Characterization of contractual assignment as stipulation for another in sale-purchase and restitution of VAT

Contract de vânzare-cumpărare. Cesiunea contractului. Cerere de restituire a unei componente a preţului. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Contracte

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

- contract de vânzare-cumpărare active

- preţ

- stipulaţia pentru altul

- restituire TVA

C. civ., art. 1361

Prin mecanismul stipulaţiei pentru altul, pe care partea reclamantă și-a întemeiat pretenţia bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligaţii. Ca atare, nu se poate pretinde că s-a dobândit obligaţia de plată a preţului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei persoane, deoarece faţă de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speţă, faţă de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terţ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1020 din 28 februarie 2012

Notă: In decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil

Prin sentinţa nr. 1322/2011, Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea promovată de reclamanta SC E.H. SRL în contradictoriu cu pârâta SC H. SA ca nefondată subsecvent respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active ca nefondată.

Judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a învestit instanţa de fond cu o acţiune în pretenţii constând în taxa de pe valoarea adăugată achitată și nedatorată și dobânzile calculate până la data plăţii efective derivată din preţul cu care s-au adjudecat active prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151/2006 prin care pârâta SC H. SA a înstrăinat unui consorţiu portughez MGV Grupul de active MHC Casin 1-4.

Preţul contractului a fost achitat în două tranșe de societatea portugheză M.S.G.P.S. SA, la data de 24 octombrie 2006 și 16 noiembrie 2006.

Prin actul adiţional nr. 1 la contractul de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 2007, cumpărătorul Consorţiul MGV a transmis, cu acordul pârâtei vânzătoare, drepturile și obligaţiile sale din contract către societatea E., înfiinţată la 23 noiembrie 2006, reclamanta din cauza de faţă, care solicita restituirea TVA, invocând mecanismul juridic al stipulaţiei pentru altul.

Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantei nu i-a incumbat obligaţia de plată a preţului și, prin urmare, nu are dreptul de a solicita restituirea tva-ului aferent preţului. Clauza din art. 7.6 din contract prin care părţile contractante au convenit la constituirea unei persoane juridice care să preia drepturile și obligaţiile pentru altul nu constituie o stipulaţie pentru altul, ci relevă intenţia părţilor de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului, în mecanismul stipulaţiei pentru altul terţul beneficiar nu devine parte în contract ca în cauza de faţă.

Emiterea facturilor direct pe numele reclamantei nu a urmărit decât un scop fiscal – înregistrarea în contabilitate a operaţiunii de plată a preţului fără a înlătura prevederea contractuală cu privire la constituirea preţului, negociat cu tva și fără nicio deducere fiscală.

Nefiind îndeplinite nici condiţiile plăţii nedatorate, conform art. 1092 C. civ., plata nefiind făcută din eroare și nici ale îmbogăţirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantei nesuportând nicio diminuare, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Ambele părţi au atacat cu apel sentinţa tribunalului.

Curtea de Apel București, Secţia a VI-a comercială, prin decizia nr. 412 din 27 septembrie 2011, a respins excepţia lipsei de interes a apelului promovat de pârâtă, excepţie invocată de apelanta-reclamantă, ca nefondată. A respins, de asemenea, apelurile declarate de pârâtă și reclamantă ca nefondate.

Criticile apelantei-pârâte cu privire la incidenţa art. 1601 C. fisc., interpretarea contractului sub aspectul stipulaţiei pentru altul, scopul emiterii facturilor cu menţiunea ”taxare inversă” pe numele apelantei reclamante, plata nedatorată și îmbogăţirea fără justă cauză au fost înlăturate de instanţa de apel pentru considerentele care urmează:

În condiţiile contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul, consorţiul portughez MGV, și-a îndeplinit obligaţia de plată a preţului și a devenit proprietar al activelor cumpărate, MHC 1-4, mai puţin asupra terenurilor aferente datorită interdicţiei instituită de art. 44 alin. (2) din Constituţia României, scop în care a fost înfiinţată societatea reclamantă ”vehicul” care a preluat prin cesiune drepturile și obligaţiile cumpărătorului, cesiune dublată de o novaţie subiectivă în persoana achizitorului, menţinându-se solidaritatea membrilor consorţiului, cumpărător cedent alăturat cesionarei reclamante.

Instanţa de apel a apreciat că cesiunea dublată de novaţie semnifică în acest caz o transmitere cu titlu particular, iar cedentul nu putea transmite cesionarului decât acele drepturi și obligaţii pe care le avea la data cesiunii/novaţiei: 16 ianuarie 2007.

Cesionara reclamantă nu a preluat obligaţia de plată a preţului, deoarece această obligaţie a fost executată anterior cesiunii și nici dreptul de rambursare a tva deoarece, potrivit art. 1601 C. fisc., acest drept nu a existat la data cesiunii în favoarea consorţiului MGV sau a vreunui membru al grupului.

S-a reţinut că voinţa părţilor contractante nu a fost de a stipula și că reclamanta neefectuând nicio plată nu se poate vorbi de mecanismul stipulaţiei pentru altul, plată nedatorată sau îmbogăţire fără justă cauză.

Cum s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere probatorie a facturilor fiscale și a menţiunii pe care acestea o conţin din perspectiva Legii contabilităţii, Legea nr. 82/1991, apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat.(...)

