Unjust enrichment claim for unpaid advance in failed share transfer negotiations: appeal dismissed, repayment ordered

Negocieri în vederea încheierii unui contract de cesiune de părţi de interes. Plata în avans a contravalorii părţii de interes. Negocieri eșuate. Îmbogăţire fără justă cauză. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligaţii comerciale

Index alfabetic: îmbogăţire fără justă cauză

- cesiune de părţi de interes

- negociere

- plată avans

Pentru a se putea aprecia existenţa valabilă a unui contract de cesiune de părţi sociale și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, este necesar a se dovedi stabilirea clară a condiţiilor vânzării, atât în privinţa obiectului acesteia, cât și a modalităţii în care aceasta urmează a avea loc.

Astfel, sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, lipsind cauza legitimă a măririi patrimoniului uneia dintre părţi în detrimentul celeilalte, în cazul în care în cadrul negocierilor derulate în vederea încheierii unui viitor contract de cesiune de părţi de interes – negocieri eșuate - s-a plătit o sumă de bani apreciată de părţi ca avans al contravalorii părţii de interes ce urma să fie dobândită.

Secţia comercială, Decizia nr. 2703 din 20 septembrie 2011

Prin sentinţa nr. 189/LC/2010 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta T.M. GmbH, societate comercială în insolvenţă prin lichidator judiciar T.M. în contradictoriu cu pârâţii B.M., B.C. și SC G.T. SRL și, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plăţii conform cursului BNR a sumei de 50.000 EUR, cu dobânzi legale.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 2006, între părţile litigante au avut loc o serie de discuţii având ca obiectiv achiziţionarea de către reclamanta T.M. Gmbh a unui pachet de părţi de interes deţinute de pârâţii B.M. și B.C. la SC G.T. SRL Odoreu.

În perioada acestor negocieri, la solicitarea pârâţilor B. reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparţinând pârâtei B.M. în scopul efectuării unor reparaţii necesare la o hală de producţie aflată în patrimoniul societăţii pârâte SC G.T. SRL Odoreu. Această sumă de bani reprezenta în accepţiunea comună a părţilor un avans al contravalorii părţii de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă.

Din probele administrate în cauză, instanţa a constatat că pârâţii, conform negocierilor purtate, au iniţiat demersurile divizării societăţii și redactării înscrisurilor conform prevederilor L.S.C.; de asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura (astfel cum se obligase către pârâţi) o garanţie bancară a eșuat încă din 25.07.2006. S-a constatat că, ulterior, părţile au abandonat demersul iniţial, iar reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite ca avans.

Instanţa a considerat că probele cauzei atestă împrejurarea că pârâţii nu au nici o justificare pentru deţinerea sumei de 50.000 EUR, suma respectivă micșorând corespunzător patrimoniul reclamantei în condiţiile în care a ajuns să-l sporească pe cel al pârâţilor prin efectul produs în urma negocierilor ce au avut loc între părţi.(…)

În consecinţă, prima instanţă a apreciat că acţiunea este fondată în condiţiile exerciţiului actio de in rem verso și având în vedere și prevederile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 precum și ale art. 274 C. proc. civ. a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 50.000 EUR (echivalentul în lei la data plăţii) cu dobânzi legale și cheltuieli de judecată reprezentând taxe și onorariu avocaţial.

Împotriva sentinţei anterior menţionate, pârâţii SC G.T. SRL, B.C. și B.M. au declarat apel, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor invocate pe parcursul cercetărilor judecătorești.(…)

Prin decizia nr. 11/2011-A/C/2011 a Curţii de Apel Oradea, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor B.C. ȘI B.M. și a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii pârâţii.(…)

Analizând excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor în faza procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanţa de apel a reţinut că aceasta este nefondată, întrucât pârâţii persoane fizice din cauză sunt cei cu care reclamantul a purtat negocieri în vederea perfectării unui viitor contract de cesiune părţi sociale și în favoarea cărora a efectuat plata sumei de bani solicitată prin prezenta acţiune. În această situaţie, nu se poate susţine că nu ar fi subiecţi pasivi ai raporturilor juridice deduse judecăţii, utilizarea sumei respective de bani pentru a efectua investiţii în cadrul societăţii apelante neînlăturând-le calitatea procesuală pasivă din cauză. În consecinţă, această excepţie invocată de pârâţii apelanţi a fost respinsă, ca neîntemeiată.(…)

Au fost reţinute ca nefondate și motivele de apel privitoare la fondul cauzei deduse judecăţii și îndeplinirea sau nu în cauză a condiţiilor de admisibilitate a acţiunii formulate de reclamant.

