CASCO insurance exclusion for loss of use: no contractual liability for insurer's delayed repair approval without proven breach or illicit act

Contract de asigurare. Lipsirea asiguratului de folosinţa bunului asigurat. Acţiune în despăgubire formulată împotriva asigurătorului. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte comerciale

Index alfabetic: contract de asigurare

- răspundere contractuală

- culpă

- despăgubiri

- lipsă folosinţă bun asigurat

Legea nr. 136/1995, art. 2

C. civ., art. 998-999

C.proc.civ., 294

Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse asiguratului prin întreruperea folosirii bunului asigurat în cazul în care nu poate fi reţinută fapta ilicită sau culpa asigurătorului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3533 din 9 noiembrie 2011

Prin sentinţa comercială nr.2909/2010, pronunţată de Tribunalul Arad, Secţia comercială, s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta P.A.B. România SRL. S-a luat act de renunţarea la judecată formulată de reclamanta P.A.B. România SRL împotriva pârâtei SC A.B. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a încheiat cu pârâta Poliţa de asigurare facultativă seria AV nr. 364516, pentru autoturismul proprietatea sa, la data de 11.10.2006, iar la data de 05.11.2006 acest autoturism a fost implicat într-un eveniment rutier care a avut ca rezultat avarierea gravă a acestui autoturism.

La data de 09.11.2006 la sediul reprezentantei BMW din Arad, în urma evaluărilor tehnice, s-a constatat că suma de 58.212,95 euro reprezintă costurile în vederea reparării acestui autoturism.

Din adresa nr. 270 din 30.01.2007 rezultă că reclamanta a menţionat că este de acord ca autoturismul proprietatea sa să fie reparat la A.B. SRL. Din adresa nr. 72/12.02.2007, rezultă că pârâta a menţionat, la rândul ei, că este de acord cu opţiunea reclamantei ca autoturismul de mai sus să fie reparat la reprezentanţa din București, respectiv la A.B. SRL, din cele două adrese nerezultând clar, însă, cine a cerut ca acest autoturism să fie reparat la București.

Din procesul verbal de predare primire încheiat la 02.07.2007 rezultă că autoturismul avariat a ajuns la reprezentanţa din București la acea dată; la 19.07.2007 a avut loc prima constatare, iar la 06.08.2008 a fost necesară efectuarea unei noi constatări, în urma căreia s-a dat accept de plată pentru reparaţie și s-au acordat despăgubiri în cuantum de 139.777,33 lei.

Instanţa a mai reţinut că reclamanta nu a achitat integral ratele de primă la poliţa de asigurare, rămânând până la momentul plăţii despăgubirii o restanţă de primă de asigurare în sumă de 12.597,14 lei, iar din totalul sumei reprezentând despăgubirea cuvenită, respectiv 152.374,47 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la autoturismul BMW, s-a scăzut suma de 12.597,14 lei și s-a plătit diferenţa de 139.777,33 lei.

Din expertiza tehnică auto rezultă că durata de reparaţie a autoturismului din litigiu, în urma accidentului din 05.11.2006, este de 16,51 zile. Din concluziile expertizei contabile judiciare rezultă că prejudiciul creat reclamantei, prin lipsa folosirii autoturismului este de 188.856,86 lei.(…)

Conform art. 9 pct. 2 din Condiţiile de asigurare CASCO, stabilirea și plata despăgubirilor se fac de către asigurător, în baza documentaţiei complete privind cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat precum și pagubele produse.

Conform art. 3 pct. 3 lit. b), din aceleași condiţii, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse prin întreruperea folosirii autovehiculului asigurat, chiar ca urmare a unei clauze cuprinse în asigurare.

Instanţa, raportat la condiţiile de asigurare CASCO de mai sus și la dispoziţiile legii privind asigurările și reasigurările, precum și la art. 969 C. civ., conform cărora, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, a respins ca nefondată acţiunea comercială formulată de formulată, precizată de reclamanta P.A.B. România SRL împotriva pârâtei U.A. SA (fosta U.V.I.G. SA) București pentru pretenţii.

Astfel, avându-se în vedere art. 3 pct. 3 lit. b) din Condiţiile de asigurare CASCO, nu se pot acorda despăgubiri pentru faptul că, pe perioada noiembrie 2006-decembrie 2008, reclamanta a fost lipsită de posibilitatea utilizării autoturismului, neputându-se reţine totodată existenţa faptei ilicite din partea pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 122/2011 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, Secţia comercială. Instanţa de apel a apreciat că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Împotriva cestei decizii a declarat recurs reclamanta care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acţiunii.

