Timeliness of Amending Claims to Add a Party in Post-Cassation Retrial: Reset of First Day of Appearance

Cerere de introducere în cauză a unei alte persoane formulată în faţa instanţei de fond, în rejudecare după casare. Excepţia tardivităţii. Analiza excepţiei din perspectiva momentului procesual al primei zile de înfăţișare

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

- cerere de introducere în cauză

- prima zi de înfăţișare

C. proc. civ., art. 132 alin. (1), art. 134, art. 315

Casarea sentinţei pronunţate chiar la prima zi de înfăţișare are ca efect faptul că, în rejudecare, momentul procesual al primei zile de înfăţișare și, desigur, cele subsecvente sunt din nou incidente în raportul procesual reluat după casare.

În cazul în care, în urma casării, dosarul a fost reînregistrat pe rolul instanţei de fond, stabilindu-se un prim termen de judecată, când reclamanţii au solicitat amânarea – ceea ce face ca, în condiţiile admiterii cererii de amânare de către instanţa de fond, să nu fi fost epuizată prima zi de înfăţișare – arătând că, în aplicarea deciziei de recurs, intenţionează să formuleze o cerere de introducere în cauză a unei alte persoane, la următorul termen fixat, fiind depusă o astfel de cerere, admiterea excepţiei de tardivitate a formulării unei asemenea cereri apare ca fiind nelegală.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3238 din 11 octombrie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, la data de 31.01.2008, reclamanţii O.P.G. și O.P.M. au chemat în judecată pe pârâţii M.E., O.M. și B.N.P. D.M.D., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâtele M.E. și O.M., în solidar, la plata sumei de 21.600 lei, reprezentând preţul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, str. E.C. nr. 36, sector 1 și să oblige, în solidar, pe toţi pârâţii la plata unor despăgubiri materiale (care urmau să fie cuantificate ulterior) și a unora morale, în sumă de 200.000 lei.

În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că la data de 09.03.2001 au încheiat cu pârâta M.E. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736 de B.N.P. D.M.D., prin care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. E.C. nr. 36, sector 1, pentru un preţ de 8.000 USD, echivalent a 21.600 lei.

Reclamanţii au precizat că la încheierea contractului, pârâta-vânzătoare a fost reprezentată de mandatarul O.M., care a prezentat o procură autentificată la același birou notarial, sub nr. 1853/24.07.2000.

Arătând că prin sentinţa civilă nr. 11219/19.12.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 14.11.2003 și irevocabilă la 22.02.2005, s-a dispus anularea atât a procurii, cât și a contractului evocate mai sus, reclamanţii au solicitat ca, în aplicarea principiului de drept restitutio in integrum, pârâta-vânzătoare și mandatara sa convenţională să le restituie preţul încasat. De asemenea, afirmând că în anul 2008, când a fost introdusă cererea de chemare în judecată, cu preţul achitat în anul 2001 nu se mai putea achiziţiona un imobil de același fel situat într-o zonă similară cu cel care a făcut obiect al contractului anulat, din cauza fluctuaţiilor înregistrate pe piaţa imobiliară, reclamanţii au solicitat ca toţi pârâţii (inclusiv biroul notarial) să fie obligaţi la plata unor daune materiale, reprezentând diferenţa dintre preţul actual al imobilului și cel plătit în anul 2001. Totodată, invocând suferinţa psihică provocată de umilinţa îndurată pe parcursul a cinci ani de procese, de natură a le știrbi onoarea și reputaţia, au solicitat obligarea tuturor pârâţilor și la plata unor daune morale, evaluate la suma de 200.000 lei.

La primul termen de judecată stabilit, 13.03.2008, instanţa a comunicat pârâtului B.N.P. D.M. un exemplar al cererii de chemare în judecată și reclamanţilor – un exemplar al întâmpinării depuse de pârâta M.E.; totodată, a dispus amânarea cauzei pentru data de 24.04.2008, pentru a da posibilitate pârâtului B.N.P. D.M.D. să ia cunoștinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată și pentru a oferi posibilitate pârâtei O.M. să își angajeze un avocat.

