Invalid remand for retrial based on violation of orality and disregard of interlocutory orders where merits were adjudicated

Apelul. Nerespectarea unei încheieri interlocutorii. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecarea apelului

Index alfabetic : apel

- incheiere interlocutorie

- cercetarea fondului

- principiul oralităţii și contradictorialităţii

- trimitere spre rejudecare

C. proc. civ., art. 295, art. 297

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.

Secţia comercială, Decizia nr. 2027 din 25 mai 2011

Notă: În prezenta decizie a fost avută în vedere forma art. 297 din Codul de procedură civilă în vigoare la data de 7 octombrie 2010

Reclamanta S.N.T.F.M. „CFR M.” S.A. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.M.R. SA și SC M. SA, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.255.192,7 lei reprezentând contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate, penalităţi de întârziere și daune ce nu au putut fi acoperite de penalităţi. Prin cerere reconvenţională, pârâta SC S.M.R. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.681.560.735 lei cheltuieli pentru curăţirea vagoanelor.

Reclamanta a motivat acţiunea susţinând că prin contractul de prestări servicii încheiat s-a obligat la plata serviciilor de tăiere și șarjare a vagoanelor dezmembrate, materialele rezultate rămânând în custodia prestatorului de servicii care nu le mai poate restitui întrucât bunurile nu mai există în fapt.

Tribunalul București, prin sentinţa comercială nr. 8085/2009, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune și a lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea precizată și a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 7.019.619,58 lei reprezentând contravaloare fier vechi și piese recuperate, la 3.509.809,79 lei, penalităţi de întârziere și la 37.644,27 lei cheltuieli de judecată și a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională a pârâtei SC S.M.R. SA.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în contractele încheiate ambele pârâte sunt semnatare și își asumă drepturi și obligaţii, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt prin minuta din 14 iulie 2003 care reprezintă un act de recunoaștere a datoriei și prin încheierea Tribunalului Olt prin care s-a dispus inventarierea, (...).

Pe fond s-a reţinut că pârâtele nu mai pot restitui bunurile aflate în custodie întrucât nu mai există, valoarea lor fiind calculată pe baza preţului de 98 USD/tonă, cu care reclamanta a valorificat fierul vechi în aceeași perioadă, iar penalităţile fiind datorate în temeiul art. 2, 3 din contracte.

Prin sentinţa comercială nr. 11923/2009, dispozitivul sentinţei nr. 8085/2009 a fost completat în sensul obligarii pârâtelor în solidar la plata sumei de 53.743,45 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2010 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 91.387,72 lei.

Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 5 mai 2009 privind reprezentarea de către consilierul juridic R.S. a S.N.T.F.M. CFR M. S.A. a fost admisă prin încheierea din 1 martie 2011.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 392/2010, a admis apelurile pârâtelor împotriva hotărârilor pronunţate pe care le-a desfiinţat și a trimis cauza spre rejudecare.

Apelul reclamantei a fost respins prin aceeași decizie a curţii de apel.

Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond, prin încheierea din 28 martie 2006, s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de completare a daunelor, pentru ca prin încheierea din 26 mai 2009 să revină asupra ceea ce se soluţionează deja prin încheierea interlocutorie anterioară.

A mai reţinut instanţa de apel că reclamanta, fără să fi solicitat printr-o cerere expresă majorarea cuantumului pretenţiilor în contradictoriu cu celelalte părţi, a obţinut valoarea pretenţiilor majorate, instanţa de fond încălcând principiul oralităţii și contradictorialităţii.

În privind apelului reclamantei, curtea de apel a reţinut că în mod justificat s-a considerat prematur capătul de cerere privind daunele în completare, concilierea directă fiind încheiată numai pentru contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate fără nicio menţiune în legătură cu daunele completare.

Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că prin decizia atacată nu s-a analizat conţinutul încheierii din 5 mai 2010, când, în contradictoriu cu celelalte părţi reclamanta și-a majorat pretenţiile, astfel cum raportul de expertiză a stabilit, și a depus în completare taxa de timbru.

A mai susţinut recurenta că în mod greșit curtea de apel, nesocotind caracterul devolutiv al apelului, nu s-a pronunţat asupra fondului.

În privinţa excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind suma solicitată cu titlu de daune în completare, recurenta a criticat hotărârile instanţelor de fond care, în aprecierea sa, nu au sesizat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, iar pârâtele nu au invocat vreo vătămare, acest prejudiciu fiind stabilit contractual pentru repararea integrală a prejudiciului.