În cursul negocierilor ce au avut loc între părţi, reclamantul a virat la data de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de avans părţi sociale, pe care urma să le achiziţioneze de la cei doi pârâţi asociaţi, ambii apelanţi recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.

S-a constatat că la data la care au fost viraţi banii respectivi, între părţi nu exista încheiat vreun contract ori antecontract în formă scrisă care să consfinţească înţelegerea dintre părţi, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și condiţiilor în care ea urma să aibă loc.

La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societăţii apelante, în două societăţi distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părţilor ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reţine că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.

Din corespondenţa electronică a părţilor a rezultat că în perioada respectivă părţile încă purtau discuţii despre condiţiile în care urma să aibă loc cesiunea de părţi sociale, a stării materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăţi ce urma a fi vândută, a condiţiilor în care se va plăti preţul și a garanţiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plăţii preţului.

În aceste condiţii, nu se poate susţine cu drept temei că între părţi s-a realizat un acord de voinţă care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi considerat contract, cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar și în formă nescrisă, astfel cum au invocat în apărare pârâţii apelanţi.

Curtea a reţinut că, pentru a se putea aprecia existenţa valabilă a unui asemenea contract și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a se dovedi în cauză stabilirea clară a condiţiilor vânzării, atât în privinţa obiectului acesteia, cât și a modalităţii în care aceasta urma a avea loc. Or, în cauză, la momentul la care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici nu era clar stabilit între părţi, elementele determinante ale lucrului vândut și condiţiile vânzării respective nefiind definitivate.

În motivare, instanţa de apel a arătat că părţile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condiţiilor unui viitor contract, înlăturând apărările pârâţilor în sensul existenţei încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilităţii acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză formulate, datorită existenţei unui temei contractual în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost în mod corect reţinut de prima instanţă

În cauză nu s-a dovedit existenţa unui acord de voinţă scris sau nescris, situaţie în care inadmisibilitatea acţiunii invocată de apelanţii pârâţi nu poate fi reţinută. Prin plata sumei de 50.000 euro către pârâţi a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantului și o mărire a patrimoniului pârâţilor, între aceste fapte existând în mod evident legătură de cauzalitate. S-a considerat că această mărire a patrimoniului pârâţilor, în detrimentul micșorării celui al reclamantului, nu are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâţii nu pot invoca vreun temei juridic pentru reţinerea sumei de bani pe care au încasat-o, în vederea încheierii unei viitoare convenţii, care nu s-a mai încheiat.

Nefiind încheiat un contract între părţi ori dovedită existenţa unei fapte delictuale cauzatoare de prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât posibilitatea de a recurge la prezenta acţiune pentru recuperarea sumei respective de bani. Faptul că pârâţii au investit suma respectivă de bani, în patrimoniul societăţii pârâte, efectuând diverse reparaţii și investiţii la bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăţi, ce urma a se înfiinţa și vinde, nu-i îndreptăţește pe aceștia să păstreze avansul primit în cadrul negocierilor între părţi. Nu s-a dovedit în cauză existenţa între părţi a unei convenţii în acest sens, în urma cărora pârâţii să poată păstra suma de bani primită.

De altfel, pârâţii în prezenta cauză nu au investit instanţa de fond cu vreo cerere reconvenţională în daune, prin care să solicite instanţei să constate că neîncheierea convenţiei și încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să solicite despăgubiri în acest sens.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în aceste condiţii pârâţii apelanţi nu pot justifica o cauză legitimă pentru reţinerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate.

Împotriva acestei decizii pârâţii B.C., B.M. și SC G.T. SRL Odoreu au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece a lăsat nemotivate unele aspecte invocate de către pârâţi în apărare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., precum și dreptul la apărare al acestora.

