Competence and appellate route for combined claims of nullity of GSA resolutions and modified corporate bylaws under special corporate law

Acţiune cu mai multe capete de cerere. Principiul legalităţii căilor de atac. Respectarea principiului specialia generalibus derogant

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: acţiune în constatarea nulităţii absolute

- hotărâre A.G.A.

- act constitutiv modificat

- specialia generalibus derogant

- principiul legalităţii căilor de atac

Legea nr. 31/1990, art. 132

C. proc. civ., art. 2821

În cazul în care cererea de chemare în judecată are mai multe capete de cerere, dintre care unul principal și unul accesoriu, care nu poate avea o existenţă independentă, neputând fi prin el însuși un petit care să învestească instanţa de judecată, ci o consecinţă a admiterii capătului principal, competenţa și implicit căile de atac se stabilesc prin raportare exclusivă la capătul de cerere principal.

Astfel, în cazul în care prin cererea de chemare în judecată se solicită constatarea nulităţii absolute a adunării generale a asociaţiilor, acţiune care beneficiază de o reglementare specială în ceea ce privește căile de atac, respectiv art. 132 din Legea nr. 31/1990, care stabilește că aceasta este supusă doar recursului, iar prin capatul de cerere accesoriu, aflat în interdependenţă cu cel principal, se solicită constatarea nulităţii actului constitutiv modificat ca urmare a adoptării hotararii AGA atacate, se vor aplica dispozitiile art. 132, orice altă interpretare fiind exclusă în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3454 din 23 octombrie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14.01.2011, reclamantul H.J. a solicitat constatarea nulităţii absolute a două hotărâri AGA și a actului constitutiv al SC H.H. SRL, astfel cum acesta a fost modificat la data de 10 mai 2010 în urma celor două hotărâri contestate.

La data de 15.11.2011 au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei intervenienţii H.M. și SC I. GmbH, în calitate de asociaţi ai pârâtei. Prin încheierea de la 15.11.2011 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor H.M. și SC I. GmbH, faţă de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, reţinându-se că acţiunea care tinde la anularea hotărârii AGA se judecă în contradictoriu cu societatea, conform art. 132 alin. (5) din lege.

Prin încheierea din data de 27 februarie 2012 s-a admis excepţia nulităţii cererii în anularea actului constitutiv faţă de neîndeplinirea obligaţiei de timbrare, reţinută în sarcina reclamantului prin încheierea din 15 noiembrie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 140 din 28 iunie 2012 s-a admis acţiunea reclamantului și s-a constatat nulitatea celor două hotărâri AGA, reţinându-se că prin Hotărârea AGA din 13 aprilie 2010 s-a dispus majorarea capitalului social, fără ca reclamantul să fie prezent, iar prin Hotărârea AGA din 10 mai 2010, reclamantul a votat împotriva modificării capitalului social, astfel încât s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (7) din actul constitutiv, în forma agreată la momentul adoptării hotărârilor contestate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta și intervenienta, criticând sentinţa atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 3041 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 555/R din 21 martie 2013, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de pârâtă și intervenientă și a obligat recurenţii la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

Prin încheierea din 14 martie 2013, instanţa a respins cererea recurenţilor de recalificare a căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, având în vedere că se solicită nulitatea absolută a unor hotărâri AGA, conform Legii nr. 31/1990, republicată, iar capătul de cerere privind constatarea nulităţii actului constitutiv este subsidiar și a fost anulat prin încheierea din 15 noiembrie 2011 pentru netimbrare.

Recurenta-pârâtă a declarat recurs împotriva deciziei nr. 555/R din 21 martie 2013, iar recurenţii-intervenienţi au formulat recurs împotriva aceleiași decizii și împotriva încheierii din 28 februarie 2012 prin care a fost anulat capătul de cerere în constatarea nulităţii actului constitutiv, ca netimbrat, toţi recurenţii invocând critici de nelegalitate relative la interpretarea și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește competenţa instanţei și calificarea căii de atac declarată, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă a arătat că recursul este admisibil întrucât calea de atac în care s-a pronunţat hotărârea atacată a fost greșit calificată ca fiind recurs, deși era apel. Ca atare, și compunerea instanţei care a judecat această cale de atac a fost greșită, încălcând dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât trebuia să fie din 2 judecători, iar nu din 3 judecători.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că în stabilirea naturii juridice a căii de atac relevant este obiectul pricinii, regula fiind că singura cale ordinară de atac este apelul, doar prin excepţie calea de atac poate fi recursul, atunci când se atacă o hotărâre de prima instanţă.

Or, obiectul cauzei este constatarea nulităţii absolute a două hotărâri AGA și constatarea nulităţii absolute a actului constitutiv al pârâtei, modificat la 20 mai 2010, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. Recurenta-pârâtă a învederat că ultimele două capete de cerere – constatarea nulităţii actului constitutiv și repunerea părţilor în situaţia anterioară – sunt evaluabile în bani, valoarea acestora determinând atât competenţa, cât și calea de atac, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat că în speţă este aplicabilă decizia dată în recursul în interesul legii nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, conform art. 3307 C. proc. civ., care califică acţiunea ca fiind evaluabilă în bani.

Recurenta-pârâtă a mai învederat că acest capăt de cerere nu este accesoriu întrucât în această ipoteză ar fi fost scutit de plata taxei de timbru, or, tribunalul a stabilit taxa la valoarea actului a cărui nulitate se cere și, oricum, indiferent de caracterul principal sau accesoriu al unui capăt de cerere, dacă instanţa este învestită cu mai multe capete de cerere ce atrag căi de atac diferite, calea de atac va fi cea ordinară - apelul, iar nu cea extraordinară - recursul.

Recurenţii-pârâţi au arătat în dezvoltarea criticilor de nelegalitate că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 132 din Legea nr. 31/1990, art. 282 C. proc. civ., art. 6 CEDO și art. 21 din Constituţia României, fapt ce a determinat calificarea greșită a căii de atac de o instanţă compusă din 3 judecători, în loc de 2 judecători, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Recurenţii-intervenienţi au învederat, ca și recurenta-pârâtă, că recursul declarat este admisibil întrucât, în esenţă, calificarea căii de atac s-a făcut în mod greșit de către curtea de apel, cu încălcarea art. 282 și urm. și, respectiv, art. 299 și urm. C. proc. civ.

Întrucât recursul declarat vizează greșita aplicarea a căii de atac de către instanţa de apel, calea de atac declarată este admisibilă.

Și recurenţii-intervenienţi au arătat că, faţă de capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic al societăţii, care este un contract de societate, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, capăt de cerere evaluabil în bani, calea de atac în care s-a pronunţat hotărârea trebuie să fie apelul, iar nu recursul.

Recurenţii-intervenienţi au arătat că înţeleg să exercite recurs și împotriva încheierii de ședinţă din 21 martie 2013 a curţii de apel, întrucât în mod greșit curtea de apel a apreciat că tribunalul a dispus anularea capetelor de cerere privind constatarea nulităţii actului constitutiv al pârâtei, în încheierea din 28 februarie 2012 atâta timp cât nici în dispozitivul acestei încheieri, nici în dispozitivul sentinţei de fond nu se regăsește menţiunea de anulare ca netimbrată a acestui capăt de cerere.

Recurenţii-intervenienţi au învederat că nu poate fi reţinut ca argument în calificarea căii de atac caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere, întrucât în ipoteza în care sunt mai multe capete de cerere, cu căi de atac diferite prevalează calea de atac devolutivă.

Ca atare, calea de atac a fost greșit calificată ca fiind recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Întrucât valoarea litigiului depășește suma de 100.000 lei prevăzută de art. 2821 C. proc. civ., calea de atac este apelul, iar nu recursul, faptul că tribunalul a anulat acest capăt de cerere fiind fără relevanţă.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, văzând și dispoziţiile art. 304 pct. 1 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că recursurile declarate sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile de bază care guvernează căile de atac este principiul legalităţii căilor de atac, conform căruia căile de atac sunt stabilite de lege, iar nu de către instanţa de judecată. Pe cale de consecinţă, calea de atac este valabil făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită, instanţa fiind obligată, conform art. 84 C. proc. civ., să califice calea de atac declarată prin raportare la dispoziţia legală care o prevede.

Totodată, Înalta Curte reţine că principiul ierarhiei căilor de atac împiedică executarea unei căi extraordinare de atac atâta timp cât este deschis exerciţiul unei căi ordinare de atac, un corolar al acestei reguli fiind faptul că împotriva uneia și aceleiași hotărâri judecătorești nu pot fi exercitate concomitent o cale ordinară de atac – apelul, și, respectiv, o cale extraordinară de atac – recursul.

Atunci când legea nu prevede în mod expres pentru o anumită acţiune în justiţie căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunţate în respectiva acţiune – cum este cazul acţiunii în anulare/constatarea nulităţii absolute a unei hotărâri a adunării generale a asociaţiilor pentru care art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, modificat prin Legea nr. 202/2010, prevede că este supusă doar recursului – se revine la regula generală, conform căreia valoarea obiectului cauzei este aceea care determină competenţa și căile de atac ce pot fi executate în respectiva cauză, regulă instituită de legea generală în materie civilă, respectiv art. 2 raportat la art. 2821 C. proc. civ.

Pornind de la aceste aprecieri, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, reclamantul a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o acţiune având mai multe capete de cerere, respectiv: constatarea nulităţii absolute a acestor hotărâri ale adunării generale a asociaţiilor societăţii pârâte și a actului constitutiv al acesteia, astfel cum acesta a fost modificat ca urmare a adoptării celor două hotărâri AGA, și repunerea părţilor în situaţia anterioară. Se reţine astfel că, practic, capătul de cerere principal al acţiunii este acţiunea în constatarea nulităţii absolute a celor două hotărâri ale adunării generale a asociaţilor, întrucât constatarea nulităţii actului constitutiv – se înţelege actul modificat ca urmare a adoptării celor două hotărâri este subsidiar, fiind, practic, o consecinţă a constatării nulităţii celor două acţiuni ce au stat la baza modificării actului constitutiv, ca act subsecvent. În alţi termeni, nulitatea actului constitutiv modificat a fost solicitată în virtutea principiului quod nullum est, nullum producit effectum. Prin urmare, competenţa și implicit căile de atac se stabilesc prin raportare exclusivă la capătul de cerere principal, atâta timp cât capătul de cerere accesoriu, subsidiar nu poate avea o existenţă independentă neputând fi prin el însuși un petit care să învestească instanţa de judecată, ci o consecinţă a admiterii primului capăt de cerere. Cum, în speţă, obiectul principal – constatare nulitate absolută a adunării generale a asociaţiilor – beneficiază de o reglementare specială în ceea ce privește căile de atac, respectiv art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, care stabilește că o atare acţiune în justiţie este supusă doar recursului, orice altă interpretare este exclusă în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Ca atare, Înalta Curte nu poate primi susţinerile comune ale celor două recurente relative la aplicarea principiului valorii obiectului dedus judecăţii, valoare care, pentru capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului constitutiv modificat, ar fi superioară pragului valoric de 500.000 lei, întrucât regula generală prevăzută de Codul de procedură civilă este înlăturată de norma specială din Legea nr. 31/1990, republicată, în speţa de faţă. Nu pot fi primite nici susţinerile privind absenţa caracterului accesoriu al capătului de cerere privind constatarea nulităţii actului constitutiv modificat întrucât, faţă de argumentele expuse anterior, acest act este subsecvent celor două hotărâri AGA nulitatea sa fiind solicitată pe cale de consecinţă pentru ipoteza admiterii primului capăt de cerere.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că toate susţinerile recurenţilor relative la existenţa mai multor capete de cerere, dintre care unele ar atrage recursul, iar altele apelul, ceea ce ar determina prevalenţa căii devolutive de atac, nu pot fi primite întrucât cele două capete de cerere din petitul acţiunii în justiţie nu sunt independente, ci interdependente, fiind legate prin contractul subsidiar al celui de-al doilea capăt de cerere. De altfel, în ipoteza expusă de recurente, respectiv existenţa unor capete de cerere distincte, independente, care ar atrage căi de atac diferite, soluţia procedurală obligatorie este disjungerea acestora, iar nu preeminenţa căii devolutive, întrucât s-ar încălca principiul ierarhiei și principiul legalităţii căilor de atac.

Înalta Curte a respins și susţinerile recurenţilor relative la existenţa caracterului independent al capătului al doilea de cerere, întrucât prima instanţă a obligat reclamanta la plata taxei de timbru la valoare, deoarece, în ipoteza în care instanţa a obligat reclamanta la o taxă de timbru mai mare, doar recurenta are interes să solicite restituirea acesteia ca fiind excesivă ori, în ipoteza în care a intervenit și sancţionarea reclamantei prin anularea acestei capăt de cerere – cazul în speţă, acest aspect poate fi criticat în căile de atac tot de către reclamantă.

Ca atare, recursul declarat de intervenienţi împotriva încheierii din 21 martie 2013 prin care s-a respins cererea de recalificare a căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, prin raportare la încheierea de anulare a capătului de cerere privind constatarea nulităţii actului constitutiv ca netimbrat, apare ca fiind inadmisibil și din această perspectivă cu atât mai mult cu cât la data stabilirii taxei de timbru nu s-au purtat discuţii cu privire la calificarea acestui capăt de cerere.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte a reţinut că, în speţă, s-a făcut o corectă calificare a căii de atac ca fiind recurs, iar nu apel, astfel încât susţinerilor recurenţilor relative la greșita alcătuire a instanţei și la încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil nu pot fi acceptate de instanţa supremă, date fiind principiile legalităţii, unicităţii și ierarhiei căilor de atac.

Pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul declarat ca inadmisibil.

În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte a obligat recurenţii la plata cheltuielilor de judecată.