Survival of mortgage guarantee enforceability after debtor's deregistration following bankruptcy closure

Contract de credit

După închiderea procedurii insolvenţei și radierea societăţii debitoare, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor, bunurile afectate drept garanţie reală pentru obligaţiile debitoarei pot fi executate în condiţiile legii.

Radierea societăţii, după închiderea procedurii falimentului, nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanţele din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condiţiile legale, bunuri constituite ca garanţie.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.454 din 13 februarie 2009)

Reclamanţii S.Ș., O.A. și S.D. au chemat în judecată A.V.A.S. și au solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate încetarea contractului de credit încheiat între B.A. SA și SC U.G. SRL, încetarea contractului de ipotecă, anularea actelor de executare întocmite de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București și radierea ipotecii instituită asupra terenului determinat.

Reclamanţii au motivat că SC U.G. SRL a încheiat un contract de credit cu B.A. SA, creanţa fiind garantată cu un contract de ipotecă asupra imobilului teren în suprafaţă determinat. Au mai arătat că garanţia ipotecară a fost încheiată între Bancă și C.S. ai căror moștenitori sunt, că din creditul acordat SC U.G. SRL a folosit doar o parte, restul rămânând la dispoziţia Băncii. Creanţa rezultând din contractul de credit a fost cesionată de Bancă, A.V.A.S. care a pornit executarea împotriva succesorilor prin comunicarea titlurilor executorii, acte de executare a căror anulare se solicită prin acţiune. În fond, reclamanţii și-au argumentat acţiunea arătând că SC U.G. SRL s-a aflat în procedura falimentului, că această procedură s-a închis în anul 2003 ca urmare a inexistenţei unor bunuri care să poată fi urmărite în patrimoniul debitoarei și că societatea a fost radiată.

În aceste condiţii titlurile executorii emise de AVAS pe seama lor, au susţinut contestatorii, au încetat să-și mai producă efectele, creanţa nefiind reală întrucât o parte din credit nu a fost utilizat iar altă parte nu a putut fi restituit întrucât s-au suprimat facilităţile fiscale pentru utilajele tehnologice de prelucrat laptele contractate în baza acestui credit, aceste utilaje revenind în proprietatea statului întrucât nu a existat posibilitatea de a fi ridicate din vamă.

Contestaţia a fost soluţionată prin sentinţa nr.26 din 7 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel București – Secţia comercială care a anulat formele de executare, respingând capătul de cerere referitor la radierea ipotecii. În esenţă, Curtea a reţinut că după închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul principal, există o imposibilitate fortuită de a mai declanșa executarea obligaţiei de restituire a creditului pentru motivul că societatea nu mai există ca subiect de drept civil. Având în vedere și faptul că declanșarea procedurii falimentului nu a fost rezultatul conduitei culpabile a debitoarei prin reprezentantul acesteia instanţa a ajuns la concluzia că sunt elemente suficiente pentru a anula formele de executare. Prima instanţă prin aceeași soluţie a respins celelalte susţineri în legătură cu preluarea de către stat a utilajului tehnologic și cu faptul că o parte din sumă a rămas la dispoziţia băncii, ca nedovedite. Cererea pentru radierea ipotecii a fost respinsă fiind citate în acest scop dispoziţiile art.32 din Legea nr.7/1996 potrivit cărora radierea se poate cere numai după rămânerea irevocabilă a unei hotărâri.

Sentinţa nr.26 din 7 februarie 2007 a fost recurată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. precum și de intimata AVAS. Contestatorii au criticat soluţia primei instanţe și au cerut modificarea parţială a sentinţei în sensul de a se constata încetat contractul de credit și contractul de ipotecă cu consecinţa radierii ipotecii apreciind că instanţa nu s-a pronunţat pe fiecare capăt de cerere în parte. La rândul său AVAS a criticat sentinţa în partea care privește anularea formelor de executare îndreptate împotriva moștenitorilor. A mai arătat că AVAS a trecut la executarea bunurilor care constituie garanţie întrucât creanţa deţinută prin contractul de credit nu a putut fi recuperată integral, după executarea debitorului principal.

Recursurile au fost admise prin decizia nr.3246 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie care a apreciat, faţă de criticile aduse sentinţei, că instanţa de fond nu a respectat cerinţele art. 129 (6) Cod procedură civilă.

În rejudecare, Curtea de Apel București – Secţia comercială a pronunţat sentinţa nr.34 din 27 februarie 2008 prin care a respins excepţia prematurităţii invocată de intimată și contestaţia la executare formulată de contestatorii S.Ș., O.A. și S.D.

Împotriva sentinţei nr.34 din 27 februarie 2008 au declarat recurs contestatorii S.Ș., O.A. și S.D. prin care au evocat motivul prevăzut de art.3041 Cod procedură civilă pentru a susţine că soluţia pe care o critică este netemeinică și nelegală.

Recurenţii au susţinut că sunt îndreptăţiţi să solicite anularea formelor de executare și constatarea încetării efectelor contractului de credit și a ipotecii întrucât debitoarea, S.C. U.G. SRL a folosit doar o parte din creditul contractat restul sumei rămânând la dispoziţia B.A. Au susţinut în continuare că debitoarea, societatea comercială amintită, a fost radiată în urma închiderii procedurii de faliment, ceea ce în opinia lor, duce la încetarea contractului de credit pe care aceasta l-a încheiat cât și la încetarea garanţiei reale ca accesoriu al contractului de credit încheiat de antecesorul lor.

