Financial Leasing Novation by Change of Debitor Rejected for Lack of Express Intent to Release Original Debitor

Contract de leasing financiar. Novație prin schimbare de debitor. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații

Index alfabetic: contract de leasing financiar

- novație prin schimbare de debitor

- reziliere

C. civ., art. 1130, art. 1131

Novația prin schimbare de debitor are loc atunci când un terț se angajează față de creditor să plătească datoria, intenția de a nova trebuind să rezulte expres din convenția părților.

Astfel, faptul că după rezilierea unui contract de leasing financiar o terță persoană achită pentru utilizatorul inițial câteva rate restante - cu acceptarea de către finanțator a acestor plăți - nu poate fi considerat o novație, întrucât voința creditorului de a libera pe debitorul inițial trebuie să fie clar exprimată.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1752 din 28 martie 2012

Notă: În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod civil

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC E.L. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC TBIL SA, solicitând instanței să constate acordul expres de voință al societății finanțatoare SC TBIL SA în substituirea societății utilizatoare cu societatea SC E.L. SRL ca debitoare, în cele două contracte de leasing ale SC M.A. SRL, aflată în imposibilitatea de a îndeplini obligațiile de plată asumate față de finanțator;

- efectuarea plăților succesive de către societatea reclamantă SC E.L. SRL la nivelul sumei de 225.000 lei ce reprezintă aproape întreaga valoare a contractelor de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006, incluzând și valoarea reziduală, plată acceptată și dedusă din întreaga datorie datorată către pârâta SC TBIL SA;

- refuzul nejustificat al pârâtei SC TBIL SA de a încheia noile contracte de leasing cu societatea reclamantă ca urmare a substituirii acestei societăți în drepturile SC M.A. SRL.

În consecință, se solicită:

- obligarea pârâtei SC TBIL SA la încheierea noilor contracte de leasing financiar cu societatea reclamantă, ca urmare a acordului acestei societăți finanțatoare ca reclamanta să efectueze toate plățile ce reprezentau obligațiile asumate de către societatea utilizatoare SC M.A. SRL pentru cele două contracte de leasing financiar nr. 9027 din 6 februarie 2006 respectiv nr. 9275 din 23 februarie 2006 și a asumării de către pârâtă a obligației de a realiza novațiunea prin schimbarea debitoarei cu societatea reclamantă;

- obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligației de a încheia contractele de leasing financiar pentru bunurile al căror utilizator a fost SC M.A. SRL, începând cu data pronunțării hotărârii de către instanța de fond și data realizării efective a novației.

Prin sentința nr. 105/2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xx902/63/2008, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 572/2009, a admis recursul promovat împotriva sentinței nr.105/2009 a Tribunalului Dolj, sentința a fost modificată, în sensul că a fost respinsă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj, cauza fiind trimisă la Tribunalul Dolj.

Prin sentința nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10541/63/2009, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC Euro Loc SRL, în contradictoriu cu pârâta SC TBI Leasing SA.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 228 din 15 noiembrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanta SC E.L. SRL împotriva sentinței nr. 133 din 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata SC TBIL SA.

În motivarea deciziei, instanța de apel a avut în vedere clauzele contractelor încheiate de finanțator și utilizator. Astfel, conform art. 11.14 din contractul de leasing financiar nr. 9027 din 9 februarie 2006, finanțatorul și-a rezervat dreptul de a declara scadente toate sumele datorate de utilizator la data constatării culpei așa cum este definită prin art. 11.4, 11.5 și 11.6 din contract.

Conform art. 11.6, contractul de leasing financiar, este reziliat de drept, fără a fi necesară o notificare prealabilă în cazul în care utilizatorul nu achită două luni consecutive redevența datorată finanțatorului sau oricare dintre cheltuielile contractuale datorate și facturate de finanțator.

Manifestarea de voință a părților de a înceta necondiționat efectele contractului reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, iar cele două declarații de reziliere unilaterală din 17 noiembrie 2006, respectiv 23 noiembrie 2006 făcute de finanțator și comunicate utilizatorului au constituit o manifestare de voință de a aplica sancțiunea neexecutării culpabile a contractului.

Raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată instanța de apel a respins critica apelantei potrivit căreia utilizatorul datora finanțatorului doar sumele restante până la data de 16 noiembrie 2006, analizând condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a avea loc novația prin schimbare de debitor solicitată de reclamantă.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile novației, respectiv existența unei obligații valabile și intenția finanțatorului de a nova, nefiind necesară analiza intenției de a nova a reclamantei, manifestată prin achitarea a 10 rate, ulterior datei de 16 noiembrie 2006.

Potrivit art. 1130 C. civ., novația nu se prezumă, voința de a nova trebuie să rezulte evident din act, iar în lipsa unei manifestări în acest sens condițiile speciale ale novației nu sunt îndeplinite.

Și critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. final C. proc. civ. a fost înlăturată având în vedere că instanța de fond nu a fost învestită cu o cerere a reclamantei de recuperare a sumelor plătite, analizarea aspectelor legate de continuarea raporturilor dintre părți, ulterior rezilierii însemnând încălcarea dispozițiilor art. 126 pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva deciziei comerciale nr. 228 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta SC E.L. SRL, solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere, în vederea judecării cauzei de către instanța competentă iar în subsidiar modificarea deciziei recurate, admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 5,7, 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. a) C. proc. civ. raportat la decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care competența de soluționare a prezentului litigiu aparține Judecătoriei Craiova, iar instanța de apel a respins excepția privind competența materială a Tribunalului Dolj dar nu a motivat respingerea excepției încălcând astfel dispozițiile art. 268 alin. (4) coroborat cu art. 21 alin. (3) din Constituție.