Recursul este fondat și a fost admis pentru considerentele ce se vor expune:

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe. Prin dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului are consecinţe asupra mijloacelor puse la dispoziţia instanţei de apel pentru a soluţiona litigiul pe baza dovezilor administrate la instanţa de fond sau prin refacerea și completarea probatorului.

Motivele care ar putea determina trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond sunt prevăzute de art. 297 C. proc. civ. De aceea, în mod nejustificat, decizia nr. 392/2010 pronunţată de Curtea de Apel București a desfiinţat sentinţa nr. 8085/2009 și nr. 11923/2009 ale Tribunalului București și a trimis spre rejudecare litigiul.

În mod greșit, instanţa de apel a considerat încălcarea principiului oralităţii și contradictorialităţii. Astfel, prin încheierea din 5 mai 2009 părţile prezente dezbat raportul de expertiză, iar reclamanta își majorează pretenţiile depunând și dovada achitării taxei de timbru.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu i-au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.(…)

Așa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 14 octombrie 2010 pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecată pe fond instanţei de apel.

. Apelul. Nerespectarea unei încheieri interlocutorii. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecarea apelului

Index alfabetic : apel

- incheiere interlocutorie

- cercetarea fondului

- principiul oralităţii și contradictorialităţii

- trimitere spre rejudecare

C. proc. civ., art. 295, art. 297

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.

Secţia comercială, Decizia nr. 2027 din 25 mai 2011

Notă: În prezenta decizie a fost avută în vedere forma art. 297 din Codul de procedură civilă în vigoare la data de 7 octombrie 2010

Reclamanta S.N.T.F.M. „CFR M.” S.A. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.M.R. SA și SC M. SA, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.255.192,7 lei reprezentând contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate, penalităţi de întârziere și daune ce nu au putut fi acoperite de penalităţi. Prin cerere reconvenţională, pârâta SC S.M.R. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.681.560.735 lei cheltuieli pentru curăţirea vagoanelor.

Reclamanta a motivat acţiunea susţinând că prin contractul de prestări servicii încheiat s-a obligat la plata serviciilor de tăiere și șarjare a vagoanelor dezmembrate, materialele rezultate rămânând în custodia prestatorului de servicii care nu le mai poate restitui întrucât bunurile nu mai există în fapt.

Tribunalul București, prin sentinţa comercială nr. 8085/2009, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune și a lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea precizată și a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 7.019.619,58 lei reprezentând contravaloare fier vechi și piese recuperate, la 3.509.809,79 lei, penalităţi de întârziere și la 37.644,27 lei cheltuieli de judecată și a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională a pârâtei SC S.M.R. SA.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în contractele încheiate ambele pârâte sunt semnatare și își asumă drepturi și obligaţii, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt prin minuta din 14 iulie 2003 care reprezintă un act de recunoaștere a datoriei și prin încheierea Tribunalului Olt prin care s-a dispus inventarierea, (...).

Pe fond s-a reţinut că pârâtele nu mai pot restitui bunurile aflate în custodie întrucât nu mai există, valoarea lor fiind calculată pe baza preţului de 98 USD/tonă, cu care reclamanta a valorificat fierul vechi în aceeași perioadă, iar penalităţile fiind datorate în temeiul art. 2, 3 din contracte.

Prin sentinţa comercială nr. 11923/2009, dispozitivul sentinţei nr. 8085/2009 a fost completat în sensul obligarii pârâtelor în solidar la plata sumei de 53.743,45 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2010 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 91.387,72 lei.

Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 5 mai 2009 privind reprezentarea de către consilierul juridic R.S. a S.N.T.F.M. CFR M. S.A. a fost admisă prin încheierea din 1 martie 2011.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 392/2010, a admis apelurile pârâtelor împotriva hotărârilor pronunţate pe care le-a desfiinţat și a trimis cauza spre rejudecare.

Apelul reclamantei a fost respins prin aceeași decizie a curţii de apel.

Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond, prin încheierea din 28 martie 2006, s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de completare a daunelor, pentru ca prin încheierea din 26 mai 2009 să revină asupra ceea ce se soluţionează deja prin încheierea interlocutorie anterioară.

