Shareholder's request for compelled accounting audit in LLC inadmissible; appellate remand reversed and lower court dismissal reinstated

Societate cu răspundere limitată. Expertiză contabilă referitoare la gestiunea societăţii. Acţiune în justiţie. Admisibilitate.

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor comerciale.

Index alfabetic: hotărâre

- adunare generală a asociaţilor

- expertiză contabilă

- acces la justiţie

- societate pe acţiuni

Legea nr.31/1990, art.136

C. proc. civ., art.331

Dispoziţiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată sunt specifice societăţilor pe acţiuni, și nu societăţilor cu răspundere limitată, legiuitorul nefăcând trimitere la dispoziţiile art.136 atunci când reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, așa cum face în alte situaţii.

Prin urmare, la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analizează, în cadrul Adunării generale a asociaţilor unei societăţi cu răspundere limitată, bilanţul contabil și activitatea financiară din anul precedent, fiecare asociat poate să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le crede de cuviinţă, iar dacă apreciază că respectiva Adunare a încălcat legea, poate să atace în justiţie respectiva hotărâre.

Secţia comercială, Decizia nr.190 din 21 ianuarie 2010

Reclamantul N.C., în calitate de asociat al S.C. I. 1996 S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul P.C., în calitate de administrator al S.C. I. 1996 S.R.L., solicitând instanţei să dispună efectuarea unei expertize contabile care să analizeze gestiunea societăţii pe perioada 2005- până la zi și să întocmească un raport care să fie înmânat asociaţilor.

Reclamantul a arătat că pârâtul, care este administrator și asociat majoritar al S.C. I. 1996 S.R.L., a refuzat în repetate rânduri să accepte propunerea celorlalţi asociaţi de a efectua o expertiză contabilă pe cheltuiala și în folosul societăţii, asupra gestiunii acesteia.

Prin sentinţa comercială nr.12409/18 noiembrie 2008, a Tribunalului București, Secţia a V-a Comercială, a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Prima instanţă a reţinut că, de principiu, un asociat nu poate cere obligarea societăţii la efectuarea unei expertize contabile pentru analiză globală pentru o perioadă de peste 3 ani financiari, decât dacă legea ar prevedea o astfel de posibilitate.

Singurul text din Legea nr.31/1990 care prevede o astfel de posibilitate este art.136, dar acesta se referă la societăţile pe acţiuni, reclamantul fiind însă asociat la o societate cu răspundere limitată.

S-a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art.331 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a criticat-o sub aspectul că, în mod greșit, prima instanţă a reţinut că nu a indicat ce operaţiuni trebuie să facă obiectul expertizei, deoarece la data de 18 decembrie 2008 a depus obiectivele expertizei. A mai susţinut că prima instanţă nu a dat dovadă nici de rol activ.

Prin decizia comercială nr.138/25 martie 2009 a Curţii de Apel București, Secţia a VI-a Comercială, a fost admis apelul reclamantului, a fost desfiinţată sentinţa apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanţă.

Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ și a încălcat dreptul reclamantului la acces la justiţie, neanalizând susţinerile reclamantului cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art.331 C. proc. civ. și ale art.16 din contractul de societate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. I. 1996 S.R.L., aducându-i următoarele critici:

1. Hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a art.21 din Constituţia României.

Astfel, potrivit Deciziei nr.452/2 decembrie 2003 a Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări.

Această modalitate de reglementare, care reprezintă o opţiune a legiuitorului, este în conformitate cu dispoziţiile constituţionale privind competenţa și procedura în faţa instanţelor judecătorești și cu executarea cu bună-credinţă a drepturilor subiective.

Soluţia pronunţată de prima instanţă a reprezentat de fapt o sancţiune pentru modul impropriu în care reclamantul a înţeles să își execute dreptul său de a fi informat cu privire la anumite aspecte din viaţa societăţii comerciale în care este asociat.

În acest sens a fost invocată și cauza Ashingdane contra Regatului Unit al Marii Britanii.

S-a mai invocat faptul că reclamantul nu a indicat temeiul de drept în baza căruia a solicitat admiterea cererii sale, astfel încât prima instanţă a dat dovadă de rol activ atunci când a apreciat că cererea reclamantului nu are temei legal.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată, aceasta referindu-se la societăţile de acţiuni. Atunci când legiuitorul a dorit ca dispoziţiile care reglementează acest tip de societate, să se aplice și la societăţile cu răspundere limitată, acest lucru a fost indicat în mod expres.

Pârâta-recurentă a mai relevat și faptul că în AGA din 21 iulie 2008, a fost pusă în discuţia asociaţilor situaţia financiară a societăţii, aprobarea bilanţurilor contabile și a gestiunii societăţii, iar împotriva hotărârii din această AGA, reclamantul a formulat contestaţie, ce s-a aflat pe rolul Tribunalului București - Secţia a VI-a Comercială, contestaţia fiind respinsă prin sentinţa nr.978/19 ianuarie 2009.

2. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.331 C. proc. civ., deoarece reclamantul, prin cererea introductivă, a susţinut că trebuie angajată răspunderea administratorului, dar fără a utiliza calea prevăzută de lege și anume angajarea răspunderii în cadrul AGA, astfel că acesta urmărește de fapt, stabilirea unui drept potrivnic faţă de persoana administratorului social.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat.

1. Hotărârea recurată este dată cu greșita aplicare a dispoziţiilor art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului, a art.21 din Constituţie și a art.136 din Legea nr.31/1990 republicată.

Astfel, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art.136 din Legea nr.31/1990 republicată, aceste dispoziţii fiind specifice societăţilor pe acţiuni, și nu societăţilor cu răspundere limitată, cum este și societatea pârâtă, legiuitorul nefăcând trimitere la dispoziţiile art.136 atunci când reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, așa cum face în alte situaţii.

Reclamantului nu i s-a încălcat dreptul la acces liber la justiţie atunci când i s-a respins cererea ca inadmisibilă, el fiind sancţionat de către prima instanţă pentru că nu a ales o cale permisă de dispoziţiile Legii nr.31/1990 ce reglementează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată.

Reclamantul avea posibilitatea ca la sfârșitul fiecărui an financiar, atunci când se analiza în cadrul AGA a societăţii, bilanţul contabil și activitatea financiară din anul precedent, să-și spună părerea și să formuleze cererile pe care le credea de cuviinţă, iar dacă aprecia că AGA respectivă a încălcat legea, putea să atace în justiţie respectiva hotărâre.

2. Instanţa de apel a apreciat în mod greșit că prima instanţă nu a analizat cererea reclamantului și prin prisma dispoziţiilor art.331 C. proc. civ., prima instanţă arătând că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 331 C. proc. civ., reglementează o procedură necontencioasă, prin care nu se urmărește stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, însă în cauză, reclamantul a formulat o cerere de natură contencioasă, încercând să determine obligarea societăţii pârâte și a administratorului social la efectuarea unei expertize contabile.

O astfel de procedură nu este posibilă în temeiul art.331 C. proc. civ., ci doar în baza Legii nr.31/1990, numai dispoziţiile acestei din urmă legi fiind aplicabile în cauza dedusă judecăţii, dar cu strictă aplicare a dispoziţiilor referitoare la funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată, nefiind posibilă aplicarea dispoziţiilor ce reglementează funcţionarea altui tip de societate.

Având în vedere cele arătate mai sus, în baza art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.1 și 3 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul și a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul reclamantului ca nefondat.