Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_82997 AI generated

Competence and route of appeal under Regulation 44/2001 for refusal of enforcement of foreign judgment

Case Number ICCJ_82997
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the Court of Appeal to be heard as a final instance (recurs), effectively granting the appellant's challenge to the procedural competence. The dispute concerned the recognition and enforcement of two final German commercial judgments in Romania, which the lower courts had rejected due to alleged defects in service and identification of the debtor, and the appellant contested that the Court of Appeal improperly treated its challenge as an ordinary appeal rather than the specific action provided under EU law. Relying on Articles 43 and 44 of Regulation (EC) No 44/2001, the court held that the only available recourse against a decision on the application for enforcement is the action under Article 43, which is within the exclusive material jurisdiction of the Court of Appeal as a final instance, thereby invalidating the prior appeal procedure and ordering the case to be re-judged in the correct procedural capacity.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 1 C. proc. civ, art. 3 pct. 3 C. proc. civ; Competence and route of appeal under Regulation 44/2001 for refusal of enforcement of foreign judgment: Tribunalul a constatat din verificarea înscrisurilor depuse la dosar că pârâtei nu i-a fost comunicat actul de sesizare și nici hotărârile pronunțate la 23 februarie 2009 și respectiv 30 aprilie 2009 la adresa corectă din Calea Victoriei nr.101-103, iar în certificatul emis conform art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 codul unic de identificate al pârâtei este diferit de cel real atribuit potrivit certificatului său de înregistrare.

Keywords

AI generated
enforcement of foreign judgments lack of jurisdiction recognition of foreign decision procedural orders commercial dispute preliminary ruling procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Hotărâre pronunțată de un stat membru al Uniunii Europene. Cerere de recunoaștere și încuviințare a executării silite. Cale de atac. Competența materială

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenta instanțelor judecătorești

Index alfabetic: cale de atac

- competență materială

- recunoaștere și încuviințare a executării silite

- hotărâre pronunțată de un stat membru

Regulamentul (CE) nr. 44/2001, art. 43 alin. (1)-(2), art. 44

In vederea atingerii obiectivului liberei circulații a hotărârilor în materie civilă și comercială și a administrării armonioase a justiției la nivel comunitar, Regulamentul (CE) nr. 44/2001 statuează recunoașterea de plin drept a hotărârilor pronunțate într-un stat membru fără să fie necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă procedură și executarea silită rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într-un stat membru în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate.

Conform art. 44 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, hotărârea pronunțată în cererea de recunoaștere și încuviințare a executării silite a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene în materie comercială poate face obiectul doar al căii de atac a contestației în anulare sau revizuirii menționate în Anexa IV pentru România, cale de atac care este dată în competența de soluționare a Curții de Apel.

Secția comercială, Decizia nr. 1540 din 12 aprilie 2011

Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, ca primă instanță.

Reclamanta B. AG București înmatriculată în Registrul Comerțului Nűrnberg, cu sediul în Nűwmarkt Germania, a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată pe rolul Tribunalului București, formulată în contradictoriu cu pârâta SC 3 FT. SRL cu sediul în București, să se dispună recunoașterea, declararea executorie în România și încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești nr. 2HK 0 2414/2007 pronunțată de Tribunalul regional Nűrnberg-Fűrth Germania în data de 23 februarie 2009, precum și a hotărârii judecătorești accesorii pronunțată de același tribunal în data de 30 aprilie 2009.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

În susținerea cererii sale, reclamanta a arătat că hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul regional Nűrnberg-Fűrth Germania prin care pârâta debitoare a fost condamnată să-i plătească suma de 141.488,68 euro plus dobânzi de întârziere de opt puncte procentuale peste dobânda legală și 6.596,25 euro reprezentând cheltuieli de judecată (prin hotărâre accesorie), sunt definitive și irevocabile și îndeplinesc toate condițiile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 referitoare la recunoașterea, declararea executorie și încuviințarea executării silite în România, respectiv au fost pronunțate într-un stat membru UE (Germania), au fost investite cu formulă executorie în Germania, îndeplinesc cerințele din art. 53 pentru stabilirea autenticității acestora și sunt însoțite de certificatul prevăzut la art. 54 din Regulament eliberat de instanța care a pronunțat hotărârile.

