Failure to annul arbitral award for lack of standing due to automatic lease termination upon transfer to public domain

Contract de închiriere. Trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public al statului. Acţiune în pretenţii formulată de noul proprietar. Analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Arbitrajul

Index alfabetic: acţiune în anulare

- hotărâre arbitrală

- contract de închiriere

- calitate procesuală activă

- proprietate publică

C. proc. civ., art. 364 lit. i)

În situaţia în care pe durata unui contract de închiriere bunul care face obiectul închirierii este trecut prin hotărâre de Guvern din domeniul privat în domeniul public al statului, acest contract încetează de drept.

Prin urmare, noul titular al dreptului de proprietate nu are calitate procesuală activă în promovarea unei acţiuni în pretenţii, nefiind parte în contractul de închiriere ale cărui efecte au încetat la momentul publicării în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern.

Astfel, invocarea faptului că de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de Guvern a fost cunoscută calitatea sa de nou titular al dreptului de proprietate nu se circumscrie noţiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziţii imperative ale legii sancţionate cu desfiinţarea hotărârii arbitrale, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 806 din 21 februarie 2012

Prin cererea arbitrală adresată Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ și Industrie a României la 27 noiembrie 2009, reclamantul Consiliul Judeţean B. a solicitat obligarea pârâtei SC C.T. SRL la plata unor sume de bani reprezentând chirie și penalităţi aferente perioadei 22 decembrie 2006 – 22 noiembrie 2009 datorate în baza contractului de închiriere nr. 72/2006 pentru imobilul „Cinematograful L.” situat în Oradea.

Prin sentinţa arbitrală nr. 217/2010, Tribunalul Arbitral, constituit în conformitate cu art. 20 din Regulile de procedură ale Curţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, invocată de pârâtă și, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

În fundamentarea acestei soluţii, Tribunalul Arbitral a reţinut, în esenţă, că reclamantul își întemeiază pretenţiile pe contractul nr. 72/2006 care a fost încheiat între RADEF R.F. și SC C.T. SRL, la data încheierii contractului bunul aflându-se în domeniul privat al statului și administrarea RADEF R.F. Ulterior, respectiv la 13 decembrie 2006, prin H.G. nr. 1792, bunul a fost trecut în domeniul public al Judeţului B.

În raport de acest context legal, Tribunalul Arbitral a apreciat că la data la care prin hotărâre de guvern bunul a trecut în proprietate publică, contractul de închiriere dintre RADEF și pârâta SC C.T. SRL trebuia considerat încetat, un nou contract putându-se încheia numai în condiţiile organizării unei licitaţii și a câștigării ei de către pârâtă.

Împotriva sentinţei nr. 217/2010 a Tribunalului Arbitral reclamanta a promovat acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. a), i) și e) C. proc. civ. susţinând, în esenţă, că în mod greșit Tribunalul Arbitral a reţinut lipsa calităţii sale procesual active, deoarece schimbarea proprietarului bunului nu constituie o modalitate de încetare a contractului.

Sub un al doilea aspect, reclamanta a invocat și necompetenţa Tribunalului Arbitral în temeiul art. 3433 C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, reclamanta a susţinut că hotărârea arbitrală a fost pronunţată după expirarea termenului de cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, cu încălcarea dispoziţiilor art. 3533 C. proc. civ.

Curtea de Apel București astfel investită cu soluţionarea acţiunii în anulare potrivit prevederilor cuprinse în art. 365 C. proc. civ., prin sentinţa comercială nr. 65/2011, a respins ca nefondată acţiunea în anularea sentinţei arbitrale nr. 217/2010, apreciind că motivele de desfiinţare invocate de reclamantă nu subzistă.

Curtea de Apel a reţinut în considerentele sentinţei că Tribunalul Arbitral era competent să soluţioneze pricina în raport de clauza compromisorie cuprinsă la art. 15 din contractul nr. 72/2006 pe care reclamanta și-a întemeiat pretenţiile.

A reţinut instanţa, totodată, că în perioada 22 decembrie 2006 – 20 iunie 2008 imobilul s-a aflat în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale, care, în calitate de titulară a dreptului de administrare, era ţinută să încheie un act adiţional la contractul de închiriere care să reflecte modificările survenite cu privire la locatar.

În ce privește caducitatea arbitrajului instanţa a reţinut că reclamanta nu a respectat procedura impusă de art. 3533 alin. (6) C. proc. civ. în sensul notificării tribunalului și celeilalte părţi a faptului că înţelege să invoce caducitatea.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 56/2011 a Curţii de Apel București reclamantul Consiliul Judeţean B. a declarat recurs solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii în anulare arbitrală astfel cum a fost formulată.

Recurentul și-a întemeiat criticile aduse sentinţei atacate pe motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:

Motivarea hotărârii adoptate de instanţa statală este vădit contradictorie, deoarece, pe de o parte, reţine că pretenţiile Consiliului Judeţean B. își au temeiul în contractul de închiriere nr. 72/2006, care la art. 15 cuprinde clauza compromisorie, iar, pe de altă parte, reţine că, Consiliul Judeţean nu are calitate procesuală activă.

