Penalty rate clarified as per-day in sales dispute; clarification request granted.

Hotărâre judecătorească. Cerere de lămurire a dispozitivului cu privire la acordarea penalităţilor de întârziere. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Hotărârea judecătorească

Index alfabetic: lămurire dispozitiv

- hotărâre judecătorească

- penalităţi de întârziere

C. proc. civ., art. 2811

Normele de procedură instituite de art. 2811 C. proc. civ. permit instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispoziţiile potrivnice din cuprinsul dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară și explicită sau conţine dispoziţii potrivnice.

Astfel, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., de lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului, în sensul înscrierii în cuprinsul acestuia a menţiunii cu privire la acordarea penalităţilor pe zi de întârziere de la data când s-a cerut restituirea sumei și până la achitarea sa, se încadrează în ipoteza art. 2811 C. proc. civ., în condiţiile în care acestea au constituit obiectul dedus judecăţii prin cererea introductivă și precizatoare, care a fost admisă în tot.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 157 din 24 ianuarie 2012

Prin sentinţa nr. 384/2010, Tribunalul Dâmboviţa, Secţia comercială și contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC O. SA Târgoviște și, în consecinţă, a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 126.804,4 lei încasată necuvenit și la prejudiciul suferit urmare nerestituirii sumei necuvenite, calculat prin aplicarea procentului de 0,15% la suma încasată necuvenit, de la data de 23 martie 2009 și până la achitarea debitului.(…)

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă, în calitate de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat la data de 30 iunie 2008 un contract comercial de vânzare-cumpărare a unor cantităţi de oţel beton de diferite sortimente, reclamanta cumpărător achitând suma de 126.804,4 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor comandate, mărfuri care nu au fost puse la dispoziţia cumpărătorului, din culpa pârâtei care, în calitate de vânzător, nu a executat obiectul contractului.

Totodată, tribunalul a reţinut că societatea pârâtă a fost notificată de reclamantă la data de 23 martie 2009 în legătură cu executarea contractului, pârâta refuzând rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului ivit, continuând să folosească suma încasată în baza unui contract neexecutat, ceea ce, în opinia tribunalului, impune concluzia temeiniciei și capătului de cerere privind obligarea pârâtei și la plata contravalorii prejudiciului suferit, prin aplicarea procentului de 0,15% la suma încasată necuvenit, de la 23 martie 2009 și până la achitarea integrală a debitului.

Sentinţa nr. 384/2010 a Tribunalului Dâmboviţa, ca prima instanţă, a fost confirmată ca legală și temeinică de instanţa de apel – Curtea de Apel Ploiești, Secţia comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 99/2010, de respingere ca nefondat a apelului declarat în cauză de pârâta SC O. SA.

La data de 28 octombrie 2010, reclamanta SC R. SA a formulat o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. de lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului sentinţei nr. 384/2010 a Tribunalului Dâmboviţa, în sensul înscrierii în dispozitivul sentinţei a menţiunii cu privire la acordarea procentului de 0,15% cu titlu de penalităţi pe zi de întârziere.

Prin Încheierea din data de 16 decembrie 2010, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantă.

Tribunalul a apreciat că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei formulate de reclamantă nu mai prezintă interes deoarece creanţa a fost recuperată de către parte, reţinând, în acest sens, că Judecătoria Târgoviște, învestită cu cererea de executare silită a sentinţei nr. 384/2010, prin Încheierea din 18 noiembrie 2010, a respins cererea constatând că debitoarea SC O. SA a făcut dovada faptului achitării debitului.

Sub un al doilea aspect, examinând contractul părţilor, tribunalul a apreciat că procentul de 0,15% nu poate fi stabilit pe zi de întârziere, fiind un procent total.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta susţinând, în esenţă, că se impunea admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 384/2010 a Tribunalului Dâmboviţa, deoarece executarea de bună voie a sentinţei de către pârâtă a vizat numai plata sumei de 126.804,6 lei, la data de 20 octombrie 2010, penalităţile acordate potrivit dispozitivului de 0,15% nefiind achitate datorită neclarităţilor din dispozitiv, situaţie în care cererea de lămurire este pe deplin justificată.

