Standing to challenge corporate resolution nullity based on pending share ownership claim violating statutory prohibition on managerial representation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower courts' decisions that declared the absolute nullity of the extraordinary general assembly resolution. The dispute concerned whether a claimant who was not a registered shareholder at the time of the resolution's adoption but had pending litigation to register ownership of shares possessed the requisite standing and interest to challenge the resolution, which was adopted in violation of the statutory prohibition against managers representing shareholders. Relying on Article 125(5) of Law No. 31/1990 and Article 132(3), the Court established that violations of the imperative prohibition on managerial representation constitute a matter of public order, triggering absolute nullity that is invokable by any interested party without limitation in time. The Court held that the claimant's pending action to register share ownership established a direct and personal interest in preventing fraudulent quorum attainment, thereby satisfying the requirements for standing despite the absence of current shareholder status, and confirming that the resolution's adoption in breach of statutory interdictions is invalid regardless of the company's potential benefit.
Legislator headnote
AI generatedart. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, art. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Standing to challenge corporate resolution nullity based on pending share ownership claim violating statutory prohibition on managerial representation: The dispute concerned whether a claimant who was not a registered shareholder at the time of the resolution's adoption but had pending litigation to register ownership of shares possessed the requisite standing and interest to challenge the resolution, which was adopted in violation of the statutory prohibition against managers representing shareholders. Relying on Article 125(5) of Law No. 31/1990 and Article 132(3), the Court established that violations of the imperative prohibition on managerial representation constitute a matter of public order, triggering absolute nullity that is invokable by any interested party without limitation in time. The Court held that the claimant's pending action to register share ownership established a direct and personal interest in preventing fraudulent quorum attainment, thereby satisfying the requirements for standing despite the absence of current shareholder status, and confirming that the resolution's adoption in breach of statutory interdictions is invalid regardless of the company's potential benefit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final order for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Hotărâre AGA adoptată cu încălcarea art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Acţiune în constatarea nulităţii absolute. Interes în promovarea acţiunii
Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Funcţionarea societăţilor
Index alfabetic: acţiune în constatare nulitate absolută
- hotărâre AGA
- calitate procesuală activă
- interes
Legea nr. 31/1990, art. 125 alin. (5)
În cazul formulării unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri AGA adoptate cu încălcarea art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, partea reclamantă trebuie să dovedească interesul în formularea cererii.
Acest interes este dovedit dacă, anterior adoptării hotărârii atacate, partea reclamantă avea înregistrată pe rolul instanţelor de judecată o cerere având ca obiect obligarea societăţii la înscrierea dreptului său de proprietate asupra unor acţiuni ale acesteia, interesul său fiind legat de preîntâmpinarea unei eventuale fraude săvârșite prin încălcarea interdicţiei de reprezentare.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1225 din 7 martie 2012
La data de 20.10.2009, reclamantul E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M. CF SA pentru ca, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, să se dispună anularea Hotărârii AGEA nr. 5/2006.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC M. CF SA a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în raport de faptul că nu era acţionar al pârâtei la data adoptării hotărârii și nu a dovedit interesul în solicitarea nulităţii hotărârii; a mai invocat și excepţia puterii de lucru judecat, în raport de Sentinţa comercială nr. 24/CC/2007, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat legalitatea hotărârii AGEA nr. 5/2006.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii.
Prin Sentinţa nr. 30/C-C/2010, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă acţiunea, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. nr. 5/2006 și s-au respins excepţiile invocate de pârâtă.
Pentru a hotărî în această modalitate, examinând acţiunea și cu prioritate excepţiile ridicate prin întâmpinare și concluzii scrise, în raport de totalitatea materialului probatoriu administrat în cauză și de prevederile art. 125 alin. (5) și art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administraţie, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere ori funcţionarii societăţii nu îi pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă fără votul acestora nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Art. 132 alin. (2) din aceeași lege evocă posibilitatea ca hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv să fie atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care au luat parte la adunare sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinţei.
Alin. (3) al aceluiași articol menţionează că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată.
În ceea ce privește excepţia de tardivitate a cererii, instanţa a reţinut că majoritatea normelor ce reglementează formarea voinţei sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acţionari și creditul general. În această privinţă, s-a apreciat că nu se poate reţine că sancţiunea nerespectării interdicţiei de la art. 125 alin. (5), care afectează formarea voinţei sociale într-o adunare generală, poate fi nulitatea relativă, când se încalcă o normă de ordine publică sancţionată cu nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului s-a reţinut că, fiind vorba de o nulitate absolută, așa cum s-a argumentat anterior, reclamantul trebuie să dovedească interesul în formularea cererii.