În contra deciziei a declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL pentru situaţiile prevăzute de art. 304 pct. (...) 8 (...) C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a dezvoltat următoarele critici de nelegalitate: (...)

Prin decizia recurată, instanţa a interpretat greșit actul juridic dedus judecăţii schimbând natura ori înţelesul lămurit al acestuia – [art. 304 pct. 8 C. proc. civ.], deoarece:

- voinţa reală care rezultă din elementele precontractuale și post-contractuale a fost aceea ca reclamanta SC E.H. SRL să fie titulara drepturilor și obligaţiilor rezultate din procedura licitaţiei, obiectul contractului fiind unul indivizibil cuprinzând atât clădiri cât și terenuri, reclamanta era singura entitate care avea posibilitatea legală de a-și asuma calitatea de cumpărător, iar obligaţia de plată a preţului incumbă cumpărătorului, fiind greșită concluzia instanţei că reclamanta nu ar fi dobândit niciodată obligaţia de plată a preţului și implicit dreptul de returnare a tva–ului. Deși nu contestă că intenţia părţilor a fost aceea de a crea ”un vehicul” care să permită executarea contractului, recurenta nu este de acord că acest aspect ar fi de natură a schimba mecanismul stipulaţiei pentru altul utilizat de părţi.

Opinia intimatei.

Recurenta nu arată în ce constă schimbarea naturii actului dedus judecăţii, nici în ce constă schimbarea înţelesului actului juridic, (...). Recurenta nesocotește faptul că la data semnării contractului de vânzare-cumpărare active nr. 151/2006, societatea reclamantă nu exista ca subiect de drept și deci, nefiind născută, nu putea dobândi decât drepturi, nefiind posibil să devină titulară de obligaţii.

Motivarea Înaltei Curţi.

Situaţia de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. dezvoltă ipoteza greșitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii ca rezultat al schimbării naturii ori înţelesului lămurit al acestuia. Or, actul dedus judecăţii este un contract de vânzare – cumpărare imobile, iar instanţa de apel nu a schimbat natura acestuia procedând la analiza actului juridic contract de vânzare-cumpărare. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a schimbat nici înţelesul lămurit al acestuia de vreme ce chiar recurenta în susţinerea acestei critici nu identifică în ce constă, din perspectiva ei, înţelesul lămurit, deci de necontestat al actului juridic, ci face trimitere la ”elemente precontractuale, contractuale și post contractuale” din care ar rezulta voinţa reală a părţilor, aspecte care oricum vizează aprecierea probelor și aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate la care este îndrituită instanţa de recurs.

Ca atare, cum chiar recurenta în faţa instanţei de recurs a susţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare calitatea de cumpărător aparţine consorţiului portughez și că preţul convenit era plătit la data înfiinţării ei, iar prin acţiunea formulată solicită obligarea vânzătoarei la restituirea unui component al preţului: tva și dobânzi aferente, pe un alt temei decât cel generat de executarea obligaţiei de plată a preţului, principală obligaţie a cumpărătorului conform art. 1361 C. civ., evident că interpretarea dată de instanţe actului juridic este una corectă, raportat la obiectul pretenţiei, câtă vreme contractul de vânzare – cumpărare este în fiinţă, iar nu desfiinţat pentru vreo cauză de nulitate.

Prin mecanismul stipulaţiei pentru altul pe care recurenta-reclamantă și-a întemeiat pretenţia bănească, beneficiarul cu care aceasta se identifică nu poate dobândi decât drepturi, iar nu și obligaţii. Ca atare, eronat pretinde recurenta că a dobândit obligaţia de plată a preţului în calitate de beneficiar al contractului în favoarea altei persoane, deoarece, pe de o parte, un astfel de contract generează numai drepturi pentru beneficiar, iar, pe de altă parte, faţă de acest contract, încheiat între stipulant și promitent, în speţă, faţă de contractul de vânzare-cumpărare, beneficiarul are calitatea de terţ, or, recurenta revendică calitatea de parte contractantă.

Așa fiind, clauza din contractul de vânzare-cumpărare conţinută de art. 7.6 prin care ”Părţile sunt de acord în mod expres și irevocabil să încheie un act adiţional în formă scrisă la contract prin care Consorţiul MGV va transfera toate drepturile și obligaţiile din contract către societatea comercială care va fi înfiinţată de către membrii Consorţiului MGV, SC E.H. SRL”, nu se caracterizează ca o stipulaţie pentru altul deoarece referă la un ”transfer” de drepturi și obligaţii deja existente, iar prin contractul în folosul unei alte persoane se nasc numai drepturi, nu și obligaţii, direct și nemijlocit în persoana terţului beneficiar, iar momentul dobândirii drepturilor coincide cu momentul încheierii contractului dintre stipulant și promitent.

În realitate, părţile contractului de vânzare-cumpărare, prin clauza din art. 7.4, nu s-au identificat ca stipulant și promitent, ci au convenit pur și simplu la modificarea contractului prin act adiţional, la subrogarea în drepturile și obligaţiile achizitorului cu persoana juridică ce urma să ia fiinţă în starea în care acestea existau la momentul preluării, or, la data încheierii actului adiţional obligaţia de plată a preţului era executată.(...)

Așa fiind, faţă de cele ce preced, pentru temeiurile de drept relevate, Înalta Curte a respins recursul declarat ca nefondat.