Admissibility of civil revision for ECHR access-to-court violation caused by mandatory judicial guarantee in mortgage enforcement dispute

Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

- admisibilitate

- hotărâre CEDO

- excepţie de neconstituţionalitate

C. proc. civ., art. 322 pct. 9, art. 326 alin. (3)

În situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că a avut loc o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţie, ca urmare a anulării unei acţiuni pentru neplata cauţiunii, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a revizuirii, aceasta cu atât mai mult cu cât prin anularea cererii iniţiale pentru neplata cauţiunii consecinţele încălcării dreptului reclamanţilor de acces la instanţe au continuat să se producă prin derularea în continuare a procedurii de executare silită, aceste consecinţe neputând fi remediate decât pe calea retractării hotărârii atacate.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3875 din 29 noiembrie 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București, ca primă instanţă, reclamanţii I.A., I.D. și B.I.D.M. au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.B., actualmente A.V.A.S., să se constate următoarele: nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 26449 din 25 mai 1995 urmare nespecializării ipotecii și, pe cale de consecinţă, să se dispună radierea ipotecii; prescrierea dreptului AVAS de a cere executarea silită a creanţei preluate spre valorificare.

În motivare reclamanţii au arătat că au garantat cu o ipotecă asupra unui imobil proprietatea lor un credit solicitat de SC C.L. SRL de la Bancorex în baza convenţiei de credit nr. 10561/1995, credit care nu a fost acordat debitorului, deoarece banca a încheiat un nou contract de credit intitulat addendum 1 la convenţia iniţială.

Au susţinut reclamanţii că acest addendum reprezintă în realitate un nou contract de credit, pe care însă nu l-au garantat.

Sub un al doilea aspect reclamanţii au arătat că potrivit O.U.G. nr. 51/1998, contractul de cesiune de creanţă între Bancorex și AVAS nu respectă dispoziţiile art. 1788 C. civ. referitoare la notificarea debitorului cedat, iar creditul acordat era prescris la data cesiunii conform celor statuate prin decizia civilă nr. 4565 din 29 septembrie 1999 a Curţii de Apel București.

Curtea de Apel București, Secţia a V-a comercială, astfel investită, a calificat, în raport de obiectul acţiunii și temeiul de drept aplicabil O.U.G. nr. 51/1998, demersul procesual al reclamanţilor drept o contestaţie la măsurile dispuse de AVAS în legătură cu creanţele bancare neperformante preluate și a obligat reclamanţii la plata unei cauţiuni în cuantum de 20% din creanţa deţinută de AVAS.

Constatând că la termenul statornicit pentru plata cauţiunii, reclamanţii nu au făcut dovada achitării ei, prin sentinţa nr.39 din 9 aprilie 2002 respinge cererea reclamanţilor pentru neplata cauţiunii.

Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie prin decizia nr. 6517 din 5 noiembrie 2002.

La data de 13 februarie 2003, reclamanţii au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului invocând încălcarea art. 6&1 din convenţie.

Reclamanţii s-au plâns de faptul că respingerea acţiunii lor în anularea ipotecii, din cauza neplăţii cauţiunii le-a încălcat dreptul de acces la o instanţă așa cum este el garantat de art. 6&1 din Convenţie și că refuzul Curţii Supreme de a trimite cauza în faţa Curţii Constituţionale pentru a statua asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (1) din Legea nr. 409/2001 constituie de asemenea o atingere a dreptului de acces la o instanţă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Iosif și alţii împotriva României a statuat prin hotărârea din 20 decembrie 2007 următoarele:

- că a avut loc o încălcare a art. 6&1 din convenţie din cauza anulării acţiunii reclamanţilor pentru neplata cauţiunii;

- că nu este cazul să statueze asupra capătului de cerere întemeiat pe art.1 din Protocolul 1 la convenţie;

- că statul pârât să asigure redeschiderea procedurii în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii dacă reclamanţii doresc acest lucru;

- că statul pârât să plătească reclamanţilor 5.000 euro daune morale și 2.500 euro cu titlu de cheltuieli de judecată;

Curtea a reţinut că obligaţia impusă reclamanţilor de a achita o cauţiune extrem de ridicată pentru a putea introduce acţiunea i-a lipsit de posibilitatea de a obţine examinarea fondului cauzei și, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanţă.