A mai reţinut instanţa de apel că reclamanta, fără să fi solicitat printr-o cerere expresă majorarea cuantumului pretenţiilor în contradictoriu cu celelalte părţi, a obţinut valoarea pretenţiilor majorate, instanţa de fond încălcând principiul oralităţii și contradictorialităţii.

În privind apelului reclamantei, curtea de apel a reţinut că în mod justificat s-a considerat prematur capătul de cerere privind daunele în completare, concilierea directă fiind încheiată numai pentru contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate fără nicio menţiune în legătură cu daunele completare.

Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că prin decizia atacată nu s-a analizat conţinutul încheierii din 5 mai 2010, când, în contradictoriu cu celelalte părţi reclamanta și-a majorat pretenţiile, astfel cum raportul de expertiză a stabilit, și a depus în completare taxa de timbru.

A mai susţinut recurenta că în mod greșit curtea de apel, nesocotind caracterul devolutiv al apelului, nu s-a pronunţat asupra fondului.

În privinţa excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind suma solicitată cu titlu de daune în completare, recurenta a criticat hotărârile instanţelor de fond care, în aprecierea sa, nu au sesizat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, iar pârâtele nu au invocat vreo vătămare, acest prejudiciu fiind stabilit contractual pentru repararea integrală a prejudiciului.

Recursul este fondat și a fost admis pentru considerentele ce se vor expune:

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe. Prin dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului are consecinţe asupra mijloacelor puse la dispoziţia instanţei de apel pentru a soluţiona litigiul pe baza dovezilor administrate la instanţa de fond sau prin refacerea și completarea probatorului.

Motivele care ar putea determina trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond sunt prevăzute de art. 297 C. proc. civ. De aceea, în mod nejustificat, decizia nr. 392/2010 pronunţată de Curtea de Apel București a desfiinţat sentinţa nr. 8085/2009 și nr. 11923/2009 ale Tribunalului București și a trimis spre rejudecare litigiul.

În mod greșit, instanţa de apel a considerat încălcarea principiului oralităţii și contradictorialităţii. Astfel, prin încheierea din 5 mai 2009 părţile prezente dezbat raportul de expertiză, iar reclamanta își majorează pretenţiile depunând și dovada achitării taxei de timbru.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu i-au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.(…)

Așa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 14 octombrie 2010 pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecată pe fond instanţei de apel.

. Apelul. Nerespectarea unei încheieri interlocutorii. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecarea apelului

Index alfabetic : apel

- incheiere interlocutorie

- cercetarea fondului

- principiul oralităţii și contradictorialităţii

- trimitere spre rejudecare

C. proc. civ., art. 295, art. 297

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.

Secţia comercială, Decizia nr. 2027 din 25 mai 2011

Notă: În prezenta decizie a fost avută în vedere forma art. 297 din Codul de procedură civilă în vigoare la data de 7 octombrie 2010

Reclamanta S.N.T.F.M. „CFR M.” S.A. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.M.R. SA și SC M. SA, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 3.255.192,7 lei reprezentând contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate, penalităţi de întârziere și daune ce nu au putut fi acoperite de penalităţi. Prin cerere reconvenţională, pârâta SC S.M.R. SA a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 22.681.560.735 lei cheltuieli pentru curăţirea vagoanelor.

Reclamanta a motivat acţiunea susţinând că prin contractul de prestări servicii încheiat s-a obligat la plata serviciilor de tăiere și șarjare a vagoanelor dezmembrate, materialele rezultate rămânând în custodia prestatorului de servicii care nu le mai poate restitui întrucât bunurile nu mai există în fapt.

Tribunalul București, prin sentinţa comercială nr. 8085/2009, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune și a lipsei calităţii procesuale pasive, a admis acţiunea precizată și a obligat pe pârâte în solidar la plata sumei de 7.019.619,58 lei reprezentând contravaloare fier vechi și piese recuperate, la 3.509.809,79 lei, penalităţi de întârziere și la 37.644,27 lei cheltuieli de judecată și a anulat ca netimbrată cererea reconvenţională a pârâtei SC S.M.R. SA.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în contractele încheiate ambele pârâte sunt semnatare și își asumă drepturi și obligaţii, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt prin minuta din 14 iulie 2003 care reprezintă un act de recunoaștere a datoriei și prin încheierea Tribunalului Olt prin care s-a dispus inventarierea, (...).

