Second appeal in annulment held inadmissible for challenging procedural ruling on late prior appeal rather than merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the second appeal in annulment as inadmissible, upholding the prior decision that had rejected the initial appeal as late. The dispute involved a commercial entity challenging a final judgment rendered by the same court in a previous annulment proceeding, arguing material errors regarding the calculation of procedural deadlines for taking knowledge of the earlier ruling. The court held that the impugned judgment was not susceptible to further annulment because it did not resolve the merits of the case but rather settled a procedural issue (the admissibility/lateness of the prior appeal), failing to meet the specific requirements of Article 320(3) of the Code of Civil Procedure which applies only to judgments on the merits. Furthermore, the court ruled that allowing an annulment against a judgment issued in an annulment proceeding would violate the constitutional principles of legality and equality before the law, creating aberrant legal situations; consequently, the strict statutory limits on extraordinary appeals must be respected, and any deviation from these legal conditions renders the action inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart.318 C. proc. civ, art.3041 C. proc. civ; Second appeal in annulment held inadmissible for challenging procedural ruling on late prior appeal rather than merits: S-a susţinut, în esenţă, că prin cererea de recurs a solicitat examinarea hotărârii instanţei de fond conform art.3041 C. proc. civ. raportat la art.304 pct.7, având în vedere că instanţa de fond a motivat hotărârea în ce privește motivul de anulare prevăzut de art.364 lit.b C. proc. civ. doar cu referire la motivele pe care le-a invocat pentru al treilea capăt de cerere, omiţând să analizeze motivele esenţiale invocate pentru anularea primelor două capete de cerere.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate în contestaţie în anulare. Temei de drept - art.318 Cod procedură civilă. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac.
Index alfabetic: contestaţie în anulare
- inadmisibilitate
- tardivitate
C. proc. civ., art.129 alin.(1), art.317, art.318, art.320 alin.(3), art.321
Constituţia României, art.126, art.129
Recunoașterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum și al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii și autorităţilor și din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunţată în contestaţie în anulare ar fi supusă unei noi contestaţii în anulare, în alte condiţii decât cele prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naștere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.
Secţia comercială, Decizia nr.423 din 4 februarie 2010
SC A.D. SA Mioveni a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.3176 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, solicitând ca în contradictoriu cu SC CNCD SA Pitești să se desfiinţeze decizia atacată, cu consecinţa rejudecării recursului.
Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe prevederile art.318 C. proc. civ., precizând că a luat cunoștinţă de conţinutul hotărârii la data de 5 februarie 2009, când a fost eliberată o copie de pe hotărâre.
S-a susţinut, în esenţă, că prin cererea de recurs a solicitat examinarea hotărârii instanţei de fond conform art.3041 C. proc. civ. raportat la art.304 pct.7, având în vedere că instanţa de fond a motivat hotărârea în ce privește motivul de anulare prevăzut de art.364 lit.b C. proc. civ. doar cu referire la motivele pe care le-a invocat pentru al treilea capăt de cerere, omiţând să analizeze motivele esenţiale invocate pentru anularea primelor două capete de cerere.
În acest sens a susţinut că a motivat primul capăt de cerere pe inexistenţa convenţiei arbitrale, ca urmare a faptului că nu există absolut nicio legătură între operaţiunea comercială de cumpărare de piese de către subscrisa, iar cel de-al doilea capăt de cerere pe inexistenţa convenţiei arbitrale, ca urmare a faptului că operaţiunea comercială de vânzare a pieselor de către intimată către clienţii săi este reglementată de un contract nearbitral, care are numărul 40/1654/2002, și nu de contractul arbitrabil nr.40/1653/2002.
Totodată, s-a mai susţinut că în motivarea hotărârii de recurs se regăsesc erori materiale (de fapt) instanţa confundând contractul arbitral cu cel nearbitral.
Prin decizia nr.2148 din 22 septembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a respins contestaţia în anulare ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că decizia în speţă face parte din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită prevăzute de art.319 alin.2 C. proc. civ.
În cauză, contestatoarea a luat cunoștinţă de hotărâre la data de 18 decembrie 2008, când i s-a eliberat certificatul aflat la dosar, iar contestaţia în anulare s-a declarat la data de 19 februarie 2009, astfel că termenul de 15 zile la care face referire art.319 alin.(2) teza a II-a C. proc. civ. era împlinit la data promovării cererii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat o nouă contestaţie în anulare SC A.D. SA Mioveni, motivat de faptul că hotărârea este rezultatul unor greșeli materiale ale instanţei potrivit art.318 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut că s-a procedat greșit la reţinerea de către serviciul arhivă și nedepunerea la dosarul cauzei a cererii din data de 5 februarie 2009 prin care s-a solicitat o copie xerox a Deciziei nr.3176/30 octombrie 2008, document ce certifică data la care s-a luat la cunoștinţă de hotărâre și dovedește formularea în termen a contestaţiei împotriva deciziei nr.3176 din 30 octombrie 2008.
De asemenea, s-a susţinut că s-a luat greșit în calcul certificatul de grefă eliberat în data de 18 decembrie 2009, ca fiind dovada luării la cunoștinţă de contestatoare a hotărârii în condiţiile în care contestaţia era întemeiată pe dispoziţiile art.318 C. proc. civ.
Prin apărările făcute, intimata SC CNCD SA a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.
În adevăr, contestaţia în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin art.129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art.126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două probe de jurisdicţie.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.129 alin.(1) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă în condiţiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţiile identice.
Totodată, aceleași exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispoziţiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea contestată de către pârâtă, din punct de vedere procedural, deși are caracterul irevocabil impus de cerinţele exprese ale dispoziţiilor art.317 teza I, nu îndeplinește cerinţele aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs.
Intenţia legiuitorului la redactarea acestui text de lege a vizat în mod categoric controlul judiciar, în cale de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării. În acest sens sunt și dispoziţiile art.318 din Codul de procedură civilă ce fac trimitere expresă la hotărârile instanţelor de recurs.
Pe de altă parte, nici condiţia impusă de dispoziţiile art.320 alin.(3) din Codul de procedură civilă nu este îndeplinită, cu referire la calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri date în contestaţia în anulare, în condiţiile în care textul invocat vizează o hotărâre ce soluţionează fondul cauzei.
Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre pronunţată în contestaţie în anulare ar fi supusă unei noi contestaţii în anulare, în alte condiţii decât cele prevăzute în art.321 din Codul de procedură civilă, situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naștere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum și al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii și autorităţilor și din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătorești și soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.126 alin.2 din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunţate cu nesocotirea lor.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.