Prin sentința comercială nr. 14351/2009, Tribunalul București, Secția comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Tribunalul a constatat din verificarea înscrisurilor depuse la dosar că pârâtei nu i-a fost comunicat actul de sesizare și nici hotărârile pronunțate la 23 februarie 2009 și respectiv 30 aprilie 2009 la adresa corectă din Calea Victoriei nr.101-103, iar în certificatul emis conform art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 codul unic de identificate al pârâtei este diferit de cel real atribuit potrivit certificatului său de înregistrare.

În opinia instanței, aceste neregularități de natură să afecteze posibilitatea pârâtei de a-și pregăti apărarea, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 34 pct. 2 din Regulament cu consecința respingerii cererii de recunoaștere și încuviințare a executării silite a celor două hotărâri judecătorești.

Decizia pronunțată la data de 26 mai 2010 de Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, ca instanță de apel.

Împotriva sentinței pronunțate de tribunal reclamanta B. AG a declarat recurs, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie în raport de cele reținute de prima instanță în considerentele sentinței.

Curtea de Apel București, astfel investită, a calificat calea de atac exercitată de reclamanta ca fiind apel, în raport de obiectul acțiunii introductive și prin decizia nr. 326 din 26 mai 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Curtea a apreciat că atâta vreme cât hotărârile pronunțate în Germania conțin mențiunea sediului social al pârâtei la o altă adresă poștală decât cea reală și nu există dovada că acestei părți i-a fost comunicat actul de sesizare al instanței, cererea reclamantei de recunoaștere, declararea executorie și încuviințarea executării silite nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite cerințele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care este obligatoriu și are aplicabilitate directă în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Recursul. Motivele de recurs.

Reclamanta a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel, solicitând, în principal, casarea hotărârii pronunțate cu încălcarea dispozițiilor imperative privind compunerea instanței, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de recunoaștere și încuviințare a executării silite.

În argumentarea criticilor formulate recurenta a susținut, sub un prim aspect, întemeiat în drept pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., că decizia atacată a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale.

Potrivit recurentei, curtea de apel, în complet de apel, a calificat în mod greșit calea de atac ca fiind apel, încălcând dispozițiile legale exprese din Regulament, respectiv art. 39, art. 43 și art. 44 potrivit cărora singura cale de atac ordinară exercitabilă împotriva hotărârii prin care au fost soluționate de tribunal ca primă instanță cererile întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 44/2001, este recursul, iar instanța competentă material este curtea de apel.

Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat în susținerea cererii subsidiare de modificare motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.civ., arătând că în mod greșit s-a reținut că nu s-a îndeplinit procedura de citare cu pârâta și comunicarea actului de sesizare al instanței la adresa corectă a sediului acesteia (Calea Victoriei nr...), față de înscrisurile atașate la dosar, respectiv dovada de comunicare și certificatul de comunicare și îndeplinire a procedurii de citare nr. 144/1217/2008 din care rezultă îndeplinirea acestor proceduri la sediul pârâtei din Calea Victoriei nr... București.(...)

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea de drept pe care o implică soluționarea prezentului recurs privește sub un prim aspect stabilirea căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate de tribunal în cererea de recunoaștere și încuviințare a executării silite astfel cum a fost formulată de reclamanta cu privire la două hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru al Uniunii Europene în materie comercială.

Dispozițiile legale incidente sunt cele cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, instrument legislativ comunitar, cu caracter imperativ și aplicare directă, în sensul că statele membre nu pot deroga de la dispozițiile sale și nu își pot folosi puterea discreționară în implementarea lui.

