Incompatibility of partial rescission and specific performance in contractual disputes under Article 1021 Civil Code

Contract de prestări servicii. Neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Dreptul de opţiune al creditorului între rezilierea contractului și executarea în natură a acestuia. Imposibilitatea cumulului celor două sancţiuni

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte

Index alfabetic: contract de prestări servicii

- reziliere

- executarea în natură a contractului

C.civ., art. 1021

C.proc.civ., art. 297 alin. (1) teza a II-a

C.civ., art. 1021, art. 1073, art. 1077

Potrivit dispoziţiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanţă născute din contracte sinalagmatice are un drept de opţiune între executarea silită (directă sau indirectă) și rezoluţiunea sau rezilierea contractului, el putând, în principiu, să își schimbe opţiunea iniţială, cu condiţia de a nu se realiza efectiv una dintre variante.

Astfel, este nelegală hotărârea prin care instanţa dispune atât rezilierea parţială a contractului, cât și executarea în natură a aceluiași contract cu privire la aceleași obligaţii contractuale.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2060 din 24 aprilie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC C.B. SA Frasin, în contradictoriu cu pârâta SC G.I. SA Bacău, a solicitat rezilierea contractului nr. 2702/14.07.2003 și acordarea de daune interese reprezentând contravaloare uși cu deficienţe – 21.606.90 lei și contravaloare manoperă montat și demontat uși cu deficienţă – 8.084,55 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în calitate de subantreprenor al SC C. SA București, a executat lucrări de construcţii – montaj la obiectivul „Consolidări și reparaţii capitale la sediul Tribunalului S.”, încheind cu pârâta contractul de execuţie lucrări nr. 2702/2003, prin care aceasta se obliga să îi vândă tâmplărie de termopan și uși interioare tip panel pentru această lucrare.(...)

A mai arătat reclamanta că lucrarea se află în perioada de garanţie, iar beneficiarul, prin adresa nr. 88313/2008, i-a pus în vedere ca până la data de 01.09.2008 să remedieze toate deficienţele apărute, printre acestea aflându-se și un număr de 51 uși. Cu toate că a notificat pârâta în mai multe rânduri în acest sens, aceasta a refuzat îndeplinirea obligaţiei, mai mult, nu s-a prezentat nici la concilierea la care a fost convocată. În drept, și-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 969 – 970 C. civ. (…)

La termenul de judecată din data de 30.11.2009, reclamanta a adus completări la acţiune, în sensul obligării pârâtei să remedieze pe propria cheltuială defectele de execuţie și montaj la cele 129 uși identificate în adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs acestei solicitări, să fie autorizată reclamanta să execute aceste remedieri, pe cheltuiala pârâtei.

Prin sentinţa comercială nr. 1389/2011, Tribunalul Suceava (...) a admis acţiunea astfel cum a fost precizată, a dispus rezilierea parţială a contractului nr. 2702/2003, în limita articolelor contractuale aferente ușilor, a obligat pârâta să remedieze pe propria cheltuială defectele de execuţie și montaj la cele 129 uși identificate în Adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în caz de neexecutare a obligaţiei, a autorizat reclamanta să execute aceste remedieri, pe cheltuiala pârâtei. (…)

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut, în esenţă, că pretenţiile deduse judecăţii, conform precizărilor ulterioare, vizează rezilierea parţială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, iniţial, reclamanta indicând un număr de 53 uși, ulterior acesta fiind modificat la numărul de 129 uși cu defecte de execuţie și montaj, (...).

