Contractor liability for liquidated damages: Start date governed by contractual stipulation rather than procedural time-limit provisions

Contract de antrepriză. Penalităţi de întârziere. Termenul de la care încep să curgă penalităţile

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii generale de procedură

Index alfabetic: contract de antrepriză

- penalităţi de întârziere

- termen

C. proc. civ., art. 102, art. 379

C. civ., art. 1169

În cazul în care părţile unui contract de antrepriză au stabilit prin acordul lor de voinţă termenul de la care încep să curgă penalităţile de întârziere nu sunt incidente dispoziţiile art. 102 din Codul de procedură civilă care vizează doar termenele procedurale.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4128 din 14 decembrie 2011

Prin cererea adresată Tribunalului București, reclamanta SC S. 2000 SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA București, solicitând ca aceasta să fie obligată la executarea lucrărilor de finisaje și instalaţii și remedierea defecţiunilor de care este ţinută conform art. 7 pct. 3 din contractul de antrepriză nr. 281/2004, constatate prin procesul-verbal de predare primire și minuta din 8 aprilie 2008, și la constituirea biletului la ordin în favoarea reclamantei în procent de 5% din valoarea totală a contractului de antrepriză, reprezentând cuantumul garanţiei pentru lucrările privind structura de rezistenţă, finisaje și instalaţie și construcţie a imobilului situat în București, sector 1, conform art. 7.1 din contractul de antrepriză.

Pârâta SC C. SA București a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 312.036,28 lei, reprezentând contravaloare lucrări conform contractului de antrepriză.

Reclamanta SC S. 2000 SRL București a invocat excepţia de neexecutare a contractului de antrepriză, precum și dreptul de retenţie asupra sumei de 312.036,28 lei, ca formă de aplicare a excepţiei de neexecutare în baza dispoziţiilor art. 7.1 din contractul de antrepriză.(…)

Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea reclamantei-pârâte SC S. 2000 SRL București, a admis în parte cererea reconvenţională, obligând-o pe reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei reclamante suma de 102.223,085 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente sumei de 312.036,28 lei, calculate de la 29 august 2008 până la 25 februarie 2010 (…), respingând capătul de cerere privind plata debitului în cuantum de 312.036,28 lei, ca rămas fără obiect, așa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 7763/2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că raportul de expertiză confirmă efectuarea tuturor lucrărilor specificate în anexa nr. 1 la procesul-verbal de recepţie și în minuta din 8 aprilie 2008, susţinerile reclamantei de la pct. 7 din minută neputând fi verificate din culpa reclamantei, care nu a asigurat accesul expertului în apartamentul de la etajul 4 și, coroborând aceste concluzii cu efectuarea operaţiunii de achitare a debitului restant de 312.036,28 lei de către reclamantă, dar și cu faptul că la 28 august 2008 a expirat perioada de garanţie, nemaifiind justificată constituirea garanţiei prin emiterea unui nou bilet la ordin, a apreciat cele două capete de cerere ca fiind nefondate, conform art. 969 C. civ.

Având în vedere că suma datorată de reclamantă a fost achitată abia la data de 25 februarie 2010, tribunalul a reţinut că aceasta urmează să plătească pârâtei, în temeiul art. 8.5 din contract, penalităţi de întârziere în sumă de 102.223,08 lei, pentru perioada 29 august 2008 – 25 februarie 2010 și că, prin achitarea în timpul soluţionării litigiului a sumei datorate către pârâtă, capătul de cerere referitor la plata debitului în sumă de 312.036,28 lei, a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe ambele părţi au declarat apel.

Prin decizia nr. 223/2011, Curtea de Apel București a respins excepţia inadmisibilităţii și a lipsei de interes privind apelul declarat de pârâta SC C. SA București; a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC S. 2000 SRL București; a admis apelul reclamantei pârâte, a schimbat în parte sentinţa comercială atacată și a obligat-o pe reclamantă să plătească acesteia suma de 249.990 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate pentru perioada 8 mai 2007 – 25 februarie 2010 (…), menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că pârâta justifică interes în promovarea apelului, deoarece a urmărit plata penalităţilor de întârziere, iar solicitarea subsidiară a penalităţilor aferente sumei restante de 110.140,30 lei, nu poate fi considerată o cerere nouă în apel, astfel că a respins excepţiile invocate de apelanta-reclamantă privind inadmisibilitatea și lipsa de interes în promovarea căii de atac a apelului de către apelanta-pârâtă.

De asemenea, a reţinut temeinicia și legalitatea hotărârii atacate în raport de motivele invocate de reclamanta SC S. 2000 SRL București, constatând că în mod legal prima instanţă a interpretat și aplicat art. 7.1 din contractul de antrepriză, apreciind corect că reclamanta este decăzută din dreptul de a invoca în calea de atac modul de calcul al penalităţilor, având în vedere că nu s-a opus acestora la termenul când au fost depuse precizările pârâtei-reclamante privind obiectul cererii reconvenţionale.

