Material jurisdiction for eviction liability claims following nullification of judicial auction: tribunal versus specialized appellate competence

Bun adjudecat la licitație. Desființarea ulterioară a titlului de proprietate. Acțiune în răspundere pentru evicțiune. Instanța competentă material

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor

Index alfabetic : acțiune în despăgubiri

- excepția prescripției dreptului material la acțiune

- răspundere pentru evicțiune

C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. a)

C. civ., art. 1337, art. 1530 și urm, art. 1635 și urm.

În situația în care terțul adjudecatar formulează o acțiune în despăgubiri împotriva vânzătorului (n.r. – AVAS) pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a desființării titlului de proprietate, nici calitatea părților și nici raportul juridic dedus judecății nu atrage aplicarea dispozițiilor legii speciale cu privire la competența Curții de Apel București în primă instanță, ci a tribunalului, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Secția comercială, Decizia nr. 1793 din 10 mai 2011

Prin sentința comercială nr. 152 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Iași împotriva pârâtei AVAS, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 12.585,01 USD în echivalentul în lei din ziua plății, reprezentând diferență de preț, cu dobânda legală aferentă sumei reactualizate calculată de la data sesizării și până la data plății efective. Pârâta a fost obligată și la plata sumei de 171.244,90 lei cu titlu de dobândă legal datorată pentru suma achitată până la data sesizării, la plata dobânzilor legal datorate pentru fiecare sumă în parte achitată după sesizare până la data pronunțării, calculate la valoarea reactualizată, pentru perioada cuprinsă între data sesizării și aceea a plății efective, precum și la plata sumei de 3.700.000 Euro în echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând daune-interese, cu 100.050,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cu motivarea că prin procesul-verbal de licitație nr. 301 din 5 aprilie 2006 întocmit de AVAS București în cadrul executării silite a debitorului SC P. SA, reclamanta a devenit proprietara imobilului ,,Fabrica de cărămidă” situat în Județul Iași și a unor bunuri mobile. După achitarea integrală a prețului prevăzut în procesul-verbal de licitație reclamanta și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară conform încheierii nr. 96925 din 3 decembrie 2009.

Ca urmare a contestației la executare formulată de fostul proprietar SC P. SA, prin decizia nr. 3361 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul contestatoarei, s-a modificat sentința nr. 86 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București și s-a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație nr. 301 din 5 aprilie 2006 în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, în considerarea faptului că licitația nu a respectat dispozițiile legale privind protejarea monumentelor istorice.

În acest context, soluționând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, curtea de apel a respins-o ca nefondată reținând că potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de 12 luni curge de la data pronunțării deciziei anterior menționate, respectiv 12 noiembrie 2008, în raport cu care înregistrarea acțiunii, la data de 11 noiembrie 2009, se situează în limitele termenului de prescripție.

Cu privire la fondul litigiului s-a argumentat că pârâta, în calitate de organizatoare a licitației constatate nule este în exclusivitate în culpă pentru desființarea titlului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul adjudecat, situație în care trebuie să suporte toate daunele și să repare întreg prejudiciul cauzat prin fapta sa reclamantei constând în restituirea în întregime a contravalorii bunului vândut și a daunelor reprezentând plata sumelor reactualizate și a dobânzilor aferente calculate până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AVAS criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta a invocat faptul că prin sentința recurată i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece instanța nu a luat în considerare apărările sale și totodată a nerespectat prevederile art. 129 C. proc. civ. întrucât nu a ordonat administrarea tuturor probelor utile soluționării cauzei.

De asemenea, a susținut recurenta, contrar celor reținute de prima instanță, în condițiile în care AVAS a restituit suma încasată cu titlu de preț, este nejustificată obligarea sa la plata sumei solicitate cu titlu de diferență de curs valutar, precum și a dobânzii legale, în lipsa îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 1082 și 1088 C. civ., motiv pentru care este greșită admiterea petitului privind reactualizarea creanței, cumulul celor două tipuri de despăgubiri nefiind admisibil.

Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, ca primă instanță, în raport de obiectul și valoarea litigiului.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. motivul de ordine publică ce vizează încălcarea competenței materiale a altei instanțe, ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că :

Reclamanta a învestit Curtea de Apel București, ca primă instanță, cu o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 1635 și urm. și art. 1530 și urm. C. civ., care nu au legătură cu obiectul cererii, incidente fiind în cauză prevederile art. 1337 C. civ. privind răspunderea pentru evicțiune, solicitând repararea prejudiciului produs de pârâta AVAS prin vânzarea culpabilă a imobilului pe care l-a adjudecat, fiind ulterior evinsă din dreptul său de proprietate prin desființarea titlului de proprietate pentru nerespectarea de către pârâtă a dispozițiilor legale referitoare la protejarea momentelor istorice.

Astfel învestită Curtea de Apel București, motivând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pe dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, apreciază implicit că este competentă material în soluționarea cauzei deși obiectul litigiului nu privește o contestație la executare în legătură cu creanțele bancare preluate de AVAS, reclamanta nu are calitatea de debitor cedat sau persoană asimilată acestora în sensul art. 38 din ordonanță pentru a atrage competența de soluționare reglementată expres prin art. 45 din actul normativ evocat.

Litigiul dedus judecății este un litigiu patrimonial promovat de terțul adjudecatar ce vizează antrenarea răspunderii pârâtei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a desființării titlului de proprietate, astfel încât nici calitatea părților și nici raportul juridic dedus judecății nu atrage aplicarea dispozițiilor legii speciale cu privire la competența Curții de Apel București în primă instanță, ci a tribunalului în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin urmare, recursul pârâtei a fost admis în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (6) C. proc. civ., cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București, Secția comercială.