În sprijinul acestui motiv au invocat art.1800 Cod civil care precizează că ipoteca este un act subsecvent contractului de credit întrucât garantează restituirea împrumutului iar soarta contractului de ipotecă urmează soarta contractului principal. În concluzie, recurenţii au susţinut că încetarea contractului de credit are drept consecinţă încetarea contractului de ipotecă, motiv care îi îndreptăţește să solicite admiterea recursului și în fond admiterea acţiunii așa cum a fost formulată.

După ce a făcut trimitere la caracterul indivizibil al obligaţiilor ipotecare, intimata AVAS s-a referit la obligaţiile solidare ale codebitorilor și la faptul că aceștia sunt ţinuţi solidar. În concluzie intimata ajuns la concluzia că moștenitorii lui S.C. au obligaţia să achite împrumutul prin executarea ipotecii.

Recursul este nefondat.

Recurenţii și-au întemeiat criticile pe dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă potrivit cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 , instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”. Dispoziţiile citate, deși dau dreptul instanţei să examineze cauza sub toate aspectele nu exclud obligaţia indicării motivelor de nelegalitate care sunt prevăzute de art.304 (1-9) Cod procedură civilă întrucât nu se poate înţelege că aceste prevederi dau dreptul la o judecată în fond.

Această concluzie se impune întrucât recursul și în această situaţie nu se transformă într-o cale de atac devolutivă pentru că nu este posibilă readministrarea probelor de primă instanţă și ca atare nu poate fi asimilat acest drept atribuit instanţei cu devoluţiunea căii de atac a recursului. În raport de aceste precizări se va reţine că recursul s-a mărginit la invocarea unor susţineri neîncadrate în drept, care în esenţă vizează chestiuni de fond și nu dreptul încălcat. În concret, se constată că prin criticile aduse sentinţei pronunţată de Curtea de Apel nu a fost invocat niciun motiv de nelegalitate și nici nu au fost dezvoltate argumente care să vizeze încălcări ale legii în așa fel încât să provoace o analiză în legătură cu aplicarea greșită a legii.

Sintetizând susţinerile recurenţilor, Curtea constată că au fost readuse în discuţie chestiunile care privesc inexistenţa creanţei prin prisma condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească obligaţiile pentru ca împotriva garanţilor ipotecari, creditorul unui raport obligaţional să fie îndreptăţit să solicite executarea. Din acest punct de vedere se observă că recurenţii i-au opus creditorului faptul că titlurile executorii s-au emis pentru creanţe care nu sunt ferme, incertitudinea existenţei drepturilor creditorului rezultând din încetarea contractului de credit și a contractului de garanţie, primul încheiat cu debitorul SC U.G. SRL și cel de-al doilea cu garantul ipotecar , persoană fizică, ai căror moștenitori sunt contestatorii.

Sub acest aspect, reconsiderarea de către Curtea de Apel, după casare, a chestiunii existenţei contractului de credit încheiat de creditoarea B.A. cu debitoarea SC U.G. SRL, este corectă. În adevăr, închiderea procedurii falimentului faţă de debitoarea persoană juridică și radierea acesteia a avut ca efect din punct de vedere obligaţional imposibilitatea creditorului de a-și valorifica drepturile cedate, rezultând din contractul de credit. Este evident că radierea societăţii debitoare are drept consecinţă încetarea existenţei societăţii ca subiect de drept însă obiectul contractului de credit, nu este afectat iar imposibilitatea de executare faţă de debitor nu are ca efect desfiinţarea sau încetarea contractului de credit. Pentru aceleași raţiuni , se va reţine că și contractul de garanţie, ipoteca ce a fost constituită de S.C. subzistă ca accesoriu, astfel că, în afara procedurii falimentului, după închiderea acesteia, în lipsa unor codebitori sau a fidejusorilor bunurile afectate drept garanţie reală pentru obligaţiile debitorului pot fi executate în condiţiile legii.

În raport de considerentele de mai sus se va reţine, deci, că executarea vizează garanţia, iar garanţii succesori nu pot fi executaţi în calitate de debitori așa cum sugerează intimata prin apărările formulate în recurs așa încât nu poate fi pusă în discuţie solidaritatea pasivă a recurenţilor atribuindu-le acestora calitatea de debitori și nu de garanţi ipotecari cu toate consecinţele legate de executarea ipotecii.

Rezumând considerentele de mai sus se va reţine în esenţă că radierea societăţii după închiderea procedurii falimentului nu înlătură dreptul creditorului care nu și-a recuperat creanţele din averea debitorului, societate comercială, de a urmări silit, în condiţiile legale, bunuri constituite ca garanţie.

Argumentele prezentate pe de o parte, duc la concluzia că legătura dintre contractul principal (de credit) și contractul de garanţie ca accesoriu al primului subzistă, iar pe de altă parte, că executarea silită a garanţiei ipotecare nu este împiedicată de radierea debitoarei, societate comercială, care a încetat să mai subziste ca subiect de drept comercial.

În virtutea aceluiași raţionament se va reţine și un alt aspect și anume că obligaţia principală subzistă în condiţiile și în măsura în care, așa cum a afirmat creditoarea AVAS – fapt necontestat de recurenţi, a epuizat căile de recuperare a creanţei faţă de debitoarea societate comercială. În alte cuvinte, existenţa creanţei care justifică executarea garanţiei împotriva bunurilor afectate cu acest titlu de autorul contestatorilor este fermă, astfel că emiterea titlurilor executorii pe seama garanţilor este justificată.

În contextul arătat, se observă și faptul că instanţa de apel, prin sentinţa recurată a dat o dezlegare corectă acestei chestiuni care ţine de existenţa creanţei și de dreptul de a trece la executarea garanţiei, în condiţiile în care contractul de ipotecă subzistă ca accesoriu al contractului de împrumut ale cărui efecte nu au încetat. (...)