Late payment penalty claim invalidated by failure to reason on interruption of extinction prescription; cassation appeal allowed, decision quashed and remanded

Hotărâre judecătorească. Considerentele hotărârii

Obligaţia instanţei de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art.261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor și punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăși esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.752 din 6 martie 2009)

Prin sentinţa civilă nr.1371 din 31 octombrie 2007, Tribunalul Bacău Secţia Comercială și Contencios Administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC G.V. SRL prin lichidator judiciar împotriva pârâtei SC C. SA, pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei reprezentând penalităţi de întârziere.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut din probatoriul administrat că între părţi s-au derulat raporturi comerciale ce au făcut obiectul a două contracte de prestări servicii, prin care reclamanta în calitate de prestator și-a asumat obligaţia de a asigura transportul de cărbune pe anumite rute expres individualizate, iar pârâta, în calitate de achizitor s-a obligat să achite contravaloarea acestor prestaţii în termen de 20 zile, respectiv 16 zile, de la emiterea facturilor de către reclamantă, părţile stipulând și o clauză penală de 0,09% pe zi la întârziere, din valoarea facturii neachitate la scadenţă.

Tribunalul a statuat că serviciile au fost prestate de reclamantă, pârâta achitând cu întârziere facturile emise potrivit contractelor, context în care, după intrarea reclamantei în faliment, s-a emis factura însușită de pârâtă prin semnătura reprezentantului legal.

Apărarea pârâtei cu privire la prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantei a fost înlăturată cu motivarea că prin semnarea facturii pârâta a întrerupt cursul prescripţiei ce curge în favoarea sa.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a formulat apel, criticând prin motivele scrise depuse soluţia adoptată de tribunal pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin decizia nr.37 din 13 mai 2008 Curtea de Apel Bacău – Secţia Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat apelul promovat de pârâtă, apreciind că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt și a aplicat corect prevederile legale, deoarece facturile depuse la dosar atesta plata cu întârziere a preţului și nu au fost refuzate la plată fiind semnate de reprezentantul apelantei pârâte.

Pârâta SC CET SA Bacău a declarat recurs împotriva deciziei date în apel.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.7, 8 și 9 cod procedură civilă, criticile formulate, subsumate motivelor invocate, vizând nemotivarea deciziei atacate și încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu a examinat apărările sale esenţiale pentru dezlegarea pricinii cu referire la prescripţia dreptului material la acţiune, deoarece trimiterile din considerentele deciziei, la cele reţinute de prima instanţă nu constituie o motivare temeinică a soluţiei.

Sub acest aspect, recurenta reiterează susţinerile sale cu privire la excepţia invocată concluzionând că o examinare a lor prin prisma probatoriilor administrate impuneau concluzia contrară celei reţinute de instanţă respectiv inexistenţa vreunei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că prezentul recurs este fondat pentru considerentele ce urmează.

Obligaţia instanţei de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art.261 cod procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor și punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăși esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză motivarea deciziei curţii de apel nu răspunde acestor exigenţe legale deoarece nu examinează efectiv apărările și susţinerile părţilor, confirmând în termeni generali situaţia de fapt și dezlegarea în drept statuată de prima instanţă.

Cu alte cuvinte, concluzia instanţei nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept ridicate care vizau prescripţia dreptului material la acţiune și incidenţa unei cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, cu atât mai mult cu cât apelul fiind o cale de atac devolutivă, instanţa era obligată după art.295 cod procedură civilă să verifice în limitele cererii de apel stabilirea situaţiei de fapt și aplicarea legii de către prima instanţă.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constatând că motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.7 cod procedură civilă își găsește pe deplin justificarea în cauză, iar în absenţa motivării dezlegările instanţei nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, în temeiul art.312 (1) cu referire la art.314 cod procedură civilă a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei la aceiași instanţă spre rejudecare.