Shareholder nullity action classified as enforcement rather than confirmation; appeal dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendants' appeal, upholding the Court of Appeal's ruling that remanded the case for re-judgment by the first-instance court, thereby rejecting the lower court's dismissal of the claim as inadmissible. The dispute concerned a minor's request to have his status as a 75% shareholder established and the absolute nullity of the company's constitutive act and an additional act declared void due to procedural and substantive violations in their adoption. The central legal issue was the proper classification of the action; the appellate court determined that an action seeking the nullity of a legal act is inherently an action for enforcement ("in realizare") because it produces a modification of legal relations between the parties, rather than a mere action for confirmation ("in constatare") of a right's existence. Consequently, the court held that the trial judge was not bound by the parties' incorrect legal characterization and could correctly classify the claim based on its substantive object under Civil Code Article 651 and Law No. 31/1990, invalidating the lower court's procedural bar.
Legislator headnote
AI generatedart.196 din Legea nr.31/1990, art.196 din Legea nr.231/1990; Shareholder nullity action classified as enforcement rather than confirmation; appeal dismissed: s-au invocat dispoziţiile art.651 și următoarele Cod civil, art.1073, art.1074 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă, art.202 alin.2, art.132 alin.3, art.196 din Legea nr.31/1990 R.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Calificarea juridică a acţiunii în constatarea nulităţii unui act juridic din perspectiva finalităţii sale.
Acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic este o acţiune în realizare și nu în constatare întrucât prin pronunţarea nulităţii actului se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părţi și, nicidecum, o acţiune în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, adică o acţiune în confirmare.
(Înalta Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.281 din 4 februarie 2009)
Reclamantul B.P.G., prin reprezentant legal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.H. S.R.L. și B.G., să se constate calitatea reclamantului minor de titular al unui număr de părţi sociale, reprezentând cota de ¾ din acţiunile deţinute de autorul reclamantului la S.C. A.H. S.R.L.; să se constate nulitatea actului adiţional la actul constitutiv al societăţii pârâte, adoptat de asociatul B.G.
A solicitat, de asemenea, obligarea primei pârâte să remită reclamantului părţile sociale cuvenite acestui, în calitate de moștenitor al asociatului decedat B.E.
În drept s-au invocat dispoziţiile art.651 și următoarele Cod civil, art.1073, art.1074 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă, art.202 alin.2, art.132 alin.3, art.196 din Legea nr.31/1990 R.
Prin cererea depusă, ulterior, înaintea primei zile de înfăţișare, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului adiţional și nulitatea absolută parţială a actului constitutiv, fiind adoptate cu încălcarea prevederilor art.204 alin.1 din Legea nr.31/1990 R, cu încălcarea condiţiilor de fond și de formă referitoare la validitatea acestora.
Prin sentinţa nr.1761/16 august 2007, Tribunalul Galaţi a respins cererea în constatare ca inadmisibilă.
Prin decizia nr.35/A din 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială, maritimă și fluvială a admis apelul, a desfiinţat sentinţa și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond (...) a calificat greșit acţiunea în constatarea nulităţii unor acte juridice ca fiind o acţiune în constatare, cu consecinţa respingerii acesteia, ca inadmisibilă, deși este o acţiune în realizarea dreptului, instanţa nefiind legată de calificarea juridică dată de parte.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtele au declarat recurs, în termenul legal, invocând motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greșită aplicare a dispoziţiilor art.111 Cod procedură civilă coroborate cu art.132 și art.129 Cod procedură civilă întrucât a considerat că instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de reclamant și a modificat natura cererii considerând-o a fi una în realizare, iar nu în constatare nulitate, deși aceasta era ţinută de temeiul de drept invocat de către reclamant în baza principiului disponibilităţii, modificarea acţiunii neputând avea loc decât în condiţiile art.132 Cod procedură civilă.
Procedând astfel, instanţa de apel a schimbat cauza pentru prima dată în apel contravenind art.294 Cod procedură civilă.
Or, este evident că reclamantul a solicitat constatarea nulităţii unor acte juridice, în temeiul art.111 Cod procedură civilă încât, dacă instanţa de apel a ajuns la concluzia că această cerere trebuia făcută pe calea unei acţiuni în realizare, trebuia să constate că reclamantul nu a formulat o astfel de cerere în prezenta cauză.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea promovată reclamantul a solicitat să se constate că este titularul cotei de ¾ din părţile sociale deţinute de defunctul B.E. la societatea pârâtă, că a dobândit de drept, calitatea de asociat, prin efectul succesiunii la societatea pârâtă și să se constate nulitatea absolută a Actului adiţional și a Actului constitutiv.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art.651 și următoarele Cod civil, art.1073, art.1074 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă, art.202 (2), art.132 (3) și art.196 din Legea nr.231/1990, R.
Prin urmare, instanţa a fost investită cu mai multe capete de cerere, primele întemeiate pe dispoziţiile art.111 Cod procedură civilă, iar cel de al treilea vizând constatarea nulităţii unor acte juridice, în temeiul art.651 Cod civil.
Acţiunea în constatarea nulităţii unui act juridic este o acţiune în realizare și nu în constatare întrucât prin pronunţarea nulităţii actului se produce în fapt o modificare a raporturilor juridice dintre părţi și, nicidecum, o acţiune în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, adică o acţiune în confirmare. Astfel fiind, în mod legal, instanţa de apel plecând de la limitele investirii prin raportare la obiectul acţiunii, a stabilit că fiecare capăt de cerere are finalitatea sa partea invocând, de altfel, cu privire la acest capăt aceasta dispoziţiile art.651 Cod civil, dar chiar și dacă s-ar fi invocat dispoziţii legale neincidente, calificarea o dă instanţa în raport de ceea ce partea supune judecăţii, așa cum legal s-a și procedat.