Curtea a apreciat că restricţia litigioasă a fost disproporţionată și că astfel a adus atingere însăși esenţei dreptului de acces la o instanţă.

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel București la data de 22 octombrie 2008, astfel cum a fost precizată, reclamanţii I.A., I.D. și B.I.D.M. au solicitat în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ. revizuirea sentinţei nr. 39 din 9 aprilie 2002 a Curţii de Apel București urmare celor statuate prin hotărârea din 20 decembrie 2007 și, pe cale de consecinţă, examinarea pe fond a susţinerilor și apărărilor din acţiunea iniţială referitoare la prescrierea dreptului AVAS de a cere executarea silită constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și nulitatea absolută a ipotecii pentru nespecializării ei.

Totodată, revizuienţii au solicitat și întoarcerea executării silite săvârșite în cauză de către intimata AVAS prin vânzarea la licitaţie a imobilului proprietatea lor situat în localitatea Cornu, conform procesului-verbal de licitaţie din 5 martie 2003.

Intimata AVAS prin întâmpinare a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de revizuienţi susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. și art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit intimatei, dispoziţiile art. 25 alin. (1), respectiv art. 83 alin. (1) urmare renumerotării din O.U.G. nr. 51/1998 referitoare la obligaţia depunerii cauţiunii au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională prin decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, așa încât de la această dată reclamanţii aveau deschisă calea unei acţiuni în instanţă, fără obligaţia de a achita cauţiunea, consecinţele respingerii acţiunii iniţiale putând fi astfel remediate.

Prin sentinţa comercială nr. 106 din data de 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, Secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii revizuirii invocate de intimata AVAS; a admis cererea de revizuire a sentinţei nr. 39/2002 a Curţii de Apel București, Secţia a V-a comercială, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acţiunea introductivă ca neîntemeiată.

Cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire, prima instanţă a constatat că cerinţele impuse de art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt pe deplin îndeplinite în cauză având în vedere cele statuate prin Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 decembrie 2007 și faptul că prin anularea cererii iniţiale pentru neplata cauţiunii consecinţele încălcării dreptului reclamanţilor de acces la instanţe, au continuat să se producă prin derularea în continuare a procedurii de executare silită, așa încât ele nu pot fi remediate decât pe calea retractării hotărârii nr. 39/2002. (…)

La data de 13 iulie 2009, reclamanţii I.A., I.D. și B.I.D.M. au declarat recurs, în termen legal împotriva sentinţei nr. 106/2009 pronunţată de Curtea de Apel București ca primă instanţă solicitând modificarea în tot a hotărârii, admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată și completată, iar pe fond schimbarea în tot a hotărârii în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de ipotecă, prescrierii dreptului de a cere executarea silită, constatării nulităţii contractului de cesiune nr. 107128/1999 încheiat între bancă și AVAS, respectiv a inopozabilităţii acestuia faţă de terţi.

Recurenţii și-au întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. (…)

Prin memoriul cuprinzând dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii au invocat și excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că normele legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21 alin. (2) și (3) privind liberul acces la justiţie și dreptul la un proces echitabil și nu permit utilizarea în mod efectiv a unei noi căi de atac, în condiţiile în care faptele la care se referă art. 326 alin. (3) C. proc. civ. au fost constatate printr-o procedură internă criticată de CEDO în hotărârea din 20 decembrie 2007.

Prin Încheierea din 20 aprilie 2010, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de recurenţi.