Prin decizia nr. 46/2011, Curtea de Apel Ploiești, Secţia comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa, apreciind că solicitarea reclamantei nu se încadrează în dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., deoarece tinde la modificarea dispozitivului sentinţei prin înlocuirea prejudiciului acordat cu plata unor penalităţi de întârziere, aspecte care nu puteau fi valorificate decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege împotriva sentinţei nr. 384/2010.(…)

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC R. SA a declarat recurs solicitând modificarea deciziei și încheierii pronunţate în cauză cu consecinţa admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei.

Potrivit recurentei, dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. își găsesc pe deplin incidenţa în cauză, în condiţiile în care, prin acţiune s-a solicitat atât plata sumei nedatorate de 126.806 lei, cât și penalităţi de 0,15% de întârziere începând cu data de 23 martie 2009 și până la achitarea sumei, cerere care a fost admisă în totalitate prin sentinţa nr. 384/2010, omisiunea menţiunii de aplicare a procentului de 0,15% pe zi de întârziere fiind evidentă.(…)

Înalta Curte, verificând decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul declarat de recurenta SC R. SA este fondat pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, art. 2811 C. proc. civ.

Normele de procedură instituite de art. 2811 C. proc. civ. permit instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispoziţiile potrivnice din cuprinsul dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este suficient de clară și explicită sau conţine dispoziţii potrivnice.

Curtea amintește că dispozitivul hotărârii constituie unul din elementele esenţiale care intră în conţinutul hotărârii, după art. 261 C. proc. civ., procedura instituită prin art. 2811 urmărind soluţionarea cu celeritate a unor astfel de cereri, evitând exercitarea unei căi de atac pentru îndreptarea omisiunii sau impreciziei instanţei în redactarea dispozitivului.

Cererea reclamantei recurente cu privire la aplicarea procentului de 0,15% la suma ce constituie debitul principal (126.804,4 lei) de la data de 23 martie 2009 și până la achitarea sa, se încadrează în ipoteza art. 2811 C. proc. civ. omisiunea menţiunii „pe zi de întârziere” fiind evidentă, în condiţiile în care instanţa acorda această penalitate pe o perioadă pe care o precizează explicit, respectiv de la data de 23 martie 2009, dată când s-a cerut restituirea sumei, și până la data achitării integrale a debitului.

Această concluzie rezultă și din considerentele hotărârii potrivit cărora instanţa reţine culpa societăţii pârâte în calitate de vânzătoare, constând în neexecutarea obiectului contractului, și, pe cale de consecinţă, îndreptăţirea reclamantei la restituirea sumei achitate cu titlu de preţ și acoperirea prejudiciului suferit prin nerestituirea sumei încasate necuvenit, respectiv penalităţile de întârziere de 0,15% pe zi solicitate de reclamant prin cererea precizatoare.

Această lămurire nu reprezintă o modificare a fondului dreptului substanţial dedus judecăţii, așa cum afirmă instanţa de apel, fără o justificare pertinentă, deoarece penalităţile acordate prin dispozitiv de la data de 23 septembrie 2009 și până la achitarea debitului principal au constituit obiectul dedus judecăţii prin cererea introductivă și precizatoare, care a fost admisă în tot.

În sfârșit, argumentul instanţei de apel întemeiat pe executarea de bună voie a hotărârii de către pârâte și respingerea cererii de executare silită formulată de reclamantă nu este de natură să ducă la respingerea cererii de lămurire în condiţiile în care executarea a vizat numai debitul principal, rămânând în dispută chestiunea calculului penalităţilor.

De altfel, opunerea intimatei la acordarea penalităţilor de 0,15% pe zi de întârziere dovedește că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei este pe deplin justificată, deoarece părţile din litigiu, aflate pe poziţii de contradictorialitate, interpretează întinderea dispozitivului în mod diferit, datorită omisiunii instanţei de a preciza explicit aplicarea penalităţilor de întârziere de 0,15% acordate, pe zi de întârziere.

Cum procentul de 0,15% penalităţilor de întârziere este acordat pe o anumită perioadă cuprinsă între data când s-a cerut restituirea sumei și data achitării efective a debitului, aplicarea lui pe zi de întârziere rezultă implicit dar indubitabil din modul de redactare al dispozitivului și din considerentele care îl explicitează.

Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul admiterii apelului reclamantei și schimbarea încheierii din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa cu consecinţa admiterii cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 384/2010 pronunţată de aceeași instanţă constatând că procentul de 0,15% se aplică pe zi de întârziere.(…)