Right of Retention Excludes Debitor’s Right to Fruits of Retained Property; Unauthorized Use of Unencumbered Land Warrants Damages for Loss of Use

Dreptul de retenţie. Limite

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligaţii civile

Index alfabetic: drept de retenţie

- lipsă de folosinţă

De la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind instituirea dreptului de retenţie, debitorul rău platnic nu mai beneficiază de fructele lucrului reţinut, ca o adevărată sancţiune civilă stabilită în sarcina acestuia, căruia prin derogare, nu-i mai sunt recunoscute o parte din prerogativele dreptului de proprietate.

Folosinţa unui lucru, neafectat de o garanţie precum dreptul de retenţie, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de folosinţă.

De aceea, acţiunea proprietarului-debitor, îndreptată împotriva creditorului-retentor care a dobândit în perioada retenţiei fructele bunului reţinut, pentru obţinerea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a respectivului bun, este neîntemeiată în ceea ce privește contravaloarea fructelor aferente clădirii – asupra căreia fusese instituit dreptul de retenţie – și întemeiată în ceea ce privește contravaloarea fructelor aferente terenului pe care este situată clădirea – și care se afla în afara limitelor dreptului de retenţie al creditorului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3610 din 15 noiembrie 2011

Prin sentinţa comercială nr. 1099/C/2009 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeș s-au admis în parte acţiunea precizată și cererea reconvenţională și, în consecinţă, pârâta SC S. SRL a fost obligată să plătească reclamanţilor P.B.N., P.A., P.R., M.V., P.I.D. suma de 436.773 lei contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului și construcţiei, aferentă perioadei ianuarie 2007-octombrie 2009, a fost, de asemenea, obligată să înceteze orice act de folosinţă a imobilelor, urmând a se limita la întreţinerea și conservarea clădirii, corespunzător dreptului de retenţie. Totodată, reclamanţii au fost obligaţi să-i plătească în solidar pârâtei suma de 68.443 lei contravaloarea cheltuielilor necesare și utile efectuate asupra construcţiei, fiind compensate cheltuielile de judecată, urmând ca societatea pârâtă să le plătească reclamanţilor o diferenţă de 6.000 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului și construcţiei în litigiu, precum și un drept de retenţie în favoarea pârâtei, pentru valoarea îmbunătăţirilor aduse clădirii, care însă nu-i conferă dreptul de a culege fructele, fiind ţinut să le restituie proprietarului debitor, la data plăţii datoriei și a predării.

În consecinţă, pârâta a fost obligată la plata despăgubirilor rezultate din folosinţa bunului, calculată corespunzător chiriei, conform expertizei administrate.(…)

În rejudecare, apelul declarat de pârâta SC S. SA Câmpulung împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 32/A-C/2011 a Curţii de Apel Pitești, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi P.B.N., P.M.V., P.I. și P.Ș., în calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., P.R., M.V. și P.I.D.

În consecinţă, sentinţa primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 228.855 lei contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul liber și de sub construcţie, pentru perioada ianuarie 2007-martie 2009, respingându-se cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă pentru construcţie. (…)

În considerentele deciziei din apel s-a reţinut, în aceleași împrejurări de fapt, caracterul delictual al faptei pârâtei, cât și că, indiferent de acţiunile ilicite ale pârâtei, reclamanţii nu pot pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a clădirii asupra căreia nu puteau exercita, în realitate, folosinţa.

În ceea ce privește întinderea terenului pentru care se impune acordarea lipsei de folosinţă, s-a reţinut că reclamanţilor li se cuvine pentru întreaga suprafaţă de teren, atât cea liberă, cât și cea aflată sub clădirea pentru care s-a instituit în favoarea pârâtei dreptul de retenţie.(…)

Instanţa de apel a mai reţinut că dreptul de retenţie instituit în favoarea pârâtei nu-i conferă acesteia dreptul de a culege fructele bunului, care se cuvin proprietarului, astfel că neplata datoriei reclamanţilor și care a determinat instituirea retenţiei nu poate fi invocată de pârâtă drept temei al faptei sale de a închiria bunul unor societăţi comerciale, neputând fi, deci, exonerată de răspundere pentru fapta sa ilicită.(…)

Împotriva acestei decizii reclamanţii și pârâta au declarat recurs.

Prin cererea de recurs, reclamanţii P.M.V., P.I. și P.Ș., în calitate de moștenitori ai reclamantului P.A., decedat la data de 19.02.2010, P.B.N., P.R., M.V. și P.I.D. au adus următoarele critici deciziei atacate:

Nelegalitatea deciziei în legătură cu respingerea cererii de despăgubiri pentru părţile din clădirea proprietatea reclamanţilor, închiriate de pârâtă unor terţe persoane juridice prin depășirea ilicită a limitelor dreptului de retenţie, atât sub aspectul nemotivării înlăturării obligaţiei de plată a acestor despăgubiri, cât și al încălcării art. 483-485 raportat la art. 998 C. civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).(…)

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC S. SA Câmpulung, aceasta a criticat decizia în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru nelegalitate, în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea recursului a susţinut încălcarea dispoziţiilor deciziei de casare care a dat o dezlegare în drept, potrivit căreia titularii acţiunii în despăgubire nu pot pretinde lipsa de folosinţă pentru terenul afectat de propriile lor construcţii.