În aplicarea dispoziţiilor art. 1073 și art. 1074 C. civ., tribunalul a constatat existenţa prejudiciului reclamat și culpa contractuală a pârâtei, care poartă răspunderea înlăturării acestui prejudiciu, sens în care a obligat-o să remedieze deficienţele semnalate de beneficiar sau, dacă va refuza să se conformeze, să suporte contravaloarea lucrărilor de remediere a acestor deficienţe, efectuate de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G.I. SA, care a criticat soluţia ca fiind nelegală și netemeinică și a solicitat desfiinţarea acesteia și trimiterea cauzei instanţei de fond pentru rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că acţiunea nu are un obiect clar, de vreme ce reclamanta a formulat cereri care se exclud reciproc, în sensul că aceasta putea cere fie rezilierea contractului cu plata de daune interese, fie îndeplinirea exactă a obligaţiei, dreptul material pus la îndemâna reclamantei fiind unul alternativ, și nu cumulativ.(…)

Pe fondul cauzei, apelanta a invocat faptul că instanţa de fond nu a calificat obiectul cererii de chemare în judecată prin raportare la natura juridică a contractului dintre părţi, care determină sancţiunea în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare, respectiv rezoluţiunea sau rezilierea.

A considerat apelanta că i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil prin faptul că instanţa de fond nu a calificat cererea reclamantei ca fiind o acţiune în rezoluţiune și, mai mult decât atât, în cauză nu s-au administrat probe pentru a se dovedi în mod cert faptul că ușile livrate de societatea pârâtă au fost montate la sediul Tribunalului S., iar în caz afirmativ să se stabilească dacă aceste uși sunt cele la care au apărut deficienţele imputate.

Prin decizia nr. 72/2011, Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC G.I. SA, a anulat sentinţa comercială nr. 1389/2011 a Tribunalului Suceava și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe. (…)

Cu privire la pretenţia dedusă judecăţii, Curtea a constatat că prin acţiunea formulată iniţial reclamanta a solicitat rezilierea contractului nr. 2702/2003 și obligarea pârâtei la plata daunelor – interese, iar prin „completările” aduse la termenul de judecată din 30.11.2009 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să remedieze pe propria cheltuială toate defectele de execuţie și montaj la cele 129 uși identificate în adresa 5413/DES/2009 a Tribunalului Suceava, iar în ipoteza în care pârâta nu dă curs acestei solicitări să fie autorizată reclamanta să execute aceste remedieri pe cheltuiala și riscul pârâtei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1020 C. civ., „condiţia rezolutorie este subînţelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplinește angajamentul său”, iar dispoziţiile art. 1021 C. civ. stipulează că „în acest caz contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea cu daune interese”.

În interpretarea acestor dispoziţii s-a reţinut că sancţiunea civilă numită rezoluţiune constă în desfiinţarea cu efect retroactiv (ex tunc) a unui contract bilateral cu execuţie imediată, la cererea oricăreia dintre părţi, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor celeilalte părţi din cauze imputabile acesteia.

Cu alte cuvinte, neexecutarea culpabilă a obligaţiei de către una dintre părţi permite celeilalte părţi să ceară desfiinţarea contractului cu daune-interese, aceasta fiind o modalitate atipică de executare silită prin echivalent a obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice.

Spre deosebire de rezoluţiune care are efect retroactiv, rezilierea operează numai pentru viitor și constă în desfacerea pentru viitor (ex nunc) a unui contract sinalagmatic cu execuţie succesivă în timp, ca urmare a neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze imputabile acesteia.

Raportând aceste aspecte la soluţia atacată, Curtea a constatat că instanţa de fond nu a dat o calificare juridică corectă acţiunii reclamantei, în condiţiile în care nu a stabilit în ce măsură mai poate fi executat contractul, dat fiind faptul că executarea de către pârâtă a obligaţiilor asumate împiedică rezoluţiunea convenţiei și, în caz contrar, să procedeze la desfiinţarea acestuia cu plata de daune interese.

Această distincţie impusă de legiuitor obligă creditorul, în speţă reclamanta, de a opta între dreptul de a cere rezoluţiunea și dreptul de a solicita executarea silită în natură a contractului încheiat de părţi.

