedura specială prevăzută de O.U.G. nr.51/1998 (R).

Se observă că prin cererea formulată s-au invocat generic prevederile art.317 și urm. Cod procedură civilă, fără a se indica însă nici una din cele două cauze prevăzute de acest text de lege în mod limitativ, invocând la modul general, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare în fapt, că decizia atacată este greșită, susţinere ce ar putea face trimitere la incidenţa art.318 Cod procedură civilă în cauza de faţă.

Potrivit art.318 Cod procedură civilă pot fi atacate prin contestaţie în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs, or decizia contestată în cauza de faţă este o hotărâre pronunţată asupra unei cereri de revizuire nu a unei decizii pronunţată în recurs.

Cum și din interpretarea coroborată a prevederilor art.317(1) și 320(3) Cod procedură civilă rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre irevocabilă prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii dată în apel, contestaţia în anulare nu poate fi primită, ea fiind deci inadmisibilă.

Dacă s-ar accepta o altă interpretare decât, aceea conformă cu intenţia legiuitorului s-ar ajunge, teoretic, la o creștere a proceselor cu acest obiect în progresie geometrică, ceea ce ar contraveni evident, atât jurisprudenţei CEDO prin care aplică cu consecvenţă principiul securităţii raporturilor juridice cât și jurisprudenţei naţionale.

Astfel, în cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a decis că „admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art.1 din Protocolul nr.1” și continuă: „Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale și imperioase”, în același sens fiind și: Riabykn împotriva Rusiei, nr.52854/1999, Mașiniexport Industiral Group SA împotriva României, Hotărârea din 1 martie 2006; Bărcănescu împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2006.

Din verificarea jurisprudenţei instanţei supreme în materie, se constată că și alte cauze din cele promovate de contestatori sunt căi de atac de retractare: contestaţii în anulare și revizuiri promovate împotriva unor decizii care la rândul lor au fost pronunţate în căi de atac de retractare și care au fost respinse de instanţa supremă, ca inadmisibile, ca de exemplu: decizia nr.2982/21 octombrie 2008; 3000/21 octombrie 2008; 3618 din 2 decembrie 2008.

Cum, cu ignorarea acestor decizii care s-au pronunţat asupra admisibilităţii promovării unei căi de atac de retractare împotriva unei decizii pronunţată tot asupra unei căi de atac de retractare; aceiași contestatori au promovat în cauza de faţă tot o cale de atac de rectractare la o decizie pronunţată asupra unei alte căi de atac de retractare, Înalta Curte apreciază încălcarea de către aceștia a prevederilor art.723 Cod procedură civilă conform cărora: ”Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”.

Așa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.317(1) și 318 Cod procedură civilă.