La următorul termen, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 773/24.04.2008, prin care a respins excepţia necompetenţei sale materiale, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. D.M.D., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor M.E. și O.M., a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune și a respins acţiunea îndreptată împotriva pârâtelor M.E. și O.M., constatând prescris dreptul material la acţiune. Totodată, reclamanţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul prin care reclamanţii au criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. D.M.D. și a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a fost admis de Curtea de Apel București, Secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 852/18.11.2008; pe cale de consecinţă, hotărârea primei instanţe a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Tribunalului București, instanţa de apel reţinând doar că soluţia dată excepţiei prescripţiei a fost nelegală, fără însă a face referire la criticile aduse măsurii de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B.N.P. D.M.D.

Împotriva deciziei de apel, pârâţii au declarat recurs; cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., cu referire la nemotivarea deciziei asupra criticii vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B.N.P. D.M.D.

În considerarea motivului de recurs invocat din oficiu, Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, a pronunţat decizia nr. 826 din data de 11.02.2010 prin care a admis recursurile, a casat decizia civilă nr. 852/2008 a Curţii de Apel București, Secţia a IV-a civilă și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanţe.

În rejudecare, Curtea de Apel București, Secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia civilă nr. 392A/01.06.2010, prin care a respins apelul ca nefondat.

Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat că B.N.P. D.M.D. are calitate procesuală pasivă, întrucât reclamanţii au pretins despăgubiri, invocând reaua credinţă a notarului, care a cunoscut la data autentificării actului, că vânzătoarea era lipsită de discernământ, suferind de schizofrenie. Apreciind că nicio dispoziţie legală nu declară birourile notarilor publici ca fiind lipsite de folosinţa drepturilor civile, instanţa de apel a considerat că un astfel de birou are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește soluţia dată de tribunal excepţiei prescripţiei, instanţa de apel a considerat-o ca fiind temeinică și legală, în aplicarea art. 8 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu împrejurarea că reclamanţii ar fi trebuit să știe, cel mai târziu la data când sentinţa de anulare a contractului a rămas definitivă, 14.11.2003, că pârâţii sunt cei care le-au pricinuit o pagubă. Cum de la acel moment până la data înregistrării cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 4 ani, a apreciat că în mod legal prima instanţă a admis excepţia prescripţiei.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanţii, cât și pârâtul B.N.P. D.M.D. au declarat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5415/23.06.2011; ca o consecinţă, atât decizia atacată, cât și sentinţa civilă nr. 773/24.04.2008 a Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, au fost casate, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, primei instanţe.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a apreciat ca fiind întemeiată critica reclamanţilor vizând greșita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 11219/2002 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 București, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2095/2003 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia civilă nr. 262/2005 pronunţată de Curţii de Apel București, s-a constatat nulitatea absolută atât a procurii autentificate sub nr. 1853/2000, cât și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736/09.03.2001 de către B.N.P. D.M.D. Prin urmare, Înalta Curte a reţinut că acţiunea dedusă spre soluţionare instanţelor de judecată a fost una în constatare, supusă regulii prevăzute de art. 111 C.proc.civ., iar hotărârea judecătorească care a fost pronunţată nu este susceptibilă de executare silită.

În aceste condiţii, evocând prevederile art. 7 și 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, dar și pe cele ale art. 376 alin. 1 C.proc.civ., instanţa supremă a reţinut că prescripţia dreptului de a solicita restituirea unor prestaţii efectuate în baza unui act care a fost declarat nul printr-o hotărâre judecătorească a început să curgă nu de la data la care sentinţa civilă nr. 11219/2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București a rămas definitivă, ci de la momentul în care a devenit irevocabilă, respectiv de la data de 22.02.2005, când a fost constatată ineficienţa actului juridic, iar bunul s-a reîntors în patrimoniul vânzătoarei. Așa fiind, a constatat că promovarea prezentei acţiuni la data de 25.01.2008 a fost făcută înlăuntrul termenului de prescripţie extinctivă.

În altă ordine de idei, Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiată și critica B.N.P. D.M.D., având în vedere că potrivit Legii nr. 36/1995, notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte, spre a se convinge că le-au înţeles sensul și le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor. A notat că același act normativ reglementează răspunderea civilă a notarului public, stabilind că aceasta poate fi angajată, în condiţiile legii civile, pentru încălcarea obligaţiilor sale profesionale, atunci când a cauzat un prejudiciu.

De aceea, dar și în considerarea art. 24 alin. 1 și art. 37 alin. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, instanţa supremă a reţinut că nu biroul notarului public are calitate procesuală pasivă, ci chiar notarul public – a cărui citare în speţă a apreciat că se impune.