Totodată, pârâţii au criticat decizia recurată, arătând că instanţa a interpretat în mod eronat actele deduse judecăţii. (…)

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: (…)

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor în faza procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanţa de apel a reţinut, de asemenea, în mod judicios, că aceasta este nefondată, întrucât pârâţii persoane fizice din cauză sunt cei cu care reclamantul a purtat negocieri în vederea perfectării unui viitor contract de cesiune părţi sociale și în favoarea cărora a efectuat plata sumei de bani solicitată prin prezenta acţiune. În această situaţie, nu se poate susţine că nu ar fi subiecţi pasivi ai raporturilor juridice deduse judecăţii, utilizarea sumei respective de bani pentru a efectua investiţii în cadrul societăţii apelante neînlăturând-le calitatea procesuala pasivă din cauză.

În aprecierea Înaltei Curţi nu sunt întemeiate criticile privind nemotivarea hotărârii apelate, situaţia de fapt reţinută, dar și argumentele de drept ce au format convingerea instanţei fiind clar și explicit expuse, astfel încât nu se poate susţine cu drept temei că pârâţilor li s-ar fi încălcat dreptul la apărare și garanţiile procesuale conferite de lege.(...)

În cursul negocierilor ce au avut loc între părţi, reclamantul a virat la data de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de avans părţi sociale, pe care urma să le achiziţioneze de la cei doi pârâţi asociaţi, ambii apelanţi recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.

S-a constatat că la data la care au fost viraţi banii respectivi, între părţi nu exista încheiat vreun contract ori antecontract în formă scrisă care să consfinţească înţelegerea dintre părţi, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și condiţiilor în care ea urma să aibă loc.

La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societăţii apelante, în două societăţi distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părţilor ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reţine că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.

Din corespondenţa electronică a părţilor a rezultat că în perioada respectivă părţile încă purtau discuţii despre condiţiile în care urma să aibă loc cesiunea de părţi sociale, a stării materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăţi ce urma a fi vândută, a condiţiilor în care se va plăti preţul și a garanţiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plăţii preţului.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele fondului, nu este, de altfel, contestată de către recurentă, o asemenea analiză și o eventuală reapreciere a probelor în acest context nefiind permisă în calea extraordinară a recursului.

În decizia recurată instanţa de apel a reţinut că nu se poate susţine cu drept temei că între părţi s-a realizat un acord de voinţă care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi considerat contract, cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar și în formă nescrisă, astfel cum au invocat în apărare pârâţii apelanţi. Curtea a reţinut că pentru a se putea aprecia existenţa valabilă a unui asemenea contract și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a se dovedi în cauză stabilirea clară a condiţiilor vânzării, atât în privinţa obiectului acesteia, cât și a modalităţii în care aceasta urma a avea loc.

Or, în cauză, la momentul la care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici nu era clar stabilit între părţi, elementele determinante ale lucrului vândut și condiţiile vânzării respective nefiind definitivate.

În motivare, instanţa de apel a arătat că părţile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condiţiilor unui viitor contract, fiind înlăturate apărările pârâţilor în sensul existenţei încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilităţii acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză formulate, datorită existenţei unui temei contractual în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost în mod corect reţinut de prima instanţă

În cauză nu s-a dovedit existenţa unui acord de voinţă scris sau nescris, situaţie în care inadmisibilitatea acţiunii invocată de apelanţii pârâţi nu poate fi reţinută.

Prin plata sumei de 50.000 euro către pârâţi a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantului și o mărire a patrimoniului pârâţilor, între aceste fapte existând în mod evident legătură de cauzalitate.

S-a considerat că această mărire a patrimoniului pârâţilor, în detrimentul micșorării celui al reclamantului, nu are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâţii nu pot invoca vreun temei juridic pentru reţinerea sumei de bani pe care au încasat-o, în vederea încheierii unei viitoare convenţii, care nu s-a materializat.

Nefiind încheiat un contract între părţi ori dovedită existenţa unei fapte delictuale cauzatoare de prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât posibilitatea de a recurge la prezenta acţiune pentru recuperarea sumei respective de bani.

Faptul că pârâţii au investit suma respectivă de bani, în patrimoniul societăţii pârâte, efectuând diverse reparaţii și investiţii la bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăţi, ce urma a se înfiinţa și vinde, nu-i îndreptăţește pe aceștia să păstreze avansul primit în cadrul negocierilor între părţi. Nu s-a dovedit în cauză existenţa între părţi a unei convenţii în acest sens, în urma cărora pârâţii să poată păstra suma de bani primită.