Recurenta a criticat faptul că instanţa de fond a reţinut că, raportat la prevederile art. 9.2, art. 3.3 lit. b) în condiţiile de asigurare casco, acţiunea este nefondată și nu se pot acorda despăgubiri pentru faptul că pe perioada indicată, respectiv noiembrie 2006-decembrie 2008, a fost lipsită de folosinţa autoturismului, astfel că nu se poate reţine culpa pârâtei. Această motivare nu poate fi reţinută, în opinia recurentei, deoarece prevederile art. 3.3 lit. b) se referă la întreruperea folosinţei autovehiculului din cu totul alte cauze, și nu din propria culpă a asiguratorului.

Recurenta a susţinut că, în speţă, asigurătorul nu a respectat propriile obligaţii, mai precis le-a executat cu întârziere, obligaţii prevăzute la art. 9.1-9.2 din aceleași condiţii de asigurare casco.

Recurenta a învederat că instanţa, interpretând contractul, ar fi trebuit să dea contur unor asemenea clauze, urmând regulile prevăzute de art. 981 și de art. 970 C. civ. În consecinţă, instanţa de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecăţii și a schimbat înţelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia, căci recurenta nu a solicitat despăgubiri pentru daune interese intimatei, care din culpa sa – prin nerespectarea condiţiilor de asigurare CASCO a creat prejudicii prin neutilizarea autoturismului, datorită culpei intimatei de a aproba în timp real devizul de reparaţie și de a exprima acordul și acceptul de plată cu încălcarea prevederilor art. 9.1-9.2 din condiţiile de asigurare CASCO.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de către reclamantă, a constatat că soluţia instanţei de apel este corectă prin aplicarea dispoziţiilor art. 294 C.proc.civ., pentru următoarele considerente:

Curtea de Apel Timișoara a constatat in mod corect ca nu poate fi antrenata răspunderea societăţii SC U.A. SA in calitate de asigurător, reţinând in cauza aplicabilitatea art. 3.3 lit. b) din condiţiile de asigurare a autovehiculelor pentru avarii si furt-CASCO, unde se prevede ca asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru pagubele produse pentru întreruperea folosirii autovehiculului asigurat chiar si ca urmare a unor clauze cuprinse in asigurare. Aceasta clauza contractuala, coroborata cu art. 2 din Legea nr. 136/1995 modificata, privind asigurările si reasigurările in România, ce prevede ca: "in asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum si drepturile și obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare", determina exonerarea pârâtei - societatea de asigurări - de plata unor despăgubiri de natura celor solicitate de reclamanta."

Ca instanţa de control judiciar, instanţa de recurs soluţionând calea de atac nu va judeca din nou procesul, ci va verifica daca hotărârea atacata a fost sau nu pronunţata cu respectarea dispoziţiilor legale. Fiind o instanţa de control, si nu de judecata in fond, instanţa de recurs va verifica hotărârea atacata pe baza probelor deja administrate, cu excepţia probei cu înscrisuri în cadrul căreia instanţa de recurs poate primi acte noi cu o înrâurire hotărâtoare daca ar fi fost folosite de instanţa a cărei hotărâre s-a atacat.

Recurenta însă, si in motivele de recurs, invoca in continuare prevederile art. 998-999 C. civ., făcând abstracţie de faptul ca despăgubirea a solicitat-o si a primit-o in baza unui contract de asigurare facultativa si ca in condiţiile in care solicita repararea unui prejudiciu rezultat din executarea contractului ar trebuie sa se întemeieze tot pe contractul de asigurare casco. Recurenta reclamanta nu a înţeles să arate si sa dovedească care sunt dispoziţiile contractuale încălcate generatoare ale unui prejudiciu de 188.000 de lei. Societatea intimată nu a săvârșit vreo fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, nu a încălcat prevederile contractuale, iar in ceea ce privește prejudiciul solicitat de reclamanta, acesta nu este cert si nici dovedit.

Curtea de apel, in mod corect a reţinut ca in condiţiile acestui litigiu cerinţele existentei unui prejudiciu nu sunt îndeplinite, deși la dosar exista o expertiza tehnica contabila, constatările expertului sunt insuficiente, incomplete si fără relevanţă.

Pe cale de consecinţă, raportat la ansamblul considerentelor de fapt și de drept anterior învederate, răspunderea contractuală a societăţii intimate nu poate fi angajată, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.A.B. România SRL Arad împotriva deciziei nr. 122 din 5 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timișoara, Secţia comercială.