Din această perspectivă, prima instanţă nu a cercetat temeinic și pertinent pretenţia dedusă judecăţii, soluţia instanţei fiind contradictorie și nefundamentată, în sensul că obiectul acţiunii, astfel cum a fost calificat, a fost analizat prin prisma unor norme legale străine de natura juridică a acestuia, împrejurare care împiedică efectuarea controlului judiciar de către instanţa de apel.

Având în vedere cele reţinute, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ. a admis apelul pârâtei și, anulând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe, pentru a proceda la calificarea juridică corectă a acţiunii și a dispune administrarea unui probatoriu complet pentru stabilirea fără echivoc a cantităţii de tâmplărie achiziţionată, a deficienţelor constatate efectiv și nu în ultimul rând a culpei invocată de reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.proc.civ., a solicitat admiterea recursului si desfiinţarea deciziei recurate, deoarece instanţa de apel a interpretat greșit natura actelor juridice deduse judecaţii, înfrângând o soluţie pragmatica, data pe fondul dovedirii clare a culpei contractuale a paratei, care nici nu a contestat deficientele de construcţie si montare.

Recurenta a arătat că împrejurarea că reclamanta, care iniţial a cerut rezilierea cu daune-interese, conform art. 1021 C.civ., și-a precizat acţiunea in sensul ca a optat pentru obligarea paratei la remedierea deficientelor si, alternativ, pentru autorizarea reclamantei sa execute in regie proprie lucrările de remediere, nu constituie motiv de desfiinţare a sentinţei apelate, soluţia atacata nefiind o mixtura intre rezoluţiune si reziliere ca forme de sancţionare civila a nerespectării unor obligaţii contractuale, ci o rezolvare practica a litigiului in sensul producerii efectelor contractuale, si nu a frânarii procesului de stingere a litigiului.

De altfel, a susţinut recurenta, instanţa de fond a optat pentru obligarea pe cale judiciara la executarea corespunzătoare a contractului, ceea ce corespunde dispoziţiilor art. 1020 si art. 1021 C.civ., din aceasta soluţie rezultând cu claritate ca reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluţiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind posibila, in opinia recurentei si o desfiinţare de facto a unor clauze, ca o consecinţa a îndeplinirii unor obligaţii contractuale, legea neimpunând ca in toate cazurile rezilierea/rezoluţiunea sa afecteze întregul act.

Recursul este fondat.

Recurenta - reclamantă susţine, în esenţă, că este greșită soluţia de anulare a sentinţei primei instanţe, întrucât reclamanta nu a optat pentru rezilierea/rezoluţiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic, fiind posibilă, în opinia recurentei și o desfiinţare de facto a unor clauze, ca o consecinţă a îndeplinirii unor obligaţii contractuale, legea neimpunând ca în toate cazurile rezilierea/rezoluţiunea să afecteze întregul act. De asemenea, recurenta a subliniat că, pe fondul cauzei, a fost dovedită în mod clar culpa contractuala a pârâtei, care nici nu a contestat deficienţele de construcţie și montare.

Înalta Curte observă că prima instanţă a dispus atât rezoluţiunea parţiala a contractului, în limita articolelor contractuale aferente ușilor, cât și executarea obligaţiilor asumate de către pârâta, respectiv remedierea deficienţelor constatate la cele 129 de uși. Aceasta înseamnă, în mod evident, că prima instanţă a analizat, prin prisma probatoriului administrat, atât îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a opera rezoluţiunea parţială a contractului, cat si existenta culpei paratei în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

Problema de drept ce se impune a fi lămurita în cauză este aceea de a stabili în ce măsura partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat poate investi instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea contractului, cu daune-interese, dublată de o solicitare de obligare a partenerului contractual la executarea obligaţiilor asumate.

