Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_83060 AI generated

Material jurisdiction for labor disputes: jurisdiction of civil labor courts over challenges to unilateral employment measures and related corporate resolutions

Case Number ICCJ_83060
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice allowed the employee’s appeal, quashed the lower courts' commercial judgments, and declinatory declared its jurisdiction, referring the main claims for reinstatement and compensation back to the civil court specializing in labor disputes, while maintaining the validity of the employee's procedural withdrawal of the specific claim regarding the General Assembly's decision. The dispute arose when an employee challenged the absolute nullity of his post abolition, subsequent transfer to a lower function, and the execution of a corporate restructuring decision by a public port company, arguments which the lower courts incorrectly treated as independent commercial matters lacking interest due to a contested resignation. Relying on the principle that the judge of the main action is the judge of the exceptions and applying Article 43(lit. a) of Law No. 168/1999 and Article 2(1)(c) of the Code of Civil Procedure, the court determined that challenges to unilateral measures affecting the individual employment contract constitute core labor law issues, thereby establishing that the commercial courts lacked material jurisdiction over the substantive claims.

Legislator headnote

AI generated

art.294 C. proc. civ, art.312 alin.2 și 3 C. proc. civ; Material jurisdiction for labor disputes: jurisdiction of civil labor courts over challenges to unilateral employment measures and related corporate resolutions: The dispute arose when an employee challenged the absolute nullity of his post abolition, subsequent transfer to a lower function, and the execution of a corporate restructuring decision by a public port company, arguments which the lower courts incorrectly treated as independent commercial matters lacking interest due to a contested resignation. Relying on the principle that the judge of the main action is the judge of the exceptions and applying Article 43(lit. a) of Law No. 168/1999 and Article 2(1)(c) of the Code of Civil Procedure, the court determined that challenges to unilateral measures affecting the individual employment contract constitute core labor law issues, thereby establishing that the commercial courts lacked material jurisdiction over the substantive claims.

Keywords

AI generated
labor jurisdictional conflict civil and commercial matters public employment law unilateral contract lack of jurisdiction nullity of contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art.312 alin.2 și 3 C. proc. civ.

Procedural basis invoked in the dispositive to allow the appeal and quash the appealed decisions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Desfiinţarea postului și redistribuirea în altă funcţie. Conflict de muncă. Competenţă materială.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor.

Index alfabetic: competenţă materială

- conflict de muncă

- hotărâre AGA

- nulitate absolută

C. proc. civ., art.2 pct.1 lit.c

Legea nr.168/1999, art.43 lit.a

Întrucât prin cerere se contestă actele care au stat la baza redistribuirii într-o altă funcţie, ca urmare a desfiinţării postului deţinut în baza contractului individual de muncă, aspecte care ţin în mod evident de specificul conflictelor de muncă, iar cererea de anulare a unei hotărâri A.G.A. era accesorie (și la care s-a renunţat pe parcurs) și subsumată cererii principale, competenţa de soluţionare revine instanţei civile – completul specializat pentru conflicte de muncă, iar nu instanţei comerciale.

Secţia comercială, Decizia nr.210 din data de 22 ianuarie 2010

Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași reclamantul L.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CN Administraţia Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu și N.C. – director general al companiei, următoarele: constatarea nulităţii absolute a desfiinţării de către conducerea companiei a postului său de muncă, respectiv șef birou serviciu mecano - energetic din Sucursala Călărași; constatarea nulităţii absolute a redistribuirii reclamantului după desfiinţarea postului său, în funcţia de inginer la serviciul tehnic, constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor prin care a fost executată hotărârea nr.6 din 27 iulie 2000 a adunării generale a acţionarilor companiei de transformare a Sucursalei Călărași în Agenţie; constatarea nulităţii absolute a demisiei reclamantului din funcţia de inginer la serviciul hidrotehnic în care a fost redistribuit și reîncadrarea sa în cadrul Companiei în funcţia deţinută, cu obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în mod nelegal; constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA nr.6/27 iulie 2000 și a executării ei înainte de înregistrarea în Registrul Comerţului și publicarea în Monitorul Oficial.