Ca urmare a acestei decizii, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, la data de 13.10.2011, stabilindu-se un prim termen de judecată la data de 19.12.2011, când reclamanţii au solicitat amânarea, dar în același timp au arătat că, în aplicarea deciziei de casare, intenţionează să formuleze o cerere de introducere în cauză a notarului public D.M.D.

La următorul termen fixat, 16.01.2012, reclamanţii au depus la dosar o cerere prin care au solicitat introducerea în cauză a notarului public D.M.D., în calitate de pârât, iar instanţa a dispus citarea acesteia, acordând termen în acest sens, la data de 13.02.2012.

Ulterior, prin încheierea de la data de 19.03.2012, tribunalul a admis excepţia tardivităţii modificării cererii de chemare în judecată și, ca o consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată a pârâtei D.M.D., ca fiind tardiv introdusă, apreciind că înlocuirea pârâtului iniţial reprezintă o modificare a cererii; de asemenea, a mai reţinut că în ipoteza în care cauza se trimite spre rejudecare, prima zi de înfăţișare nu se poate raporta la prima zi din dosarul reînregistrat, dar și că motivarea din cuprinsul deciziei de casare în sensul că notarul public D.M.D. ar putea avea calitate procesuală pasivă nu reprezintă o îndrumare pentru introducerea sa în cauză, ci doar un argument în susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a biroului notarial.

În urma administrării probelor, la data de 22.10.2012, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1883, prin care a admis în parte acţiunea îndreptată împotriva pârâtelor M.E. și O.M., a obligat pârâta O.M. la plata către reclamanţi a sumei de 21.600 lei, reprezentând preţul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, str. E.C. nr. 36, sector 1, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei M.E. la plata aceleiași sume și a respins ca neîntemeiate capetele de cerere vizând obligarea ambelor pârâte, în solidar, plata despăgubirilor materiale și morale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 09.03.2001 pârâta M.E., prin mandatar O.M., a încheiat cu reclamanţii contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736 de B.N.P. D.M.D., prin care le-a transmis acestora dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. E.C. nr. 36, sector 1.

Prin sentinţa civilă nr. 11219/19.12.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă definitivă la data de 14.11.2003 și irevocabilă la 22.02.2005, s-a dispus anularea atât a procurii care a fost prezentată de pârâta O.M., cât și a contractului de vânzare-cumpărare menţionat.

De aceea, aplicând principiul de drept restitutio in integrum, prima instanţă a obligat pe pârâta O.M. la restituirea preţului încasat, de 21.600 lei.

Pe de altă parte, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei M.E. la plata aceleiași sume, reţinând că examinarea sentinţei civile nr. 11219/2002 a Judecătoriei Sectorului 1 București a relevat că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736/09.03.2001 de B.N.P. D.M.D. a fost pronunţată pentru lipsa totală a consimţământului vânzătoarei; această împrejurare, coroborată cu faptul că preţul încasat, de 21.600 lei, nu i-a fost niciodată remis vânzătoarei de către mandatara O.M. (după cum rezultă din conţinutul actelor de urmărire penală efectuate) au determinat instanţa de fond să facă aplicarea art. 1540 C.civ., obligând exclusiv pe mandatara O.M. la restituirea preţului primit.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care s-a pretins obligarea ambelor pârâte, în solidar, plata despăgubirilor materiale și morale, Tribunalul a notat, în primul rând, că repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca efect al nulităţii unui act, nu îi îndreptăţește pe reclamanţi să obţină valoarea actuală de circulaţie a imobilului și nici daune morale. În al doilea rând, a apreciat că atât timp cât între părţi au existat raporturi contractuale, răspunderea nu poate fi decât una contractuală, nu însă și una delictuală, cu toate că reclamanţii au invocat, în susţinerea acestor două capete de cerere, prevederile art. 998 C.civ. În cel de-al treilea rând, instanţa de fond a reţinut și că dispoziţiile art. 1337, 1341 și 1350 C.civ. referitoare la evicţiune nu sunt incidente, de vreme ce ele presupun un contract valabil încheiat, iar nu unul constatat nul. Un ultim considerent avut în vedere de către prima instanţă în respingerea acestor capete de cerere este acela că în sentinţa de anulare a contractului s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamanţii din prezentul dosar nu au fost dobânditori de bună-credinţă ai imobilului, deoarece au fost de conivenţă cu pârâta O.M. la dobândirea proprietăţii; în aceste condiţii, tribunalul a apreciat că ei nu pot beneficia de alte despăgubiri cu excepţia restituirii preţului achitat.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii O.P.G. și O.P.M. au declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel București, Secţia a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 141A/23.05.2013; ca o consecinţă, sentinţa atacată a fost desfiinţată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanţe.