Potrivit principiilor înscrise în preambulul acestui instrument legislativ, în vederea atingerii obiectivului liberei circulații a hotărârilor în materie civilă și comercială și a administrării armonioase a justiției la nivel comunitar, regulamentul statuează recunoașterea de plin drept a hotărârilor pronunțate într-un stat membru fără să fie necesară, cu excepția contestațiilor, recurgerea la o altă procedură și executarea silită rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într-un stat membru în urma unor verificări pur formale ale documentelor furnizate.

Cu toate acestea, potrivit regulamentului, în vederea respectării dreptului la apărare, pârâtul are posibilitatea de a introduce o acțiune în procedură contradictorie împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul din motivele de neexecutare este îndeplinit. Dreptul la acțiune îi este recunoscut și reclamantului în cazul în care hotărârea de încuviințare a executării este respinsă.

Or, aceasta este ipoteza pe care o implică cauza de față, acțiunea formulată de reclamanta privind recunoașterea și încuviințarea executării silite a celor două hotărâri pronunțate de Tribunalul regional Nűrenberg, a fost respinsa de Tribunalul București astfel învestit, competent material și teritorial conform art. 39 pct. 1 și 2 din Regulament și Anexei II.

În sensul art. 43 alin. (1) și (2) din Regulament ,,oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării, la instanța indicată în listă din Anexa III.

Potrivit acestei anexe, pentru România instanța înaintea căreia poate fi introdusă acțiunea prevăzută la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel.

Astfel, conform art. 44 din Regulament, hotărârea pronunțată cu privire la acțiunea reglementată de art. 43 poate face obiectul doar al căii de atac a contestației în anulare sau revizuirii menționate în Anexa IV pentru România.

Prin urmare, singura cale de atac – acțiunea - reglementată de art. 43 din Regulament ce poate fi exercitată de reclamantă împotriva hotărârii de respingere a cererii de încuviințare a executării silite pronunțată de tribunal ca primă instanță, este dată în competența Curții de Apel, care pronunță o hotărâre irevocabilă.

Așa fiind, soluționând această cale de atac specială printr-o hotărâre irevocabilă, Curtea de apel judecă în compunerea prevăzută de dreptul intern, ca instanță de recurs, potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. teza ultimă, respectiv ,,ca instanță de recurs în cazurile expres prevăzute de lege”, dispozițiile din Regulament cu caracter imperativ și aplicare directă reprezentând legea în această ipoteză.

Construcția juridică pe care intimata-pârâtă din prezenta cauză încearcă să o acrediteze cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate de tribunal ca primă instanță, de respingere a cererii reclamantei, separând în mod arbitrar recunoașterea hotărârii de procedura încuviințării executării silite, sub aspectul căilor de atac, nu își găsește niciun fundament legal în principiile care au stat la baza reglementărilor din Regulament, care au urmărit, așa cum s-a precitat în preambulul acestor considerente adoptarea unor dispoziții care să unifice și să simplifice formalitățile de recunoaștere și executare rapidă și simplă a hotărârilor provenind din statele membre UE.

Dispozițiile cuprinse în Capitolul III din Regulament intitulat ,,Recunoaștere și executare” stabilesc în mod expres că în cazul unei contestații, orice parte interesată care invocă pe cale principală recunoașterea unei hotărâri poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute în Secțiunea 2 (Recunoaștere) și Secțiunea 3 (Executarea) ca hotărârea să fie recunoscută și pusă în executare silită, oricare dintre părți putând introduce o acțiune privind cererea de încuviințare a executării, respectiv pârâtul în cazul admiterii recunoașterii și încuviințării, iar reclamanta în ipoteza respingerii cererii.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, găsind întemeiate criticile recunoscute cu privire la încălcarea dispozițiilor din Regulament privind calea de atac și, pe cale de consecință, compunerea instanței care exercită controlul judiciar, critici pe care Curtea le încadrează în ipoteza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 1 C. proc. civ., a admis recursul și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială ca instanță de recurs.