În cauză, s-a constatat că reclamantul justifică acest interes legitim, personal și direct, întrucât, la data de 25.05.2006, anterior adoptării hotărârii atacate, se adresase, alături de alţi reclamanţi, cu o cerere în instanţă prin care a solicitat înscrierea în registrul acţionarilor pârâtei a dreptului de proprietate asupra acţiunilor dobândite pe cale legală.
Atunci când același reclamant a atacat hotărârea AGEA nr. 1/2007, prin sentinţa comercială nr. 19/CC/2009, pronunţată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a reţinut interesul acestuia dat de soluţionarea cererii de mai sus, soluţie ce a fost reţinută a fi corectă prin decizia nr. 100/A-C/2009, dată de Curtea de Apel Pitești.
De aceea, au fost apreciate ca neîntemeiate argumentele pârâtei privind lipsa de interes a reclamantului în atacarea hotărârii, pe motivul de nulitate prevăzut la art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată.(…)
Pe fondul cauzei, s-a constatat că, la data de 22.09.2006, a avut loc adunarea generală extraordinară a acţionarilor pârâtei SC M. CF SA, în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea nr. 5.(…)
Din materialul probatoriu administrat s-a constatat că hotărârea atacată s-a luat doar cu voturile acţionarului SC A.T. SA, reprezentat de directorul de la acea dată al pârâtei.
Hotărârea fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, instanţa a admis acţiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 5/2006.
Împotriva acestei soluţii, pârâta a formulat apel, reiterând, în principal, excepţiile invocate la fond.(…)
Analizând probatoriul administrat, prin prisma criticilor invocate, Curtea de Apel a apreciat apelul ca fiind nefondat, în esenţă pentru considerentele următoare:
În ceea ce privește excepţia de tardivitate a acţiunii, întemeiată pe nulitatea relativă a dispoziţiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, s-a constatat că interpretarea legală este realizată de Curtea Constituţională, prin intermediul Deciziei nr. 786/2011, pronunţată chiar în această speţă.
Curtea Constituţională a reţinut că interdicţia de reprezentare impusă pentru membrii consiliului de administraţie, directorii, membrii directoratului, consiliului de supraveghere și funcţionarii societăţii operează numai în cazul în care prin votul astfel exprimat s-ar obţine majoritatea cerută de lege sau de actul constitutiv.
În condiţiile în care aceste dispoziţii legale ocrotesc un interes general, este evident caracterul lor imperativ și posibilitatea formulării acţiunii de către orice persoană interesată.
S-a reţinut că prin motivele sale de apel apelanta confundă instituţia confirmării cu inadmisibilitatea nulităţii în situaţia în care votul funcţionarului care a reprezentat pe acţionar nu a condus la obţinerea majorităţii cerute (nu a fost decisiv).
Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, când sunt invocate motive de nulitate absolută, cererea putând fi formulată de orice persoană interesată, dreptul la acţiune fiind imprescriptibil.
Pentru justificarea interesului s-a apreciat că nu este necesar ca reclamantul să fi fost acţionar la data adoptării hotărârii, ci doar să îndeplinească calitatea de persoană interesată, calitate pe care a dovedit-o prin acţiunea de înscriere în registrul acţionarilor a dreptului de proprietate asupra unor acţiuni dobândite la apelantă. Chiar dacă acţiunea era suspendată în momentul adoptării hotărârii, momentul de raportare este cel de la data introducerii acelei acţiuni judecătorești.
S-a arătat și că o altă condiţie impusă pentru interes este ca acesta să fie personal și direct, iar instanţa de fond nu trebuia să analizeze interesul societăţii, avantajele pe care aceasta le-a avut în urma adoptării hotărârii sau dezavantajele pe care le-ar înregistra prin anularea acesteia, ci doar dacă adoptarea hotărârii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale. Oricât de mult ar avantaja societatea adoptarea unei hotărâri, aceasta nu se poate aplica dacă nu este votată și dacă nu respectă limitele impuse prin lege și actul constitutiv.
S-a constatat că întrunirea frauduloasă a cvorumului necesar adoptării hotărârii nu poate apăra interesele societăţii și, prin urmare, nici pe ale acţionarilor.
Curtea de Apel a reţinut că nu are niciun fel de relevanţă faptul că reclamantul a mai obţinut acţiuni de la alţi acţionari care au renunţat la dreptul de a formula acţiune în justiţie împotriva acţiunii prezente, deoarece nu există dispoziţii legale care impun o substituire totală, sub acest aspect, actul în sine nefiindu-i opozabil.