Reclamantul a susţinut că prin somaţia nr.1492 din 28 iulie 2000 emisă de Companie a fost încunoștiinţat că prin hotărârea AGA din 27 iulie 2000 s-a aprobat programul de reorganizare a companiei prin reducerea numărului de posturi din organigramă de la 160 la 140, transformarea Sucursalei în Agenţie și desfiinţarea postului ocupat de șef birou mecano - energetic cu posibilitatea optării pentru unul din posturile vacante oferite.

Reclamantul a mai arătat că schimbarea sa din funcţie s-a făcut fără modificarea sau anularea contractului de muncă, funcţia primită fiind inferioară celei deţinute, retribuită cu un salariu diminuat faţă de cel avut în funcţia de șef birou.

Tribunalul Călărași, în complet specializat pentru litigii de muncă, prin Încheierea dată în ședinţă publică a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată de pârâta Compania Naţională, a disjuns capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGA nr.6/2000, constatarea nulităţii transformării Sucursalei Călărași în Agenţie și constatarea nulităţii absolute a executării silite a hotărârii AGA nr.6/2000, trimiţând spre soluţionare aceste capete de cerere unui complet specializat în litigii comerciale.

Instanţa comercială, astfel investită, prin sentinţa comercială nr.2313 din 6 noiembrie 2007, a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA nr.6/2000 și a respins ca lipsite de interes celelalte capete de cerere prin care se contestau măsurile de aducere la îndeplinire a hotărârii AGA.

Tribunalul a apreciat că la momentul formulării acţiunii introductive, reclamantul nu mai justifica un interes legitim personal și actual pentru a invoca nulitatea punerii în executare a hotărârii nr.6/2000, atât în ce privește transformarea Sucursalei Călărași în Agenţie, cât și măsura restructurării dispusă prin aceasta, deoarece raporturile sale de muncă cu pârâta au încetat la data de 10 octombrie 2000 printr-un act unilateral de voinţă, în urma demisiei reclamantului din funcţia deţinută.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, Secţia a V-a comercială, prin decizia comercială nr.505 din 21 noiembrie 2008.

Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că reclamantul nu mai are interes să solicite nulitatea executării Hotărârii AGA nr.6/2000 prin care s-a dispus restructurarea companiei și implicit reintegrarea sa în postul deţinut, întrucât raporturile sale de muncă au încetat prin demisia depusă la 10 octombrie 2000.

Cu privire la cererea de constatare a nulităţii demisiei, Curtea a apreciat că acest aspect constituie o nouă apărare faţă de cele enunţate în cererea introductivă, iar în apel potrivit art.294 C. proc. civ. nu se pot face cereri noi.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând art.304 pct.7, 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susţinut că în cauză, ambele instanţe au reţinut o situaţie de fapt neconformă cu realitatea și, în consecinţă, au făcut o aplicare greșită a legii, în condiţiile în care la data de 9 octombrie 2000, când s-a înregistrat pretinsa sa cerere de demisie se afla în concediu medical cu un picior imobilizat în ghips, compania fiind încunoștiinţată de această incapacitate temporară de muncă.

Recurentul a mai susţinut că aceste apărări ale sale invocate în mod constant pe parcursul judecăţii, nu au fost analizate de cele două instanţe, care au admis excepţia lipsei de interes în considerarea demisiei, act contestat prin acţiunea de chemare în judecată.

Potrivit recurentului, ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art.129 alin.5 C. proc. civ., care impun judecătorilor obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.

Or, recurentul a arătat că, deși a contestat faptul că și-ar fi înaintat demisia la 9 octombrie 2000, când se afla în concediu medical, ambele instanţe nu au făcut nicio cercetare judecătorească pe acest aspect, ceea ce, în opinia sa, constituie o încălcare a accesului la justiţie pentru apărarea intereselor sale legitime.

Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică excepţia de necompetenţă materială a instanţelor comerciale care s-au pronunţat în cauză, reţinând recursul spre soluţionare pe acest motiv.

Asupra excepţiei invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

1. Este de necontestat că obiectul acţiunii introductive prin care reclamantul solicită reîncadrarea în postul deţinut la Companie anterior reorganizării și plata tuturor drepturilor bănești cuvenite pe perioada 1 august 2000 și până la reîncadrarea efectivă în funcţie, vizează raporturile de muncă stabilite între reclamant, în calitate de angajat, și pârâta, Compania, angajator.