Pentru a decide astfel, Curtea a examinat cu prioritate actele procedurale care au intervenit în pricina aflată pe rolul primei instanţe, după casarea cu trimitere, în raport de care a analizat critica apelanţilor referitoare la demersul lor de judecare în contradictoriu și cu notarul public D.M.D.

Astfel, a notat că urmare a deciziei Înaltei Curţi din data de 23.06.2011, la primul termen de judecată în faţa Tribunalului București, apărătorul reclamanţilor a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a formula cerere de introducere în cauză a notarului public D.M.D. – cerere care a fost încuviinţată, fiind dispusă amânarea judecăţii pentru data de 16.01.2012, când reclamanţii au și depus o cerere în sensul menţionat mai sus.

Ulterior însă, la data de 19.03.2012, Tribunalul a admis excepţia tardivităţii cererii modificatoare prin care reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a pârâtei D.M.D., dispoziţie pe care instanţa de apel a apreciat-o ca fiind eronată, din considerentele următoare:

Art. 134 C.proc.civ. definește prima zi de înfăţișare ca fiind termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii.

Notând distincţiile făcute în doctrină asupra acesteia, Curtea de apel a mai subliniat că atât timp cât instanţa supremă nu a făcut, în cuprinsul deciziei sale de casare, nicio referire asupra actelor de procedură care urmau să fie menţinute și a momentului de la care procedura urma a fi reluată, prima zi de înfăţișare trebuie să fie considerată cea în care părţile, legal citate în faţa instanţei de rejudecare, pot pune concluzii.

Cum chiar la primul termen acordat în rejudecare s-a solicitat amânarea în vederea formulării unei cereri de introducere în cauză a notarului public – situaţie în care nicio pârâtă nu s-a opus –, instanţa de apel a apreciat că cererea respectivă a fost formulată până la prima zi de înfăţișare, așa că măsura admiterii excepţiei de tardivitate a apărut ca fiind adoptată în mod nelegal.

Pe de altă parte, analiza deciziei de casare a condus instanţa de apel către concluzia că instanţa supremă a dat îndrumări cu caracter obligatoriu, în sensul art. 315 C.proc.civ., asupra stabilirii cadrului procesual, în sensul includerii în proces și a notarului public D.M.D., în calitate de pârât.

De aceea, constatând că în mod greșit prima instanţă a admis excepţia de tardivitate a introducerii în cauză a pârâtei D.M.D., instanţa de apel a apreciat că celelalte critici nu se impun a mai fi deocamdată analizate, fiind în strânsă dependenţă cu acest petit îndreptat împotriva acestei pârâte, ceea ce are drept consecinţă necesitatea ca prejudiciul să fie stabilit în contradictoriu și cu această parte, cu respectarea garanţiilor procesuale și dreptului la un proces echitabil; ca o consecinţă, în temeiul art. 297 C.proc.civ., a admis apelul, a desfiinţat sentinţa atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Împotriva acestei decizii, D.M.D. a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea sa în tot, în sensul respingerii apelului ca nefondat.

În motivare, recurenta a prezentat un scurt istoric al litigiului, în toate fazele lui procesuale și a susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a art. 132 C.proc.civ.; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit a reţinut instanţa de apel că prima zi de înfăţișare a fost la data de 19.03.2012, când părţile au fost legal citate în faţa instanţei de fond în rejudecare, afirmând că acest moment s-a împlinit anterior, respectiv în primul ciclu procesual, la data când părţile au putut să pună concluzii asupra excepţiilor prescripţiei și lipsei calităţii procesuale pasive a biroului notarial; de aceea, a susţinut că atunci când reclamanţii au pretins instanţei de rejudecare acordarea unui nou termen pentru reîntregirea cererii de chemare în judecată, prima zi de înfăţișare era depășită. Recurenta a criticat considerentul care a fost reţinut de către Curtea de apel, potrivit căruia atât timp cât instanţa supremă nu a făcut, în cuprinsul deciziei sale de casare, nicio referire asupra actelor de procedură care urmau să fie menţinute și a momentului de la care procedura urma a fi reluată, prima zi de înfăţișare trebuie să fie considerată cea în care părţile, legal citate în faţa instanţei de rejudecare, pot pune concluzii, precizând că din cuprinsul motivării deciziei instanţei de recurs rezultă fără echivoc că judecata urmează să aibă loc doar între reclamanţi și pârâtele M.E. și O.M.