S-a arătat că, în mod greșit, s-a acordat preeminenţă principiului non reformatio in peius, în dauna dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 315 C. proc. civ.(…)

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:

Imobilul din litigiu, constând în teren în suprafaţă de 839 mp și construcţie, situat în Câmpulung, (…) au făcut iniţial parte din fondul de comerţ al SC S. SA, fiind folosit în scopuri comerciale, pentru ca, ulterior, prin sentinţa nr. 50/F/2000 a Curţii de Apel Pitești să fie anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei asupra terenului, iar prin decizia civilă nr. 2647/2000 a Tribunalului Argeș să fie admisă acţiunea în revendicare iniţiată de autoarea decedată a reclamanţilor, P.V., în contradictoriu cu SC S. SA, care a fost obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului de 836 mp și a unei clădiri aflate pe teren.

Întrucât pârâta a continuat să folosească imobilul, între părţi au avut loc mai multe litigii având ca obiect lipsa de folosinţă a terenului în perioada 29 noiembrie 2001-decembrie 2006, soluţionate în mod irevocabil.

De asemenea, SC S. SA a promovat o acţiune pentru obligarea reclamanţilor la contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, admisă prin sentinţa nr.1078/2004 a Judecătoriei Câmpulung, definitivă prin decizia nr. 2042/A/2004 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 16050/2005 a Curţii de Apel Pitești. În consecinţă, pârâţii acelei acţiuni, reclamanţi în prezenta cauză, au fost obligaţi la plata sumei de 4.231.926.127 ROL, iar până la achitarea acesteia s-a instituit în favoarea pârâtei SC S. SA un drept de retenţie asupra construcţiei.

Obiectul acţiunii promovate de reclamanţi împotriva societăţii pârâte îl constituie cererea de obligare a acesteia la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului în perioada următoare celei până la care există hotărâre judecătorească irevocabilă, iar al cererii reconvenţionale, îl reprezintă cererea de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor efectuate de pârâtă asupra construcţiei și neavute în vedere în procesul anterior.

Astfel, prin decizia nr. 57/A-C/2007 a Curţii de Apel Pitești s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 112/C/2007 a Tribunalului Comercial Argeș și, în consecinţă, a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor, obligând pe pârâta SC S. SA la plata sumei de 340.170,65 lei despăgubiri pentru folosinţa terenului pentru perioada mai 2003 – decembrie 2006 și pentru clădire pentru perioada mai 2003 – octombrie 2004, a respins cererea de despăgubiri pentru clădire pentru perioada noiembrie 2004 – decembrie 2006 și pentru viitor (…).

Instanţa de apel a considerat că pârâta a obţinut un drept de retenţie asupra clădirii – pentru îmbunătăţirile efectuate – la data de 27.10.2004, nu și asupra terenului, astfel încât despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a acestuia se cuvin proprietarilor, iar pentru lipsa de folosinţă a clădirii, despăgubirile se restrâng la perioada anterioară instituirii definitive a dreptului de retenţie.

Decizia a rămas irevocabilă prin decizia nr. 890/2008 a Î.C.C.J., care a respins recursurile părţilor.

Statuările reţinute în mod irevocabil în acel litigiu, ca și dezlegările în drept au intrat în puterea lucrului judecat și vor fi avute în vedere ca atare în prezentul litigiu care repune în discuţie aceleași aspecte, circumscrise însă unei alte perioade de timp.

Din această perspectivă s-a reţinut că dreptul de retenţie nu conferă retentorului alte prerogative decât acelea de conservare și întreţinere a bunului și are scopul de a garanta creanţa și a sancţiona pe debitorul rău platnic.

În acest sens dreptul de a culege fructele lucrului nu aparţine nici creditorului, însă nici debitorului, acesta din urmă suportând efectele naturii juridice de garanţie reală imperfectă a dreptului de retenţie.

Neavând dreptul la fructe pe întreaga perioadă de exercitare a acestui drept, reclamanţilor le lipsește vocaţia de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, indiferent de faptele și actele retentorului. Ei au însă opţiunea prin mijloace procesuale distincte, de a limita eventualele abuzuri ale retentorului în exerciţiul drepturilor sale.

Așadar, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești privind instituirea dreptului de retenţie, reclamanţii nu mai beneficiază de fructele lucrului reţinut, ca o adevărată sancţiune civilă în sarcina debitorului rău platnic, căruia prin derogare nu-i mai sunt recunoscute o parte din prerogativele dreptului de proprietate.

Din acest punct de vedere, în mod corect au fost respinse despăgubirile aferente construcţiei, asupra căreia este instituit dreptul de retenţie, iar criticile recurenţilor-reclamanţi sunt nefondate, atât din perspectiva pct. 7, cât și a pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanţa de apel argumentând corect acest aspect și prin trimiterile la hotărârile intrate în puterea lucrului judecat.

Folosinţa unui lucru, neafectat de o garanţie precum dreptul de retenţie, fără acordul proprietarului reprezintă însă un fapt ilicit, care creează în patrimoniul proprietarului prejudiciul cuantificat în lipsa de folosinţă, așa încât între faptul cauzator și prejudiciu există o legătură cauzală care a îndreptăţit instanţa să caracterizeze răspunderea ca fiind delictuală și, în consecinţă să oblige pârâta SC S. SA la plata contravalorii lipsei de folosinţă asupra întregului teren.

Astfel, corect s-a reţinut că interpretarea potrivit căreia terenul de sub construcţie nu atrage o lipsă de folosinţă în favoarea proprietarului nu poate fi însușită, în condiţiile în care pârâta nu a respectat limitele dreptului de retenţie, continuând să folosească întregul bun, deși retenţia îi conferea numai posibilitatea de a refuza restituirea bunului până la achitarea datoriei debitorilor-reclamanţi, similar unei excepţii de neexecutare a contractului.(…)

În baza considerentelor expuse, nefiind fondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-au respins recursurile declarate de reclamanţi și pârâtă.