În concret, în raport de circumstanţele cauzei, respectiv de modul în care a fost formulată și completată cererea de chemare in judecată, trebuie lămurit dacă instanţa fondului putea să dispună atât rezilierea parţială a contractului în limita articolelor aferente ușilor, cât și obligarea pârâtei la remedierea deficientelor de execuţie si montaj aferente acelorași uși livrate si montate de pârâtă.

Potrivit dispoziţiilor art. 1021 C.civ., creditorul unor drepturi de creanţă născute din contracte sinalagmatice are un drept de opţiune între executarea silită (directă sau indirectă) și rezoluţiunea sau rezilierea contractului. Legiuitorul nu impune o ordine a exercitării celor doua variante, fiind necesar, însă, pentru a fi vorba de o veritabilă alegere ca executarea în natură să nu fi devenit imposibilă sau lipsită de interes pentru creditor.

După ce si-a exercitat dreptul de alegere, creditorul poate, în principiu, să își schimbe opţiunea iniţială, cu condiţia, bineînţeles, de a nu se realiza efectiv una dintre variante. De asemenea, este necesar ca aceasta revocare a opţiunii creditorului să nu fie împiedicata de anumite dispoziţii procedurale.

Instanţa de judecata poate cenzura dreptul de opţiune al creditorului numai în ipoteza în care acesta solicită rezoluţiunea sau rezilierea, stabilind, de exemplu, că neexecutarea obligaţiilor pârâtului nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau rezilierii. Instanţa nu poate, însă, în lipsa unei cereri exprese a creditorului, să înlocuiască, din oficiu, obiectul cererii reclamantului și să dispună executarea silită, în forma ei generală.

Nu în ultimul rând, instanţa de judecata ar putea, în principiu, să dispună rezoluţiunea sau rezilierea parţială a unui contract, însă numai în acele cazuri în care obligaţiile contractuale pot fi foarte clar departajate sau în situaţiile in care, deși părţile au încheiat un singur înscris (instrumentum), exista mai multe contracte (negotium).

Aplicarea principiilor anterior enunţate la speţa de fata relevă următoarea situaţie:

Reclamanta a solicitat, iniţial, prin cererea de chemare in judecata, rezilierea contractului încheiat între părţi, ajuns în perioada de garanţie, întrucât la 51 de uși livrate și montate beneficiarul a sesizat deficienţe, pe care pârâta nu a înţeles sa le remedieze. S-au solicitat, de asemenea, daune-interese.

La data de 28.05.2009, reclamanta a precizat că solicită rezilierea parţială a contractului, respectiv articolele contractuale aferente ușilor (...), întrucât prin cererea de chemare in judecata solicita daune-interese reprezentând contravaloare uși cu deficiente si contravaloare manopera montat si demontat uși.

Prin completarea la acţiune depusă la dosar la data de 30.11.2009, în temeiul art. 132 C.proc.civ., reclamata a precizat că iniţial a solicitat corelativ rezilierii daune-interese, însă, faţă de împrejurarea că s-au constatat deficiente la 129 de uși, și nu numai la cele 53 indicate în acţiune, s-a văzut nevoită să solicite obligarea pârâtei la remedierea lipsurilor constatate, invocând drept temei de drept art. 1021, art. 1073 si art. 1077 C.civ.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat, pe de o parte, rezilierea parţială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, având în vedere nerespectarea art. 4.1 și art. 6 din contractul de prestări servicii, respectiv neîndeplinirea obligaţiei de a remedia defecţiunile semnalate la cele 129 de uși în termenul contractual de 36 luni, iar, pe de alta parte, completându-si acţiunea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la remedierea pe propria cheltuiala a tuturor defectelor de execuţie și de montaj la cele 129 de uși, iar în caz de refuz să fie obligată la plata executării acestor remedieri de către reclamanta și, pe cale de consecinţă, a admis ambele capete de cerere.

Se observă, însă, că, potrivit celor reţinute de instanţa de fond, reclamanta cere atât rezilierea parţială a contractului în limita articolelor aferente ușilor, cât și îndeplinirea obligaţiilor contractuale privitoare la aceleași uși, specifice perioadei de garanţie, deși este fără putinţă de tăgadă că cele doua soluţii juridice se exclud reciproc.