2. Așa cum s-a arătat în preambulul acestor considerente, Tribunalul Călărași, Secţia civilă, în complet specializat pentru conflicte de muncă, a apreciat că este necompetent să soluţioneze capetele de cerere care vizau nulitatea absolută a hotărârii Companiei nr.6 din 27 iulie 2000 de transformare a Sucursalei Călărași în Agenţie, nulitatea executării acestei măsuri prin desfiinţarea postului deţinut de reclamant și redistribuirea sa în alt post.

Tribunalul Comercial astfel investit era dator să-și verifice propria competenţă de atribuţiune, deoarece necompetenţa este de ordine publică și poate fi făcută de orice instanţă și în orice materie, dat fiind natura imperativă a dispoziţiilor care o reglementează.

Cu alte cuvinte, se impunea a se stabili dacă cele trei capete de cerere cu care a fost investită instanţa comercială reprezintă chestiuni prejudiciale de competenţa jurisdicţiei comerciale, rezolvarea astfel adoptată fiind obligatorie pentru instanţa iniţial investită, sau dacă ele constituie mijloace de apărare ce pot fi incluse, în sensul larg al noţiunii de excepţii, ipoteză în care, potrivit adagiului „judecătorul acţiunii este și judecătorul excepţiei”, instanţa investită cu soluţionarea cererii principale va soluţiona și toate celelalte cereri, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea ar aparţine competenţei unei alte instanţe.

În cauză, acţiunea introductivă are într-adevăr 9 capete de cerere, care, cel puţin formal, din punctul de vedere al numerotării lor, ar părea capete de cerere de sine-stătătoare, dar argumentele subsumate lor impun concluzia că ele constituie apărările reclamantului, în sprijinul cererii sale de reintegrare în postul deţinut anterior reorganizării cu plata drepturilor bănești cuvenite.

Altfel spus, reclamantul, prin cererile sale, contestă actele care au stat la baza redistribuirii sale într-o altă funcţie ca urmare a desfiinţării postului deţinut în baza contractului individual de muncă, aspecte care ţin în mod evident de specificul conflictelor de muncă.

Or, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Legea nr.168/1999 modificată privind soluţionarea conflictelor de muncă, secţiunea 2, art.43 lit.a, cererile care pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, vizează măsurile unilaterale dispuse de unitate, de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă.

De altfel, dezlegarea dată de instanţa comercială, menţinută de Curtea de Apel București, Secţia comercială, de respingere a acţiunii, respectiv a capetelor de cerere cu judecata cărora a fost investită, ca fiind lipsită de interes, cu motivarea că raporturile de muncă ale reclamantului au încetat prin demisie, ipoteza în care, în opinia instanţei, reclamantul nu justifică nici un folos practic și imediat în contestarea măsurilor de restructurare a companiei, confirmă cu forţa evidenţei, că soluţionarea acestor capete de cerere aparţinea instanţei specializată pentru conflictele de muncă, prin calificarea lor corectă, ca apărări subsumate dreptului pe care reclamantul încearcă să îl valorifice prin promovarea acţiunii introductive.

În acest sens, Curtea a observat că prin acţiune, reclamantul a contestat și actul unilateral al demisiei, susţinând că nu a transmis Companiei la data de 9 octombrie 2000 o cerere cu un astfel de conţinut, în perioada respectivă fiind în concediu medical și în imposibilitate de a se deplasa.

Aceste aspecte nu au fost verificate de instanţele comerciale și nici nu puteau fi verificate din perspectiva competenţei de atribuţiune, astfel că soluţia pronunţată în considerarea demisiei și în condiţiile în care acest act unilateral de voinţă era contestat, apare ca nelegală.

Examinând capetele de cerere, în mod rigid, și în afara legăturii lor cu natura dreptului valorificat, instanţele comerciale au pronunţat hotărâri vădit nelegale prin încălcarea normelor de competenţă materiale incidente în cauză prevăzute de art.2 pct.1 lit.c C. proc. civ., referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă.

Pentru raţiunile înfăţișate, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.2 și 3 C. proc. civ., a admis recursul și a casat decizia recurată, în sensul că a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei fondului pe care a anulat-o în parte, și a declinat competenţa de soluţionare a capetelor 2 și 3 din cerere în favoarea Tribunalului Călărași – în complet constituit potrivit legii pentru litigii de muncă.

Dispoziţiile din sentinţă cu privire la renunţarea reclamantului la judecată capătului 1 de cerere au fost menţinute.