Instanța de apel nu a analizat motivele de apel, nu a cercetat efectiv fondul cauzei și nu a ținut cont de faptul că ulterior declarațiilor unilaterale de reziliere trimise de finanțator utilizatorului, raporturile juridice au continuat, utilizatorul efectuând plata ratelor acceptate de finanțator.

Nu au fost analizate motivele de apel vizând condiția novației, respectiv acordul creditorului; posibilitatea intervenirii novației în contractele de leasing; nu a fost examinată critica vizând starea de fapt și de drept în raporturile dintre părți, cauza nefiind cercetată efectiv pe fond.

De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii vizând cheltuielile de judecată solicitate de intimată, cheltuieli exagerate în raport de complexitatea cauzei, valoarea pricinii și demersurile concrete ale apărării.

În speță a intervenit o novație cu schimbare de debitor, prin manifestarea voinței părților de la data de 15 mai 2008 când au fost emise și primite filele CEC de plată a obligațiilor contractuale și au fost preluate de la finanțator bunurile pentru folosință.

SC M.A. SRL a plătit în continuare, după adresele de reziliere, ratele de leasing pentru ambele contracte, achitând 10 rate ulterior datei de 16 noiembrie 2006, sume acceptate de către finanțator care a permis utilizarea în continuare a bunurilor.

Novația a intervenit la data emiterii CEC-ului de plată, acestea fiind acceptate și încasate de finanțator, SC E.L. SRL nefiind un fidejusor în contractele de leasing, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 1132 C. civ.

Prin acordul părților se poate înlocui debitorul și atâta timp cât există acordul finanțatorului nu se pune problema unei nerespectări a caracterului intuitu personae al contractului de leasing.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, s-a constatat că recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este neîntemeiat, având în vedere obiectul acțiunii respectiv - novația prin schimbarea utilizatorului în contractele de leasing nr. 9027/2006 și nr. 9275/2006, respectiv novația prin schimbare de debitor și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. civ.

Între părțile litigante nu există un raport contractual direct, obiectul cererii constituindu-l stabilirea pe cale judecătorească a obligației SC TBIL IFN SA de a încheia noi contracte de leasing financiar, situație în care nu se poate reține critica recurentei vizând încălcarea normelor de competență materială. De altfel, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc termenul pentru invocarea excepției de necompetență materială.

Recurenta a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunțate în apel din perspectiva textului de lege evocat și care sunt formele de procedură încălcate de instanța de apel pentru a se putea dispune aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. (2), context în care nu se poate reține ca fiind incident motivul de recurs arătat.

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în acest sens fiind și dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. dar hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel demonstrând în scris de ce s-a oprit la soluția dată și de ce a înlăturat criticile apelantei, astfel că sancțiunea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi aplicată.

Este adevărat că noțiunea de proces echitabil în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) din CEDO, presupune ca instanța să examineze în mod real problemele ce i-au fost supuse atenției și să răspundă la argumentele invocate, dar instanța de apel a analizat criticile formulate, argumentând care au fost motivele pentru care a apreciat că declarațiile de reziliere unilaterală din data de 17 noiembrie 2006 și 23 noiembrie 2006 constituie o manifestare de voință a utilizatorului de a denunța contractele de leasing pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de către utilizator ținând cont și de dispozițiile art. 11.6 din contractele încheiate de intimata-pârâtă cu SC M.A. SRL.

De asemenea, instanța a arătat pe larg motivele pentru care nu a putut reține că în cauză a intervenit novația prin schimbare de debitor (utilizator), în cauză nefiind îndeplinite condițiile speciale prevăzute de art. 1130-1131 C. civ., situație în care nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, instanța de apel dând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente.

Astfel, între intimata-pârâtă, în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în calitate de utilizator au fost încheiate contractele de leasing financiar nr. 9026 din 6 februarie 2006 și nr. 9275 din 23 februarie 2006 dar prin neachitarea la scadență a ratelor stabilite, cele două contracte au fost reziliate unilateral de către finanțator având în vedere pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la art. 11.6 din contractele arătate.

Faptul că după rezilierea contractelor, reclamanta-recurentă a achitat 10 rate restante către finanțator nu poate duce la concluzia că în cauză a avut loc o novație prin schimbare de debitor, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1131 C. civ., aspect reținut corect de instanța de apel.

Novația prin schimbare de debitor are loc atunci când un terț se angajează față de creditor să plătească datoria. Fiind un contract, novația este supusă tuturor condițiilor de valabilitate ale contractelor și în același timp trebuie să îndeplinească și alte condiții speciale.

În condițiile în care cele două contracte de leasing financiar, încheiate de intimata-pârâtă în calitate de finanțator și SC M.A. SRL în calitate de utilizator au fost reziliate în raport de clauzele contractuale nu se poate reține ca fiind îndeplinită condiția existenței unor obligații valabile care urmează a se stinge prin novație.

De asemenea lipsește și animus novandi din partea intimatei-pârâte, întrucât voința părților de a nova trebuie să fie clar exprimată în raport de dispozițiile art.1130 C. civ. Intenția de a nova trebuie să rezulte expres din convenția părților, iar plățile făcute de recurenta-reclamantă pentru utilizatorul inițial și acceptarea acestei plăți de către finanțator nu poate fi considerată o novație, întrucât voința creditorului de a libera pe debitorul inițial trebuie să fie clar exprimată.

Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 969-970 C. civ. cât și dispozițiile art. 1130-1131 C. civ. privind novația, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente.

Criticile invocate cu referire la greșita stabilire a situației de fapt, a probatoriului administrat și a cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie ce nu pot fi valorificate pe calea recursului având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ. au fost abrogate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC E.L. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 228 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția comercială.