Sub aspectul motivelor pârâtei, SC C. SA București cu privire la cuantumul penalităţilor a apreciat că raţionamentul primei instanţe nu poate fi menţinut deoarece obligaţiile celor două părţi, respectiv plata facturilor și emiterea biletului la ordin cu titlu de garanţie de bună execuţie, au naturi diferite și nu se pot compensa legal și nici judiciar, neputând fi reţinută nici posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare a contractului de către beneficiar, în condiţiile în care între cele două obligaţii, deși izvorâte din același contract, nu există reciprocitate directă și nici simultaneitate, astfel că reclamanta a efectuat un calcul corect, nemaifiind necesar un raport de expertiză pentru verificarea unei simple operaţiuni matematice.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată este nelegală, instanţa schimbând natura și înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 7.1 din contractul de antrepriză prin neobligarea pârâtei la emiterea și predarea titlului de valoare privind garanţia de bună execuţie.

Recurenta a susţinut, de asemenea, că hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 1169 C. civ., art. 102 și art. 379 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că a contestat penalităţile de întârziere cerute de intimată prin întâmpinare, arătând că modalitatea de calcul este eronată, nefiind corectă aprecierea instanţei în sensul că, prin precizările aduse modului de calcul al penalităţilor după finalizarea debitului principal, reclamanta nu s-a opus la termenul la care acestea au fost depuse și nici la termenul imediat următor, fiind decăzută din dreptul de a invoca acest aspect în calea de atac.

Intimata pârâtă SC C. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată dacă instanţa a interpretat greșit actul dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reglementare care vizează situaţia în care judecătorii procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecăţii, în condiţiile existenţei unor clauze clare și precise.

Examinând hotărârea atacată s-a constatat că instanţa de apel a apreciat că obligaţia prevăzută de art. 7.1 din contractul de antrepriză nu a fost îndeplinită, nepredarea biletului la ordin echivalând cu neemiterea lui, astfel că reclamanta nu a beneficiat de garanţie, și cum perioada de garanţie a expirat la 28 august 2008, a considerat că nu se mai justifică constituirea unei garanţii prin emiterea unui alt bilet la ordin, întrucât ar contraveni dispoziţiilor precitatului articol.

Raportând această motivare cerinţelor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. pe care și-a întemeiat recurenta susţinerea nelegalităţii deciziei atacate, este evident că judecătorii din apel nu s-au substituit părţilor contractante, nu au modificat sau înlocuit dispoziţiile art. 7.1 din contractul de antrepriză și nu au schimbat natura juridică a contractului, dimpotrivă, au aplicat dispoziţiile contractuale conform voinţei exprimate a părţilor, astfel că motivele invocate în susţinerea acestui motiv nu pot fi primite.

În ceea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită a art. 1169 C. civ. și art. 102 și art. 379 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu poate fi primită nici critica nelegalităţii deciziei atacate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este de reţinut că în mod legal instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu s-a opus modului de calcul al penalităţilor după finalizarea debitului principal, așa cum a cerut pârâta-reclamantă prin precizările aduse obiectului cererii reconvenţionale, astfel că această lipsă de diligenţă a reclamantei-pârâte nu poate fi acoperită în calea de atac și că, în mod legal, instanţa a raportat penalităţile la toată perioada reţinerii de către reclamantă a sumei de 312.036,28 lei, respectiv 8 mai 2007 – 25 februarie 2010.

De asemenea, este de apreciat că art. 102 C. proc. civ., care reglementează curgerea termenelor procedurale și art. 379 C. proc. civ., care reglementează condiţiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o creanţă pentru a putea fi justificată efectuarea urmăririi silite, nu sunt incidente în cauză deoarece, pe de-o parte, termenul de la care încep să curgă penalităţile este reglementat de art. 4.3 din contractul de antrepriză, și nicidecum de art. 102 C. proc. civ. care vizează doar termenele procedurale, iar, pe de altă parte, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale unei creanţe pentru justificarea efectuării urmăririi silite în condiţiile art. 379 C. proc. civ., aceste dispoziţii nefiind analizate de instanţa de apel și nici invocate de părţi în soluţionarea acestei căi de atac.

Chiar dacă referirea recurentei la art. 1169 C. civ. și art. 102 și 379 C. proc. civ. este privită de aceasta ca o consecinţă a stabilirii eronate, în apel, a cuantumului penalităţilor de întârziere raportată la termenul de la care încep să curgă penalităţile precum și a individualizării de către reclamantă a perioadei pentru care se datorează penalităţile, stabilirea cuantumului penalităţilor nu a fost analizată în apel în raport de aceste dispoziţii legale, iar recursul poate fi exercitat numai pentru motivele ce au făcut analiza instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.