Effect of post-punishment-period debt acknowledgment on limitation interruption in lease disputes
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court (ICCJ) allowed the debtor’s appeal, reversing the Court of Appeal’s decision that had overturned the lower court’s dismissal of claims as prescribed, thereby reinstating the first-instance judgment which dismissed the landlord’s claims for unpaid rent and penalties accruing from February 2005 to May 2006. The dispute concerned the validity of a post-due-date acknowledgment of debt contained in a conciliation record and a subsequent partial payment in a commercial lease agreement, challenging whether these acts interrupted the statute of limitations. Relying on Article 16 of Decree No. 167/1958, the Court held that an acknowledgment of debt after the prescription term has already expired does not interrupt the limitation period or revive the right to action; consequently, the subsequent partial payment did not constitute a valid interruption but merely triggered the consequences of Article 20 of the same Decree, which precludes repetition of the paid amount but does not cure the prescription of the underlying claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Effect of post-punishment-period debt acknowledgment on limitation interruption in lease disputes: The dispute concerned the validity of a post-due-date acknowledgment of debt contained in a conciliation record and a subsequent partial payment in a commercial lease agreement, challenging whether these acts interrupted the statute of limitations. Relying on Article 16 of Decree No. 167/1958, the Court held that an acknowledgment of debt after the prescription term has already expired does not interrupt the limitation period or revive the right to action; consequently, the subsequent partial payment did not constitute a valid interruption but merely triggered the consequences of Article 20 of the same Decree, which precludes repetition of the paid amount but does not cure the prescription of the underlying claim.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order to admit the appeal and modify the lower court's decision.
Full text
Acţiune în pretenţii. Recunoașterea creanţei ulterior împlinirii termenului de prescripţie. Consecinţe
Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Prescripţie extinctivă
Index alfabetic: acţiune în pretenţii
- Contract de închiriere
- Prescripţie extinctivă
- întreruperea prescripţiei
Decretul nr. 167/1958. art. 16, art. 20
Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia.
Prescriptia nu se consideră întrerupă în cazul în care creanţa a fost recunoscută ulterior împlinirii termenului de prescripţie, chiar dacă a avut loc și o plată parţială, în acest caz fiind incidente dispoziţiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4127 din 14 decembrie 2011
Prin decizia civilă nr. 22/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de Consiliul Local și Municipiul împotriva sentinţei civile nr. 1646/2010 pronunţată în dosarul nr. xx03/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în întregime acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local și Municipiul și obligată pârâta SC T.C. SRL să plătească suma de 228.833,24 lei reprezentând chirie restantă și majorări de întârziere. (...)
Prin sentinţa comercială nr. 1646/2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. xx03/1285/2009 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local al municipiului și Municipiul împotriva pârâtei SC T.C. SRL și în consecinţă:
A fost obligată pârâta să plătească părţii reclamante suma de 60.310,64 lei cu titlu de chirie și majorări de întârziere datorate pentru perioada 26 mai 2006-26 octombrie 2006 (data încetării contractului).
S-au respins ca prescrise pretenţiile solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006.
In acest sens, s-a retinut ca fiind intemeiata apararea paratei, respectiv ca odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acţiune privind accesoriile, iar o recunoaștere ulterioară implinirii termenului de prescriptie nu mai poate produce efecte de intrerupere a cursului prescriptiei deja implinite.
Curtea de Apel Cluj a apreciat ca fiind gresita solutia primei instante in ce priveste respingerea ca prescrise a pretenţiilor solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006.
S-a reţinut că recunoașterea unei creanţe ulterior împlinirii termenului de prescripţie naște un nou drept la acţiune al creditorului tocmai în baza recunoașterii făcute de către debitorul care a ieșit din pasivitate. Prin urmare, procesul verbal de conciliere nr. 108344/2009 este un act prin care un nou termen de prescripţie începe să curgă în favoarea debitorului. Întrucât până la data sesizării instanţei acest nou termen nu s-a împlinit, soluţia respingerii ca prescrise a pretenţiilor solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006 a fost considerată ca incorectă.
În consecinţă, instanţa de apel a admis apelul, a schimbat sentinţa apelată și a admis în întregime acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T.C. SRL care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea recursului, în esenţă, s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de casare prevazute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, deși prin procesul verbal de conciliere administratorul firmei a recunoscut datoria la data de 26.05.2009, pentru datoria anterioara acestei date, termenul de prescripţie era deja împlinit.
Recunoașterea neurmata de plata nu are valabilitate avind in vedere faptul ca art. l si 2 din Decretul 167/1958 prevăd că dreptul la acţiune avind un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acţiune privind accesoriile.
Conform art. 16 din același decret, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a carui acţiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripţia.
Odată termenul de prescripţie împlinit, o recunoaștere ulterioara nu mai are ce întrerupe și deci ea nu mai e valabila decit in măsura in care este urmata de executare (caz in care sint incidente prevederile art. 20 din același decret).
De asemenea, s-a învederat că prescripţia nu a fost întrerupta prin înștiinţarea de plata trimisa de către intimată la data de 21.10.2008 sub nr. 184319, întrucât prescripţia se întrerupe in conformitate cu art. 16 lit. c) printr-un act începător de executare, iar înștiinţarea de plata nu este nicidecum un act incepator de executare.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripţia.
Este reală împrejurarea că, prin procesul verbal de conciliere, reprezentantul pârâtei și-a însușit datoriile existente în sold la data de 26.05.2009, dar plata efectuată la data de 6.08.2009 nu este de natură a întrerupe cursul prescripţiei, fiind ulterioară împlinirii termenului de prescripţie. Recunoașterea dreptului după împlinirea termenului de prescripţie nu produce efectul întreruptiv la care se referă actul normativ menţionat, însă, dacă are loc și o plată parţială, aceasta are efectul prevăzut de art. 20 din Decretul nr. 167/1958, respectiv plata efectuată nu este supusă repetiţiunii.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut în cauză o greșită interpretare a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ.
Faţă de considerentele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul formulat de pârâta SC T.C. SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 92/2011 pronunţată de Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curţii de Apel Cluj, pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul formulat de reclamantele Consiliul Local municipiului prin primar și Municipiul prin primar împotriva sentinţei comerciale nr. 1646/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat.