Mortgage guarantee annulment for fraud by reticence: bank's duty to disclose borrower’s financial status

Contract de ipotecă accesoriu unui împrumut. Invocarea dolului prin reticenţă ca viciu de consimţământ. Condiţii și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în anulare

- contract de ipotecă

- dol prin reticenţă

C. civ., art. 960, art. 1746

Art. 960 C. civ. definește dolul ca o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Nu este îndeplinită ipoteza textului de lege în cazul în care garantul dintr-un contract de ipotecă invocă vicierea de către bancă, prin dol, a consimţământului său la încheierea actului – accesoriu unui contract de facilitate de credit - prin faptul că i-a ascuns situaţia financiară reală a firmei al cărei împrumut l-a garantat, deoarece banca nu este obligată printr-o dispoziţie expresă să furnizeze garantului informaţii cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-l informeze cu privire la creanţa garantată, perioada și condiţiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3502 din 24 octombrie 2013

Notă: În prezenta decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod civil

Prin cererea înregistrată sub nr. xx69/40/14.10.2010 la Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Suceava, reclamanţii P.V. și P.R., soţi, au chemat în judecată pe pârâţii H.D. și H.E., SC B. SA - Sucursala Botoșani pentru a se dispune anularea contractelor de ipotecă autentificate sub nr. 3628/19.07.2007, respectiv nr. 3627/19.07.2007, accesorii contractului de facilitate de credit la termen nr. 6883/19.07.2007 încheiat de pârâtă cu SC C. SRL Botoșani, societate aflată în prezent în stare de insolvenţă.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că nu au exprimat un consimţământ valabil la încheierea contractelor de ipotecă pe care le atacă, pentru că au fost influenţaţi de manevrele dolosive ale pârâtei, ce au conturat un dol prin reticenţă, în sensul că li s-a ascuns adevărul despre destinaţia garanţiei, de a fi accesorie contractului de facilitate de credit la termen nr. 6883/19.07.2007 al cărei beneficiar era SC C. SRL Botoșani, ei crezând că garantează pentru gestiunile pe care le aveau ca gestionari angajaţi ai acestei societăţi.

În plus, au relevat reclamanţii că au fost determinaţi să semneze contractele de ipotecă ascunzându-li-se, prin manevre dolosive similare, situaţia financiară reală a societăţii, respectiv incapacitatea ei vădită de a plăti datoriile deja existente și de a rambursa creditul primit.

Sub acest aspect au arătat că pârâta nu a respectat normele de prudenţă bancară în relaţia cu societatea împrumutată.

Pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani, prin întâmpinare, a invocat prescripţia dreptului la acţiune al reclamanţilor, solicitând pe fondul acţiunii, respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 142/20.01.2011 Tribunalul Botoșani, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibile acţiunile reunite ale reclamanţilor, considerând întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al acestora.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat apel, iar prin decizia nr. 52/10.06.2011 a Curţii de Apel Suceava, Secţia comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost anulată sentinţa atacată și cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanţă, în considerarea faptului că excepţia invocată nu se confirmă acţiunea nefiind prescrisă.

Prin sentinţa nr. 3182/06.12.2011, Tribunalul Botoșani, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, acţiunile reunite ale reclamanţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că înscrisurile autentice fac dovada în ce privește citirea actului și răspunsul tuturor reclamanţilor, că ei cunosc conţinutul lor și că acesta este în concordanţă cu voinţa lor, încât la facerea operaţiunii de luare în garanţie imobiliară, aceștia au exprimat consimţământul lor, în mod valabil în contextul în care erau vecini apropiaţi, chiar în relaţii de afinitate cu asociatul – administrator al SC C. SRL Botoșani, beneficiarul împrumutului garantat, și respectiv în situaţia de angajat.

De asemenea, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au invocat în acţiunea introductivă, imposibilitatea morală de a refuza semnarea actului de ipotecă, încât, susţinerile lor exced cadrului acţiunii în anulare pentru dol, cu care au învestit instanţa, dol prin reticenţă, care, de altfel, nu a fost dovedit.

Prin decizia nr. 38 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanţii P.V. și P.R. – prin procurator C.F., și H.D. și H.E. împotriva sentinţei nr. 3182/06.12.2011, pronunţată de Tribunalul Botoșani, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx69/40/2010*, intimată fiind pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Iniţial, prin contractul de facilitate de credit la termen nr. 6883/17.07.2007, pârâta SC B. SA Botoșani a acordat SC C. SRL Botoșani un credit în valoare de 220.000 lei, care a fost garantat prin încheierea contractelor de ipotecă cu reclamanţii, respectiv contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3627/19.07.2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra imobilului proprietatea garanţilor H.D. și H.E., situat în Botoșani, str. R. nr. 6, bloc F 3, sc. C, etaj 4, ap. 16 și contractul de ipotecă autentificat sub nr. 3628/19.07.2007 prin care s-a instituit ipoteca asupra apartamentului proprietatea garanţilor P.V. și P.R., situat în Botoșani, str. G.F. nr. 1, sc. A, parter, ap. 1.