De altfel, pârâţii în prezenta cauză nu au investit instanţa de fond cu vreo cerere reconvenţională în daune, prin care să solicite instanţei să constate că neîncheierea convenţiei și încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să solicite despăgubiri în acest sens.

În consecinţă, instanţa de apel a constatat că în aceste condiţii pârâţii apelanţi nu pot justifica o cauză legitimă pentru reţinerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate.

În criticile vizând fondul cauzei, s-a susţinut că un aspect esenţial semnalat de către recurenţii-pârâţi a fost acela al decelării raporturilor contractuale care s-au născut între părţi, raporturi care au continuat prin executarea parţială, de către fiecare dintre acestea, a obligaţiilor asumate. În acest context, recurenţii au susţinut „lipsa de coerenţă” a instanţei de apel care după ce reţine că există o înţelegere între părţi, chiar neconstatată în scris, ulterior arată că, de fapt, nu se poate reţine în cauză că între părţi a existat "învoiala" prevăzută de lege, pentru ca raporturile dintre părţi să poată fi calificate din punct de vedere juridic, drept un contract nescris ce ar da naștere la drepturi și obligaţii. Așadar, în opinia recurenţilor în cauză nu este incident principiului îmbogăţirii fără justă cauză, soluţia recurată fiind în contradicţie totală cu motivele de fapt menţionate în considerentele hotărârii.

Este de necontestat că părţile au purtat negocieri în vederea încheierii unui contract de cesiune. Pârâţii nu contestă că au primit, cu titlu de avans părţi sociale, pe care urma să le achiziţioneze de la cei doi pârâţi asociaţi, suma de bani solicitată de reclamant prin acţiune. Nu se contestă nici că obiectul vânzării nu există și nici nu era clar stabilit între părţi, elementele determinante ale lucrului vândut și condiţiile vânzării respective nefiind definitivate. La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societăţii apelante, în două societăţi distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părţilor ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reţine că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.

Negocierile precontractuale desemnează perioada exploratorie pe durata căreia viitorii contractanţi schimbă puncte de vedere, formulează și discuta propunerile pe care si le fac reciproc pentru a determina conţinutul contractului, fără a fi siguri ca acel contract se va încheia. Aceste negocieri sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale și de cel al bunei-credinţe.

În cursul anului 2006, între părţile litigante au avut loc o serie de discuţii având ca obiectiv achiziţionarea de către reclamanta T.M. Gmbh a unui pachet de părţi de interes deţinute de pârâţii B.M. și C. la SC G.T. SRL Odorheu.

În perioada acestor negocieri la solicitarea pârâţilor B. reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparţinând pârâtei B.M. în scopul efectuării unor reparaţii necesare la o hală de producţie aflată în patrimoniul societăţii pârâte SC G.T. SRL Odorheu.

Această sumă de bani reprezenta în accepţiunea comună a părţilor un avans al contravalorii părţii de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă, aspect necontestat în speţă.

Din probele administrate în cauză, instanţa a constatat că pârâţii, conform negocierilor purtate, au iniţiat demersurile divizării societăţii și redactării înscrisurilor conform prevederilor Legii societăţilor comerciale; de asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura (astfel cum se obligase către pârâţi), o garanţie bancară a eșuat încă din 25.07.2006. S-a constatat că ulterior, părţile au abandonat demersul iniţial, iar reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite ca avans.

Între părţi nu a existat niciun contract scris, chiar preparator sau de negociere. Este de necontestat, însă, în speţă, că părţile, conform negocierilor purtate, au acţionat în vederea încheierii unui contract viitor, ale cărui elemente nu erau încă stabilite, fiind doar parţial conturate. În cadrul acestor demersuri pregătitoare, ambele părţi au încercat să își aducă aportul la reușita negocierilor. Suma pe care pârâţii au primit-o în derularea acestor negocieri a reprezentat, însă, un avans al contravalorii părţii de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă și cum afacerea nu s-a mai perfectat este firesc ca această sumă să se întoarcă în patrimoniul reclamantei. Cum contractul nu s-a mai încheiat, negocierile fiind stopate de ambele părţi, rezultă că lipsește cauza legitima a măririi patrimoniului pârâţilor în detrimentul reclamantei, fiind îndeplinite toate condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, contrar celor susţinute de recurenţi.

Așa fiind, Înalta Curte a constatat că niciunul din motivele de recurs invocate de recurenţi nu este întemeiat, recursul fiind respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ.(…)