Prin decizia nr. 233/2011, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de recurenţii din prezenta cauză și a constatat că dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Raportat la decizia nr. 233/2011 a Curţii Constituţionale prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. recurenţii au susţinut că lipsa de acces la jurisdicţia instanţei iniţial sesizate nu le-a permis să intre pe fondul cauzei pentru a-și susţine excepţiile invocate, așa încât la acest moment procesual este admisibilă o cerere completatoare a acţiunii introductive din anul 2002 cu solicitarea de constatare a nulităţii Convenţiei de credit și a addendumului.

Cu privire la nulitatea contractului de cesiune dintre bancă și AVAS, recurenţii au arătat că aceste aspecte au fost evocate în cererea iniţială din anul 2002 și nu reprezintă un nou capăt de cerere formulat în revizuire, așa cum a reţinut prima instanţă.

Intimata AVAS a formulat întâmpinare cu privire la criticile formulate de recurenţi, concluzionând în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În esenţă, intimata a arătat că instanţa de fond a asigurat recurenţilor dreptul la un proces echitabil prin admiterea cererii de revizuire și soluţionarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate și având în vedere și dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. incidente în cauză care permit instanţei de recurs să verifice hotărârea sub toate aspectele, a constatat următoarele:

Prima chestiune de drept ce se impune a fi examinată vizează efectele deciziei nr. 233 din 15 februarie 2011 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de recurenţi cu privire la dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Totodată, se impune a aminti că puterea de lucru judecat ce însoţește actele jurisdicţionale, deci și deciziile Curţii Constituţionale, se atașează nu numai dispozitivului ci și considerentelor pe care acesta se sprijină așa cum se menţionează și în decizia Curţii Constituţionale nr. 874/2010.

Potrivit considerentelor deciziei nr. 233/2011, dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. sunt neconstituţionale numai în măsura în care aceste prevederi nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăţi fundamentale, constatate de CEDO.

Or, în cauza de faţă, prima instanţă a respins excepţia de inadmisibilitate a revizuirii, invocată de intimată, pe motivul că hotărârea atacată cu revizuire nu evocă fondul, și admiţând cererea de revizuire a analizat fondul raportului juridic, respectiv acţiunea introductivă a reclamanţilor, prin prisma apărărilor formulate și a probelor administrate.

Examinând cele două condiţii de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la existenţa unei hotărâri pronunţate de CEDO în cauza de faţă prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăţilor fundamentale prin sentinţa atacată, precum și faptul că această încălcare a continuat să producă consecinţe grave prin derularea în continuare a procedurii de executare silită fără ca apărările reclamanţilor să fi fost ascultate instanţa a statuat că cererea de revizuire este pe deplin admisibilă.

Așa fiind, prima instanţă interpretând corect dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. a pronunţat o soluţie legală de admitere a cererii de revizuire promovată de revizuienţi împotriva sentinţei nr. 39/2002 a Curţii de Apel București, pe care a schimbat-o urmare rejudecării fondului.

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. de către revizuienţi în faţa instanţei de recurs, în condiţiile în care cererea de revizuire a fost admisă de prima instanţă, nu constituie un paradox și o necunoaștere a mecanismului de redeschidere a judecăţii în temeiul acestui motiv de revizuire, așa cum susţine intimata, ci face parte din strategia de apărare a revizuienţilor de a uza în cadru legal și constituţional de acest drept, deoarece confruntaţi cu o excepţie de inadmisibilitate a revizuirii în faţa primei instanţe, nu puteau anticipa poziţia intimatei de a recura soluţia adoptată pe această excepţie și nici punctul de vedere al instanţei de recurs cu privire la această dezlegare.

Concluzionând pe acest prim aspect al analizei prezentului recurs, Înalta Curte a constatat că în raport de decizia nr. 233 a Curţii Constituţionale, soluţia de admitere a cererii de revizuire cu rejudecarea fondului este în deplină concordanţă cu dispozitivul și considerentele deciziei Curţii Constituţionale și nu se impune modificarea soluţiei pe acest aspect, soluţie care din punct de vedere tehnico-juridic respectă și exigenţele impuse de art. 327 C. proc. civ. potrivit cărora dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba în tot sau în parte hotărârea atacată.(…)

Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.