Contractele de ipotecă au fost încheiate în formă autentică, în aplicarea dispoziţiilor art. 1772 C. civ. (1864), cu respectarea exigenţelor impuse de art. 61 din Legea notarilor publici nr. 36/1995 în ceea ce privește luarea consimţământului pârâţilor astfel că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în momentul semnării, reclamanţii aveau cunoștinţă despre aspectele inserate în cuprinsul actelor autentice.

Instanţa a respins susţinerea reclamanţilor potrivit cărora la încheierea contractelor de ipotecă consimţământul lor a fost viciat, fiind surprins prin dol, întrucât, în condiţiile în care reclamanţii nu au dovedit existenţa unor mijloace frauduloase exercitate de pârâta – intimată.

Mai mult decât atât, invocarea dolului prin reticenţă în sensul că banca le-a ascuns reclamanţilor situaţia financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat apare lipsită de relevanţă în condiţiile în care, pe de o parte, banca nu era obligată printr-o dispoziţie expresă să furnizeze garanţilor informaţii cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire la creanţa garantată, perioada și condiţiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar, pe de altă parte, în momentul în care au consimţit la constituirea garanţiilor pentru debitoarea SC C. SRL Botoșani, reclamanţii ar fi trebuit să cunoască într-o anumită măsură, starea financiară și solvabilitatea firmei, în considerarea relaţiilor avute cu administratorul acesteia.

De altfel, sub acest aspect, curtea a constatat că niciunul dintre reclamanţi nu a depus diligenţe minime și nu și-a manifestat interesul de a afla datele necesare cu privire la situaţia financiară a firmei al cărei împrumut l-au garantat cu cele mai importante bunuri deţinute în proprietate, fapt relevat prin interogatoriile aflate la filele 19 – 20 dosar fond.

De menţionat este faptul că, pe parcursul derulării procesului, reclamanţii au invocat cauze diferite de anulare a contractelor de ipotecă, încercând chiar să modifice acţiunea cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. 1 C. proc. civ., arătând iniţial că au înţeles să garanteze gestiunea firmei, și nu creditul contractat de aceasta, deși nu aveau calitatea de gestionari, apoi faptul că reclamantul H.D. ar fi fost constrâns să semneze actul autentic (motiv invocat în al doilea ciclu procesual la un termen ulterior primei zile de înfăţișare), însă curtea a constatat că motivul vizând existenţa erorii obstacol nu a fost susţinut de reclamanţi și nici dovedit.

Împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanţii P.V. și P.R., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C.proc.civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului atât pe excepţie cât și pe fond, în principal casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei și în rejudecare admiterea acţiunii lor și anularea contractelor de ipotecă.

Pe excepţie, au solicitat a se constata incompatibilitatea judecătorului Curţii de Apel Suceava, T.C., președinte al completului de judecată care a pronunţat decizia recurată și care a făcut parte și din completul de judecată al aceleiași instanţe, care a pronunţat decizia 52/10.06.2011 în dosarul nr. xx69/40/2010, în care și-a exprimat punctul de vedere cu privire la cauză, cauză ce a fost analizată pe fond.

Recurenţii au susţinut că dispoziţiile art. 24 alin. 1 C. proc. civ. care reglementează incompatibilitatea sunt norme imperative, astfel că indiferent de împrejurare, dacă una și aceeași curte de apel a soluţionat una și aceeași pricină atât ca instanţă de recurs, cât și în rejudecarea apelului, sunt incidente dispoziţiile legale menţionate, astfel că judecătorul nu mai poate lua parte la judecata aceleiași pricini nici în apel și nici în caz de rejudecare după casare, efectul constituindu-l nulitatea absolută a actului.

Recurenţii-reclamanţi P.V. și P.R., au precizat faptul că au solicitat în cauză efectuarea unei expertize de specialitate bancară pentru a demonstra că pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani, în conivenţă cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus la cunoștinţă adevărata situaţie financiară a societăţii, respectiv a incapacităţii sale vădite de a plăti datorii deja existente și a imposibilităţii rambursării creditului astfel contractat, așa încât numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimţit la încheierea contractului, însă dacă ar fi cunoscut situaţia reală a beneficiarului creditului nu și-ar fi dat consimţământul, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953 și 960 coroborat cu art. 998 din vechiul Cod civil.

Prin criticile formulate, recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că instanţa le-a respins probele solicitate în mod nejustificat și a făcut o apreciere subiectivă a situaţiei de fapt fără a se raporta la temeiurile de drept invocate și fără a cerceta dacă reclamanţii au înţeles să invoce eroarea obstacol, că decizia pronunţată în apel este nemotivată întrucât instanţa nu a arătat motivele pentru care acţiunea a fost respinsă, precum și că le-a fost încălcat atât dreptul la apărare și egalitate de șanse, dreptul constituţional, cât și de a beneficia de un proces echitabil conform art.6 din CEDO.

Au mai susţinut că le-a fost viciat consimţământul la încheierea contractului de ipotecă, fiind surprinși de dol prin reticenţă, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 953, art. 960 și art. 998 C. civ., neavând posibilitatea să dovedească acest aspect în lipsa expertizei neefectuate în cauză.