Subsumat aceluiași motiv, recurentul a arătat că în măsura în care Tribunalul Arbitral a considerat că între părţi nu există raport contractual nu putea trece la judecarea cauzei, deoarece conform art. 3433 C. proc. civ. avea obligaţia să își verifice propria competenţă.

Potrivit recurentului, motivarea instanţei în sensul că se impunea încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere nr. 72/2006 este lipsită de fundament legal, întrucât pârâta, locatarul, a avut cunoștinţă de schimbarea proprietarului imobilului în condiţiile în care H.G. nr. 1792/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte verificând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate și dispoziţiile legale incidente pretins încălcate în cauză, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Cu titlu preliminar, Curtea amintește că potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare pentru motivele arătate expres și limitativ în textul de lege, motive care pot fi caracterizate, după enunţul lor, ca strâns legate de convenţia arbitrală deoarece privesc competenţa, procedura, sentinţa arbitrală sau pun în discuţie ordinea publică.

Cu alte cuvinte, motivele prevăzute în art. 364 C. proc. civ. vin să sancţioneze încălcarea unor reguli stabilite prin convenţia arbitrală a principiului contradictorialităţii și a unor norme de ordine publică, instanţele statale chemate să exercite controlul hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare trebuie să se pronunţe exclusiv în raport de conţinutul motivelor prevăzute în art. 364 C. proc. civ., care nu permit o cercetare a modului în care Tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, a greșelilor de judecată care exced cadrul limitativ enunţat în art. 364 C. proc. civ.

Caracterul exclusiv și unic al acţiunii în anulare arbitrală impune, în ceea ce privește soluţionarea recursului împotriva hotărârii date de instanţa judecătorească în acţiunea în anulare, necesitatea circumscrierii motivelor de recurs la limitele în care s-a desfășurat judecata în faţa Tribunalului Arbitral și a instanţei statale investită cu acţiunea în anulare, chiar dacă potrivit cu art. 3041 C. proc. civ. recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, reclamanta și-a întemeiat acţiunea în anulare pe dispoziţiile art. 366 lit. a), i) și e) C. proc. civ., iar prin prezentul recurs critică soluţia numai sub aspectul dezlegării date pe motivele reglementate de art. 364 lit. a) și i).

Cu privire la motivul prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului”, reclamanta recurentă susţine că raţionamentul instanţei este contradictoriu deoarece în măsura în care a confirmat dezlegarea dată pe excepţia lipsei calităţii sale procesual active cu motivarea că nu este parte în contractul de închiriere, nu putea reţine competenţa Tribunalului Arbitral în temeiul clauzei înscrise în art. 15 din contract.

Motivul din art. 364 lit. a) C. proc. civ. pune în discuţie arbitralitatea situaţiei litigioase și trebuie corelat cu dispoziţiile art. 340 C. proc. civ. după care pot fi soluţionate numai litigiile patrimoniale dintre părţi cu excluderea acelora care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.

Or, această ipoteză a non-arbitrabilităţii litigiului nu operează în cauză, pretenţiile reclamantei vizând plata contravalorii chiriei pentru folosinţa bunului deţinut de pârâtă în temeiul contractului de închiriere.

Tribunalul Arbitral a fost sesizat prin acţiune arbitrală de reclamantă, clauza arbitrală cuprinsă în art. 15 din contractul pe care reclamanta s-a întemeiat și competenţa arbitrajului nu au fost contestate de niciuna din părţile în litigiu.

Verificarea competenţei arbitrajului în soluţionarea acţiunii arbitrale este o chestiune prealabilă și obligatorie după art. 3433 alin. (2) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, prealabil examinării pe fond a litigiului sau a unor excepţii care vizează antamarea fondului, Tribunalul Arbitral își verifică competenţa și sub acest aspect nu există nici o contradicţie în conduita Tribunalului Arbitral și soluţia pronunţată pe excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, excepţie de fond, dirimantă a cărei soluţionare a impus un examen pe fond a pretenţiilor sale în raport de înscrisurile depuse, dispoziţiile legale relevante și circumstanţele concrete ale cauzei.

În ce privește motivul din art. 364 lit. i) C. proc. civ., „când hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică ori dispoziţii imperative ale legii”, criticile invocate prin recurs cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României a H.G. nr. 1792/2006 de schimbare a proprietarului imobilului nu se circumscriu noţiunii de încălcare a ordinii publice sau a unor dispoziţii imperative ale legii sancţionate cu desfiinţarea hotărârii arbitrale.

În sensul art. 364 lit. i) C. proc. civ., ordinea publică trebuie înţeleasă ca o limitare și îngrădire a autonomiei de voinţă și libertăţii contractuale, deoarece include în sfera sa norme imperative de la care părţile nu pot deroga, în considerarea interesului general pe care acestea le protejează.

Or, în cauză soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei prin prisma argumentelor avute în vedere de Tribunalul Arbitral și de instanţa judecătorească nu relevă încălcarea ordinii publice și a dispoziţiilor imperative incidente.

Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul ca nefondat (…).