Material jurisdiction for provisional suspension of foreign enforcement under Regulation 2201/2003

Hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate. Suspendare provizorie a executării silite. Instanţa competentă material

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenta instanţelor

Index alfabetic: suspendare provizorie a executării silite

- exequator

- excepţia necompetenţei materiale

C. proc. civ., art. 373 alin. (2), art. 400 alin. (1)

Regulamentul CE nr. 2201/2003, art. 42 alin. (1), art. 47

Prin art. 47 din Regulamentul CE nr. 2201/2003 și art. 42 alin. (1) se dispune în sensul că orice hotărâre pronunţată de instanţa altui stat membru se execută de statul membru în aceleași condiţii ca și în cazul în care aceasta ar fi fost pronunţată în acest stat membru.

În consecinţă, competenta de soluţionare a unei cereri având ca obiect suspendarea provizorie a executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunţate în străinătate până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare aparţine judecătoriei în raza căreia se realizează executarea silită, nefiind prevăzute reglementări de excepţie în dreptul intern.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3889 din 29 noiembrie 2011

Prin cererea formulată pe rolul Judecătoriei Buftea, debitorul T.R. a chemat în judecată pe creditoarea T.I.I., solicitând suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare.

În motivarea cererii, debitorul a arătat, în esenţă, că prin încheierea pronunţată la data de 6 septembrie 2011 de Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte cererea de exequator formulată de creditoare, în sensul că a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de o ordonanţă de neconciliere pronunţată la data de 27 iunie 2011 de Tribunalul de Înaltă Instanţă din Basse Terre, Insula Saint Martin, în ceea ce privește fixarea provizorie a reședinţei copiilor minori rezultaţi din căsătoria părinţilor. Debitorul a susţinut că executarea silită este nelegală, întrucât nu i s-a acordat termenul de 10 zile prevăzut de art. 5802 C. proc. civ., că termenul de executare foarte scurt împiedică orice demers al debitorului.

Judecătoria Buftea, prin sentinţa civilă nr. 4027/2011 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu, și a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, judecătoria a reţinut că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunţată în străinătate, efectele acesteia fiind recunoscute prin încheierea de exequator.

Instanţa a constatat că în materia executării hotărârilor judecătorești străine, instanţa de executare potrivit Legii nr. 105/1992 este tribunalul, iar nu judecătoria. Or, potrivit art. 403 C. proc. civ., instanţa competentă este Tribunalul București.

Tribunalul sesizat, ca urmare a declinării de competenţă, prin încheierea din 12 septembrie 2011, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea și a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Prin considerentele încheierii, tribunalul a reţinut că prin art. 249 din Tratatul pentru instituirea comunităţii europene, de Regulamentul 2.201/2003 al Consiliului Europei au fost prevăzute dispoziţii speciale care stabilesc competenţa tribunalului exclusiv în ceea ce privește recunoașterea și încuviinţarea executării silite, fără a fi reglementate norme speciale în privinţa executării propriu-zise. Prin art. 47 din Regulament și art. 42 alin. (1) se dispune în sensul că orice hotărâre pronunţată de instanţa altui stat membru se execută de statul membru în aceleași condiţii ca și în cazul în care aceasta ar fi fost pronunţată în acest stat membru.

În consecinţă, a considerat aplicabile dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare fiind judecătoria în raza căreia se realizează executarea silită, nefiind prevăzute reglementări de excepţie în dreptul intern.

Pe de altă parte, a constatat că în raport de caracterul de accesorialitate faţă de contestaţia la executare, rezultă că suspendarea provizorie este de competenţa instanţei pe rolul căreia este înregistrat dosarul având ca obiect contestaţia la executare, în cadrul căreia s-a formulat o cerere de suspendare.

Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentinţa civilă nr. 24 F/2011, pronunţând regulatorul de competenţă a statuat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de suspendare provizorie este Judecătoria Buftea.

Pentru a stabili astfel, Curtea a constatat că principiul care se degajă din reglementarea dată de Regulamentul 2201/2003 al Parlamentului European și Consiliului CE fazei de executare este acela că se aplică procedura internă de executare specifică statului pe teritoriul căruia se dorește punerea în executare a hotărârii judecătorești.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta T.I.I., în temeiul art. 3041 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei în sensul constatării competenţei în favoarea Tribunalului București.

În susţinerea cererii, recurenta a arătat că în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului, art. 37 din Regulamentul CE 2201/2003 al Consiliului, art. I3 din O.U.G. nr. 119/2006, competenţa aparţine tribunalului. De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., Tribunalul București judecă în primă instanţă cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărârilor date în ţări străine.

Analizând recursul formulat, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat.

Regulamentul CE nr. 2201/2003, care reprezintă legea specială, prevede la art. 47 că procedura de executare silită a unei hotărâri judecătorești pronunţate într-un stat membru se stabilește conform dreptului intern al statului membru în care are loc executarea, plenitudinea de competenţă aparţinând instanţei de executare de drept comun.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale Legii nr.191/2007, care atribuie competenţă exclusivă tribunalului, numai în ceea ce privește recunoașterea și încuviinţarea executării silite, situaţie care nu se regăsește în speţa de faţă, contestatorul T.R. investind instanţa cu o contestaţie la executare și cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite.

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., care privesc competenţa materială și teritorială, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, iar potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, dacă legea nu prevede altfel, aceasta fiind Judecătoria Buftea, în raport de domiciliul părţilor din Snagov.

Pentru aceste motive, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.