Analizând recursul declarat de reclamanţii P.V. și P.R. împotriva deciziei nr. 38 din 20 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepţia incompatibilităţii judecătorului instanţei de apel, se impun a fi reţinute următoarele aspecte:

Potrivit art. 24 alin. 1 C.proc.civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs, nici în rejudecare după casare.

Este de observat că aspectul invocat de recurenţi în susţinerea incompatibilităţii președintelui completului de judecată nu se regăsește între cazurile prevăzute de precitatul text legal, așa încât se constată că dispoziţiile art. 304 alin. 1 C. proc. civ. nu își găsesc incidenţa în speţă.

Cât privește fondul cauzei, cu titlu preliminar se impun câteva observaţii cu privire la natura raportului dintre contractul de împrumut și contractele de garanţie imobiliară ce fac obiectul litigiului de faţă, avându-se în vedere că recurenţii solicită constatarea nulităţii acestora din urmă.

Referitor la ipotecă, art. 1746 C. civ. o definește ca un drept real asupra imobilelor afectate de plata unei obligaţii, prin urmare, o garanţie imobiliară care se constituie în formele prevăzute de lege și care conferă creditorului dreptul de a se îndestula cu preferinţă din vânzarea bunului afectat și de a-l urmări în mâinile oricărui debitor.

Raportul juridic de garanţie născut din ipotecă este accesoriu faţă de raportul juridic principal de obligaţie în legătură cu care s-a născut ipoteca.

Concluzionând pe acest aspect legal, din pluralitatea de legături în materie de garanţii decurg următoarele consecinţe și efecte juridice în sensul că legătura principală a creditorului este cu debitorul său din raportul juridic prin care s-a născut obligaţia principală, iar legătura dintre creditor și garant născută din contractul de garanţie este o legătură accesorie.

În considerarea acestui cadru legal, recurenţii reclamanţi au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 3628/19.07.2007, respectiv nr. 3627/19.07.2007, susţinând că nu și-ar fi asumat obligaţia de garanţie a debitorului în absenţa unor împrejurări pe care le califică manopere dolosive exercitate de persoane din conducerea societăţii de natură să le afecteze consimţământul.

Prin urmare, recurenţii pun în discuţie consimţământul dat la încheierea celor două contracte de garanţie, respectiv obligaţiile asumate de aceștia, în această calitate de garanţi ipotecari ai debitorului principal.

Cu alte cuvinte, împrejurările pe care recurenţii-reclamanţi le invocă în prezenta acţiune ca fiind constitutive de dol, constă în vicierea consimţământului lor la încheierea contractelor de ipotecă.

Art. 960 C. civ. definește dolul ca o cauză de nulitate a convenţiei când mijloacele viclene, întrebuinţate de una din părţi sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Examinând împrejurările de fapt pe care recurenţii le invocă în susţinerea dolului potrivit cărora, la încheierea contractelor de ipotecă consimţământul lor a fost viciat prin dol, în raport și de dispoziţiile art. 960 C. civ., Curtea constată că în cauză nu este îndeplinită ipoteza textului de lege, deoarece reclamanţii nu au dovedit existenţa unor mijloace frauduloase exercitate de pârâtă.

Invocarea dolului prin reticenţă, în sensul că banca le-a ascuns reclamanţilor situaţia financiară reală a firmei al cărei împrumut l-au garantat, apare lipsită de relevanţă în condiţiile în care banca nu este obligată printr-o dispoziţie expresă să furnizeze garanţilor informaţii cu privire la starea financiară a clientului său, ci doar să-i informeze cu privire la creanţa garantată, perioada și condiţiile de derulare a creditului și respectiv modalitatea de rambursare a acestuia, iar pe de altă parte, o astfel de obligaţie le revenea reclamanţilor dintr-un minim de diligenţă.

Critica recurenţilor prin care au susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. nu poate fi primită, întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, în concordanţă cu textele de lege incidente cauzei.

Formală este și critica prin care se arată nerespectarea art.6 din CEDO, în condiţiile în care din examinarea actelor de la dosar se constată că recurenţii au beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanţa și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 129 alin. 5 C.proc.civ.

În ceea ce privește criticile recurenţilor prin care au susţinut că în mod nejustificat instanţa de apel nu a dispus efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate bancară, de natură a demonstra că pârâta SC B. SA - Sucursala Botoșani, în conivenţă cu SC C. SRL Botoșani, nu le-a adus la cunoștinţă adevărata situaţie financiară a societăţii, respectiv a incapacităţii sale vădite de a plăti datorii deja existente și a imposibilităţii rambursării creditului astfel contractat, așa încât, numai prin folosirea manoperelor frauduloase au consimţit la încheierea contractului și că, dacă ar fi cunoscut situaţia reală a beneficiarului creditului nu și-ar fi dat consimţământul, vizează aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt și greșita interpretare de către instanţă de apel a probelor administrate în cauză, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de netemeinicie și nu a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C.proc.civ.

Pentru raţiunile mai sus înfăţișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.