Pe fond s-a reţinut că pârâtele nu mai pot restitui bunurile aflate în custodie întrucât nu mai există, valoarea lor fiind calculată pe baza preţului de 98 USD/tonă, cu care reclamanta a valorificat fierul vechi în aceeași perioadă, iar penalităţile fiind datorate în temeiul art. 2, 3 din contracte.

Prin sentinţa comercială nr. 11923/2009, dispozitivul sentinţei nr. 8085/2009 a fost completat în sensul obligarii pârâtelor în solidar la plata sumei de 53.743,45 lei cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 ianuarie 2010 a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 91.387,72 lei.

Cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în încheierea din 5 mai 2009 privind reprezentarea de către consilierul juridic R.S. a S.N.T.F.M. CFR M. S.A. a fost admisă prin încheierea din 1 martie 2011.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 392/2010, a admis apelurile pârâtelor împotriva hotărârilor pronunţate pe care le-a desfiinţat și a trimis cauza spre rejudecare.

Apelul reclamantei a fost respins prin aceeași decizie a curţii de apel.

Curtea a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond, prin încheierea din 28 martie 2006, s-a pronunţat asupra excepţiei prematurităţii cererii de completare a daunelor, pentru ca prin încheierea din 26 mai 2009 să revină asupra ceea ce se soluţionează deja prin încheierea interlocutorie anterioară.

A mai reţinut instanţa de apel că reclamanta, fără să fi solicitat printr-o cerere expresă majorarea cuantumului pretenţiilor în contradictoriu cu celelalte părţi, a obţinut valoarea pretenţiilor majorate, instanţa de fond încălcând principiul oralităţii și contradictorialităţii.

În privind apelului reclamantei, curtea de apel a reţinut că în mod justificat s-a considerat prematur capătul de cerere privind daunele în completare, concilierea directă fiind încheiată numai pentru contravaloarea fierului vechi și pieselor recuperate fără nicio menţiune în legătură cu daunele completare.

Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că prin decizia atacată nu s-a analizat conţinutul încheierii din 5 mai 2010, când, în contradictoriu cu celelalte părţi reclamanta și-a majorat pretenţiile, astfel cum raportul de expertiză a stabilit, și a depus în completare taxa de timbru.

A mai susţinut recurenta că în mod greșit curtea de apel, nesocotind caracterul devolutiv al apelului, nu s-a pronunţat asupra fondului.

În privinţa excepţiei prematurităţii capătului de cerere privind suma solicitată cu titlu de daune în completare, recurenta a criticat hotărârile instanţelor de fond care, în aprecierea sa, nu au sesizat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, iar pârâtele nu au invocat vreo vătămare, acest prejudiciu fiind stabilit contractual pentru repararea integrală a prejudiciului.

Recursul este fondat și a fost admis pentru considerentele ce se vor expune:

Calea procesuală ordinară de atac, apelul, reprezintă mijlocul prin care se solicită reformarea hotărârii instanţei ierarhic inferioare, prin rejudecarea pricinii în fond, repunându-se în discuţie problemele de fapt și de drept dezbătute în faţa primei instanţe. Prin dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului are consecinţe asupra mijloacelor puse la dispoziţia instanţei de apel pentru a soluţiona litigiul pe baza dovezilor administrate la instanţa de fond sau prin refacerea și completarea probatorului.

Motivele care ar putea determina trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond sunt prevăzute de art. 297 C. proc. civ. De aceea, în mod nejustificat, decizia nr. 392/2010 pronunţată de Curtea de Apel București a desfiinţat sentinţa nr. 8085/2009 și nr. 11923/2009 ale Tribunalului București și a trimis spre rejudecare litigiul.

În mod greșit, instanţa de apel a considerat încălcarea principiului oralităţii și contradictorialităţii. Astfel, prin încheierea din 5 mai 2009 părţile prezente dezbat raportul de expertiză, iar reclamanta își majorează pretenţiile depunând și dovada achitării taxei de timbru.

Nerespectarea unei încheieri interlocutorii de către instanţa de fond nu îndreptăţește instanţa ierarhic superioară, în controlul devolutiv, să trimită spre rejudecare, în condiţiile în care nu i-au fost încălcate dispoziţiile privind citarea părţilor, iar instanţa s-a pronunţat intrând în cercetarea fondului.(…)

Așa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a admis recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 392 din 14 octombrie 2010 pe care a casat-o și a trimis cauza spre judecată pe fond instanţei de apel.