De asemenea, a mai arătat că este greșită și interpretarea instanţei de apel în sensul că reclamanţii și-au manifestat intenţia de a introduce în cauză un alt pârât, situaţie faţă de care celelalte părţi nu s-au opus, afirmând că atitudinea celorlalte două pârâte este una firească, deoarece o asemenea măsură nu ar fi fost de natură să le lezeze interesele, ci dimpotrivă. Cum opoziţie faţă de completarea cadrului procesual nu putea face decât recurenta, ea a arătat că și-a precizat punctul de vedere, prin întâmpinarea depusă în termenul legal, în urma introducerii sale în proces.

Recunoscând însă că principiul disponibilităţii acordă reclamanţilor dreptul de a stabili cadrul procesual, recurenta a arătat că un astfel de drept trebuie exercitat totuși în condiţiile și la termenele stabilite de Codul de procedură civilă.

Prin urmare, cum reclamanţii au înţeles să înlocuiască pârâtul iniţial (B.N.P. D.M.D.) cu un alt pârât (D.M.D.) în cel de-al doilea ciclu procesual, în condiţiile în care prima zi de înfăţișare fusese epuizată încă din primul ciclu procesual, recurenta a afirmat că un asemenea demers reprezintă o modificare tardivă a cererii de chemare în judecată, așa încât judecata ar fi trebuit reluată numai în raport cu pârâtele rămase în proces, M.E. și O.M.

Atât intimaţii-reclamanţi, cât și intimata-pârâtă M.E. au depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și decizia recurată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat și a apărărilor intimaţilor, Înalta Curte reţine următoarele:

De principiu, anularea, desfiinţarea sau casarea unei hotărâri judecătorești de fond plasează raportul procesual pe premisa lui iniţială, cu următoarele precizări:

Este posibil, însă nu obligatoriu să se considere că prima zi de înfăţișare și momentele procesuale ulterioare sunt din nou aplicabile și incidente în raportul procesual reluat după trimiterea spre rejudecare.

În realitate, această chestiune se dezleagă în funcţie de motivul de anulare, desfiinţare sau casare invocat și reţinut ca fiind fondat.

Astfel, dacă prin ipoteză, casarea s-ar pronunţa pentru lipsa de competenţă a instanţei, reglementată ca motiv de recurs de art. 304 pct. 3 C.proc.civ., efectele sale s-ar extinde și asupra tuturor încheierilor premergătoare, de vreme ce potrivit art. 105 alin. 1 C.proc.civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule.

Nu aceasta a fost ipoteza în speţă; casarea sentinţei instanţei de fond a fost decisă în urma stabilirii faptului că în mod greșit s-a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B.N.P. D.M.D. și excepţia prescripţiei dreptului la acţiune; prin urmare, cauza a fost trimisă spre rejudecare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că efectele casării sentinţei civile nr. 773/24.04.2008 a Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, nu s-au extins și asupra încheierilor premergătoare.

De aceea, pentru a verifica dacă prima zi de înfăţișare a fost epuizată în primul ciclu procesual, așa cum susţine recurenta, trebuie examinată data la care acest moment procesual s-a împlinit în faţa Tribunalului București. Cu alte cuvinte, dezlegarea chestiunii de drept dedusă judecăţii instanţei supreme stă în a stabili măsura în care, anterior pronunţării sentinţei civile nr. 773/24.04.2008 a Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, prima zi de înfăţișare fusese sau nu epuizată. Dacă răspunsul este afirmativ, rezultă că în rejudecare nu se mai putea formula o cerere de modificare a acţiunii iniţiale.

Or, examinarea acestui aspect relevă că primul termen de judecată în faţa Tribunalului, în primul ciclu procesual, a fost stabilit la data de 13.03.2008, când instanţa a comunicat pârâtului B.N.P. D.M.D. un exemplar al cererii de chemare în judecată și reclamanţilor – un exemplar al întâmpinării depuse de către pârâta M.E. și a dispus amânarea cauzei pentru data de 24.04.2008, pentru a da posibilitate pârâtului B.N.P. D.M.D. să ia cunoștinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată și pentru ca pârâta O.M. să își angajeze un avocat.

Cum potrivit art. 134 C.proc.civ. prima zi de înfăţișare este termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii, rezultă că termenul din 13.03.2008 când judecata a fost amânată pentru a se lua cunoștinţă de cererea de chemare în judecată și pentru asigurarea dreptului la apărare al uneia dintre pârâte nu poate fi considerat ca fiind prima zi de înfăţișare.

La următorul termen, Tribunalul București, Secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 773/24.04.2008, ulterior casată.

Așadar, doar la acel moment părţile au putut să pună concluzii asupra celor două excepţii, așa încât data de 24.04.2008 a fost prima zi de înfăţișare.

Însă, casarea sentinţei pronunţate chiar la prima zi de înfăţișare are ca efect faptul că, în rejudecare, momentul procesual al primei zile de înfăţișare și, desigur, cele subsecvente sunt din nou incidente în raportul procesual reluat după casare, la reluarea judecăţii în fond la Tribunalul București, neputându-se considera ca epuizată prima zi de înfăţișare.

În aceste condiţii, trebuie verificat dacă în rejudecare, cererea de chemare în judecată a notarului public D.M.D. a fost formulată tardiv.

Potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ., la prima zi de înfăţișare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.

Se impune subliniat, așadar, că întregirea sau modificarea cererii nu este obligatoriu a fi făcută la prima zi de înfăţișare, ci și la cel subsecvent, sub rezerva însă ca la prima zi de înfăţișare reclamantul să pretindă acordarea unui nou termen în acest scop.

În speţă, în urma casării, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului București, Secţia a IV-a civilă, la data de 13.10.2011, stabilindu-se un prim termen de judecată la data de 19.12.2011, când reclamanţii au solicitat amânarea – ceea ce face ca, în condiţiile admiterii cererii de amânare de către instanţa de fond, să nu fi fost epuizată prima zi de înfăţișare –, dar în același timp au arătat că, în aplicarea deciziei de recurs, intenţionează să formuleze o cerere de introducere în cauză a notarului public D.M.D.

La următorul termen fixat, 16.01.2012, reclamanţii au depus la dosar o cerere prin care au solicitat introducerea în cauză a notarului public D.M.D., în calitate de pârât, iar instanţa a dispus citarea acesteia.

Or, în condiţiile formulării cererii de introducere în cauză a pârâtei D.M.D. la acel termen, Înalta Curte constată că admiterea excepţiei de tardivitate a formulării unei asemenea cereri apare ca fiind nelegală, întrucât argumentele prezentate mai sus relevă o depunere a sa în termenul legal.

Mai mult, necesitatea judecării cauzei în contradictoriu și cu notarul public D.M.D. a fost stabilită, cu caracter de obligativitate pentru judecătorul fondului, prin decizia de casare, așa încât procedând la admiterea excepţiei tardivităţii, prima instanţă a încălcat prevederile art. 315 C.proc.civ.; în acest context, este lipsită de suport real și contrazisă de însuși textul deciziei de casare afirmaţia recurentei potrivit căreia din cuprinsul acestuia ar rezulta că judecata urmează să aibă loc doar între reclamanţi și pârâtele M.E. și O.M.

Considerentele expuse mai sus dovedesc că prima instanţă a soluţionat cauza făcând o greșită aplicare a textelor vizând tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată, dar și a celor care impun caracterul obligatoriu al chestiunilor dezlegate de instanţa de recurs, ceea ce face ca judecata de fond să nu poată fi considerată ca purtând în mod real și corespunzător cerinţelor unui proces echitabil asupra fondului, așa încât Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 297 alin. 1 C.proc.civ., desfiinţând sentinţa Tribunalului și trimiţându-i acestuia cauza, spre rejudecare.

Cum critica recurentei circumscrisă motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.proc.civ. s-a dovedit a fi nefondată, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul a fost respins ca nefondat.

Fiind astfel stabilită culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, în baza art. 274 alin. 1, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C.proc.civ., ea a fost obligată să achite intimatei M.E. suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.