Renunţarea la acest drept, făcută în cuprinsul unui act făcut sub semnătură privată, este opozabilă numai părţilor, însă chiar partea poate reveni dacă a făcut-o printr-o eroare materială.
Renunţarea la drept nu se poate presupune, ea trebuie să rezulte dintr-o declaraţie expresă sau prin acte neechivoce din partea titularului dreptului. Deci, valabilitatea renunţării la drept se putea aprecia numai în raport cu reclamantul.(…)
În ceea ce privește fondul apelului, s-a constatat că acesta este nefondat, deoarece Z.P., care a reprezentat pe acţionarul SC A.T. SA, la data de 22.09.2006, avea funcţia de director al său, în perioada 01.07.2006 – 30.11.2008; chiar dacă ar fi fost consilierul directorului de producţie, era implicit și al societăţii. De altfel, apelanta nu a dovedit care au fost atribuţiile funcţionarului în perioada respectivă, atât în înscrisuri, cât și cele care s-au efectuat în mod concret.
Calitatea de director s-a constatat că este evidenţiată și în sentinţa nr. 31/CC/2009, pronunţată de Tribunalul Argeș, în care administratorul pârâtei a chemat-o în judecată pe apelanta din cauza prezentă pentru a se constata nulitatea absolută a Hotărârii AGA nr. 4/2007, tot datorită faptului că acţionarul SC A.T. SA a fost reprezentat de P.Z., care era funcţionarul pârâtei.
S-a mai reţinut și că este adevărat că procesul-verbal nu indică detaliat procentele și modalitatea în care s-a desfășurat adunarea generală, fapt care îi este imputabil apelantei, însă se poate determina procentul de votare, din care rezultă că adoptarea hotărârii s-a făcut cu voturile acţionariatului SC A.T. SA, reprezentat de directorul pârâtei și că fără votul acestuia hotărârea nu se putea adopta.
S-a apreciat de către instanţa de apel că apelanta nu justifică și nu dovedește în ce măsură influenţează soluţia, dacă se are în vedere participarea și a unui alt reprezentant al SC A., câtă vreme în procesul-verbal se reţine doar că societatea este reprezentată de P.E. și de P.Z., existând împuternicire numai pentru acesta din urmă.
Instanţa nu a încălcat principiul neretroactivităţii legii și chiar dacă textul de lege este modificat în raport de cel existent la data introducerii acţiunii, interdicţiile s-au menţinut, în ambele.
Faţă de cele menţionate, Curtea de Apel Pitești, Secţia comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 54/A-C, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta care a reiterat criticile formulate în apel cu privire la greșita soluţionare a excepţiilor lipsei de interes a reclamantului, lipsei calităţii procesuale active, tardivităţii formulării acţiunii (…).
Cu privire la fondul cauzei s-a învederat că instanţele au apreciat în mod greșit că hotărârea atacată a fost luată numai cu voturile acţionarului majoritar SC A.T. SA, reprezentată de directorul pârâtei, această persoană neîndeplinind niciuna dintre funcţiile prevăzute de art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.(…)
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Critica recurentei referitoare la tardivitatea formulării acţiunii nu este fondată.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată se invocă nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 5 din 22.09.2006 pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.
Scopul pentru care a fost edictată norma invocată de reclamantă, respectiv interdicţia de reprezentare, este apărarea interesului general al societăţii și anume înlăturarea posibilităţii întrunirii frauduloase a cvorumului necesar adoptării hotărârii.
Faţă de caracterul normei, lămurit prin decizia Curţii Constituţionale nr. 786/2011, este evident că încălcarea acesteia este sancţionată cu nulitatea absolută care poate fi invocată oricând, de către orice persoană interesată.
În ce privește calitatea procesuală activă, având în vedere faptul că s-a invocat nulitatea absolută a actului, Înalta Curte a apreciat că aceasta se confundă cu interesul în promovarea acţiunii, urmând a se răspunde criticilor formulate și sub aspectul lipsei interesului promovării acţiunii prin aceleași argumente.
Deși la data formulării acţiunii reclamantul nu era acţionarul societăţii pârâte, pe rolul instanţelor de judecată se afla înregistrată cererea sa având ca obiect obligarea pârâtei la înscrierea dreptului de proprietate al lui E.C. asupra unor acţiuni ale societăţii pârâte, interesul său legat de preîntâmpinarea unei eventuale fraude săvârșite prin încălcarea interdicţiei de reprezentare fiind astfel dovedit.
Faţă de cele reţinute, s-au înlăturat criticile recurentei referitoare la lipsa calităţii procesuale active și a interesului în promovarea acţiunii.(…)
În consecinţă, apreciind că nu subzistă niciun motiv de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.