Înalta Curte a constatat, astfel, că în cauză reclamanta, care și-a manifestat prin cererea de chemare în judecata opţiunea de a rezilia contractul, cu daune-interese, a precizat ulterior că solicita rezilierea parţială a contractului, pentru ca, prin cererea depusă în temeiul art. 132 C.proc.civ., să solicite, în fapt, executarea obligaţiilor contractuale de către pârâtă, respectiv obligarea pârâtei la remedierea pe propria cheltuială a tuturor defectelor de execuţie și de montaj la cele 129 de uși. Evoluţia opţiunilor manifestate de reclamantă în cauză trebuie privită în strânsă legătură cu situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, reclamanta însăși precizând că a aflat pe parcursul procesului că sunt necesare remedieri la 129 de uși executate și montate, fata de cele 51 indicate iniţial în acţiune. De altfel, reclamanta, în recursul său, a subliniat că nu a optat pentru rezilierea/rezoluţiunea contractului, ci pentru realizarea obiectivelor asumate sinalagmatic.

Înalta Curte subliniază în acest context că dreptul de opţiune al creditorului reprezintă atât posibilitatea alegerii iniţiale între cele doua variante de manifestare a dreptului la acţiune specific drepturilor de creanţă născute din contractele sinalagmatice, cât și posibilitatea de a reveni asupra acestei alegeri, bineînţeles numai dacă varianta aleasă la un moment dat nu a fost realizată în concret și nu există anumite piedici procedurale.

Instanţa de apel a observat, în mod judicios, aceasta hibridare realizată de prima instanţă între rezoluţiunea/rezilierea contractului si executarea acestuia. Ceea ce nu a observat, însă, instanţa de apel este faptul că reclamanta și-a exprimat opţiunea pentru remedierea defecţiunilor aferente celor 129 de uși, așadar interesul în executarea contractului. Or, în această situaţie, rolul instanţei trebuie să se rezume la cenzurarea acestui drept de opţiune al creditorului. Astfel, instanţa de fond trebuia să constate faptul ca cele doua opţiuni exprimate de creditor pe parcursul procesului în speţa dată se exclud reciproc și să dea prevalenţa executării în natură a contractului, ca opţiune expresă și ultimă manifestată de creditorul iniţiator al demersului judiciar.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel, care în baza dispoziţiilor art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., a admis apelul pârâtei și, anulând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanţe, apare astfel, ca nelegală, susţinerile din considerentele deciziei atacate privind necercetarea fondului de către prima instanţa neavând corespondent în soluţia tribunalului. Dimpotrivă, instanţa de fond a analizat în mod temeinic fondul cauzei, apreciind, însă, în mod greșit că se poate dispune și rezilierea parţială a contractului în limita articolelor contractuale aferente ușilor, cât și executarea obligaţiilor asumate de către parata, referitoare la aceleași uși, respectiv remedierea deficientelor constatate in perioada de garanţie.

Fata de cele expuse si luând in considerare poziţia procesuala a recurentei, care a precizat ca, deși iniţial a cerut rezilierea cu daune-interese, conform art. 1021 C.civ., ulterior si-a precizat acţiunea in sensul ca a optat pentru obligarea pârâtei la remedierea deficienţelor și, alternativ, pentru autorizarea reclamantei să execute în regie proprie lucrările de remediere, Înalta Curte, găsind recursul fondat, l-a admis si, pe cale de consecinţă, a modificat decizia recurată, în sensul ca a schimbat in parte sentinţa nr. 1389 din 21 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia comerciala, de contencios administrativ si fiscal, și a înlăturat dispoziţia cu privire la rezilierea parţiala a contractului nr. 2702 din 14 iulie 2007. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei si deciziei.