Cumulability of Compensatory and Moratory Damages: Inflation Indexation vs. Legal Interest

Daune interese compensatorii și daune interese moratorii. Posibilitatea cumulului.

Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei bănești la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), ceea ce conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.

(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.304 din 4 februarie 2009)

Reclamanta S.C. U. S.A. a chemat în judecată pârâtul M.F.P. solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei, reprezentând contravaloarea dobânzii legale.

Prin sentinţa comercială nr.1960 din 28 aprilie 2005, Tribunalul București - -secţia a VI-a Comercială a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în parte, referitor la dobânzile aferente debitului reprezentând contravaloare creanţe pe relaţia Egipt, respectiv cheltuieli de judecată și în consecinţă a respins ca prescris capătul de cerere formulat de reclamantă referitor la plata dobânzilor aferente acestui debit și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de reclamantă referitor la plata dobânzilor aferente sumelor reprezentând cheltuieli de executare.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta SC U.SA.

Curtea de Apel București –Secţia a V-a Comercială prin Sentinţa comercială nr.84 din 16 februarie 2006 a admis apelul reclamantei S.C. U. S.A. București, a desfiinţat sentinţa și a trimis cauza spre rejudecare tribunalului, cu motivarea în esenţă că instanţa de fond a confundat dreptul material la acţiune cu dreptul de a cere executarea silită și nu a avut în vedere dispoziţiile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1918 care prevede că prescripţia se întrerupe printr-un act începător de executare și actul începător de executare l-a reprezentat încheierea Judecătoriei Sector 5.

Instanţa de apel a statuat ca în rejudecare, tribunalul să analizeze și dispoziţiile art.12 din Decretul 167/1958 pentru a stabili pentru care dobânzi dreptul la acţiune este prescris și pentru care dobânzi a operat întreruperea prescripţiei.

Împotriva hotărârii anterior menţionată pârâtul M.F.P. a declarat recurs în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă invocând aplicarea greșită a legii în sensul că termenul de prescripţie a început să curgă la 31 mai 1999, data sentinţei nr.2979 a Tribunalului București și s-a împlinit la 31 mai 2002, astfel că acţiunea formulată în februarie 2005 este prescrisă și că greșit s-a reţinut că a fost întrerupt termenul de prescripţie, întrucât executarea silită a avut loc cu privire la sumele acordate prin titlu executoriu iar nu cu privire la dobânzile ce formează obiectul dosarului de faţă.

Înalta Curte de Casaţie și Justiţie –Secţia Comercială prin decizia nr.3128 din 24 octombrie 2006 a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menţinut decizia recurată dar cu motivarea că termenul de prescripţie pentru acţiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acţiunii, astfel că cererea pentru dobânzi legale nu este prescrisă pe perioada 11 februarie 2002 – 4 august 2003.

Ulterior reclamanta S.C. U. S.A. a formulat precizări la acţiune în sensul celor arătate în decizia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie și a solicitat dobânzi calculate pe perioada 11 februarie 2002 - 4 august 2003.

În fond după desfiinţare, Tribunalul București –Secţia a VI-a Comercială a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâtul la plata sumei reprezentând dobânzi legale și cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei pârâtul M.E.F. a formulat apel solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei și pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin motivele de apel, pârâtul a arătat că în mod greșit instanţa a reţinut existenţa unui prejudiciu, prezumat de lege, în speţă reclamanta nefăcând dovada prejudiciului cauzat pentru a solicita plata de dobânzi la creanţa, în condiţiile în care pârâtul a plătit această sumă reclamantei-intimată, reactualizată.

Curtea de Apel București –Secţia a V-a Comercială prin decizia comercială nr.174 din 21 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul pârâtului cu motivarea în esenţă că în comercial prin excepţie de la dreptul comun, se pot cere și acorda cumulativ daune interese compensatorii și daune interese moratorii, păgubirea creditorului fiind prezumată conform art.43 Cod comercial, deși creanţa fusese executată silit, fiind actualizată cu rata inflaţiei, aceasta nu reprezintă o dublă reparaţie a prejudiciului, ci o reparare integrală a acestuia.

Pârâtul M.E.F., în termen legal a declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs invocate, pârâtul arată că una din condiţiile acordării de despăgubiri sub forma de daune moratorii îl reprezintă existenţa unui prejudiciu și acest prejudiciu există ca urmare a unei fapte culpabile, imputabile unei persoane. Având în vedere că M.E.F. și-a îndeplinit obligaţiile de plată către creditoarea–reclamantă, achitând debitul în cuantum reactualizat la data plăţii, rezultă că acesta nu se face vinovat de nici o faptă prejudiciabilă, culpabilă, de natură a atrage și plata dobânzii, ca sancţiune.

Examinând în ansamblu criticile invocate în raport de actele și lucrările dosarului și având în vedere dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând primul motiv de recurs invocat de pârât cu privire la faptul că nu există prejudiciu și culpa sa, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, deoarece pârâtul a achitat obligaţiile de plată cu întârzieri foarte mari, prin executare silită.

Critica recurentului că prin plata reactualizată a debitului, a acoperit prejudiciul prezumat creat intimatei-reclamante deci și daunelor moratorii, nu poate fi primită întrucât potrivit principiului reparării integrale, consacrat de art.1084 Cod civil „daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit...”

Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligaţiei bănești la data efectuării plăţii, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparaţie, ceea ce ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului.