Contestation for annulment inadmissible: "functional incompetence" not a public order competence violation under Art. 317(1)(2) CPC
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the complaint for annulment as inadmissible, leaving the previous final judgment in force and ordering the applicants to pay 1,000 lei in litigation costs to the opposing party. The dispute involved a complaint for annulment against a Supreme Court decision that had modified a Court of Appeal ruling in favor of the defendant in a civil case regarding compensation for loss of use of land; the applicants argued that the Supreme Court exceeded its "functional competence" by adjudicating on merits grounds of unreasonableness rather than strictly on illegality. The court held that the alleged violation of functional competence was not a ground for annulment because Article 317(1)(2) of the Civil Procedure Code permits such a complaint only for violations of public order jurisdictional rules, which are strictly defined by Article 159(1) as general, material (different court degree), or exclusive territorial incompetence; "functional incompetence" was deemed a doctrinal concept without legal status, and the issue of whether the appellate court properly limited its review to illegality concerns the regularity of the appeal filing under Article 302^1, not public order competence.
Legislator headnote
AI generatedart. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 159 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 alin. (1) C. proc. civ, art. 1591 alin. (4) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ; Contestation for annulment inadmissible: "functional incompetence" not a public order competence violation under Art. 317(1)(2) CPC: The dispute involved a complaint for annulment against a Supreme Court decision that had modified a Court of Appeal ruling in favor of the defendant in a civil case regarding compensation for loss of use of land; the applicants argued that the Supreme Court exceeded its "functional competence" by adjudicating on merits grounds of unreasonableness rather than strictly on illegality. The court held that the alleged violation of functional competence was not a ground for annulment because Article 317(1)(2) of the Civil Procedure Code permits such a complaint only for violations of public order jurisdictional rules, which are strictly defined by Article 159(1) as general, material (different court degree), or exclusive territorial incompetence; "functional incompetence" was deemed a doctrinal concept without legal status, and the issue of whether the appellate court properly limited its review to illegality concerns the regularity of the appeal filing under Article 302^1, not public order competence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the final order to impose litigation costs on the applicants following the dismissal of their complaint for annulment.
Full text
Contestaţie în anulare. Invocarea încălcării necompetenţei funcţionale. Inadmisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare
Index alfabetic: contestaţie în anulare
- necompetenţă de ordine publică
- necompetenţă funcţională
- excepţia inadmisibilităţii
C. proc. civ., art. 159 alin. (1), art. 317 alin. (1) pct. 2
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Este inadmisibilă contestaţia în anulare atunci când se invocă încălcarea necompetenţei funcţionale a instanţei, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută în art. 317 alin. (1) pct. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, întrucât sintagma ”necompetenţa funcţională” nu se regăsește în clasificarea dispoziţiilor procesuale ale art. 159 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc cazurile în care necompetenţa este de ordine publică, ea fiind o creaţie doctrinară fără o reglementare legală.
Cât privește necompetenţa materială, aceasta este de ordine publică atunci când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, în ierarhia instanţelor, care atrage invariabil declinarea competenţei instanţei care o constată, limitele de exercitare a atribuţiilor de verificare de către instanţa competentă material, care formează conţinutul sintagmei „necompetenţă funcţională”, neavând această aptitudine.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2643 din 17 septembrie 2013
Notă: În decizie au fost avute în vedere dispoziţiile din vechiul Cod de procedură civilă
Prin decizia nr. 1333/28.03.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în dosarul nr. xx43/54/2010 s-a admis recursul declarat de pârâta SC C.D. SA împotriva deciziei nr. 36 din 14 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, și a fost modificată decizia recurată în parte în sensul obligării pârâtei SC C.D. SA la plata către reclamanţi a sumelor de 6843,42 lei contravaloare actualizată, lipsă de folosinţă teren de 21,85 m.p. pentru perioada 1 septembrie 2003 – 1 septembrie 2006 și 7984 lei contravaloare actualizată lipsă folosinţă teren de 21,85 m.p. pentru perioada 1 septembrie 2006 – 28 februarie 2010, precum și la plata sumei de 4262 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Totodată, au fost obligaţi intimaţii I.I. și I.M. către recurenta SC C.D. SA la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată și s-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Împotriva acestei decizii au promovat contestaţie în anulare reclamanţii I.I. și I.M. întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Contestatorii invocă că hotărârea pe care o contestă a fost dată de judecători cu nesocotirea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, respectiv la competenţa funcţională a instanţei de recurs.
Se arată că prin decizia contestată Înalta Curte de Casaţie și Justiţie și-a depășit competenţa funcţională dată de lege instanţei de recurs în sensul că a soluţionat recursul declarat de C.D. SA Craiova pentru motive de netemeinicie deși modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, sens în care evocă situaţia de fapt pretins stabilită prin decizia contestată.
Faţă de temeiul de drept invocat în susţinerea contestaţiei în anulare, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. raportat la dezvoltarea sa în fapt, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea acesteia pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Dispoziţiile de ordine publică la care trimite art. 317 alin. (1) pct. 2 sunt dispoziţiile art. 159 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc situaţiile în care necompetenţa este de ordine publică.
Conform art. 159 alin. (1) C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătorești, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad și în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de același grad și părţile nu o pot înlătura.
Operând această corespondenţă se constată că sintagma ”necompetenţa funcţională” nu se regăsește în clasificarea dispoziţiilor procesuale care stabilesc că necompetenţa materială este de ordine publică când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, când în discuţie este, deci, competenţa ierarhică pe verticală, iar nu limitele de exercitare a atribuţiilor de verificare de către instanţa competentă material.
Necompetenţa funcţională, creaţie doctrinară, are, deci, accepţiunea comună de ”competenţă”, respectiv de atribuţii de judecată raportat la gradul instanţei competentă material în ierarhia juridică, iar nu accepţiunea de necompetenţă de ordine publică care este reglementată procesual.
Că așa este o demonstrează și condiţia impusă de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. ca invocarea necompetenţei de ordine publică să nu fi fost posibilă pe calea apelului sau a recursului.
Or, se constată că potrivit art. 1591 alin. (4) C. proc. civ., „La prima zi de înfăţișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina…”, nu și funcţional.
Eventualele critici ale hotărârii atacate numai pentru motive de netemeinicie și aprecierea sau nu a instanţei de recurs asupra acestui aspect în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, se plasează sub imperiul dispoziţiilor care reglementează regularitatea sesizării instanţei de recurs, a prevederilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a căror nerespectare atrage nulitatea cererii de recurs, iar nu sub imperiul normelor care reglementează competenţa, respectiv necompetenţa de ordine publică a instanţei de recurs.
Ca atare, susţinerea contestatorilor că instanţa de recurs a admis recursul pentru motive de netemeinicie care exced atribuţiilor de verificare ale instanţei de recurs, iar nu pentru motive de nelegalitate, nu se încadrează în ipoteza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu constituie, astfel, motivul de contestaţie în anulare care are ca obiect încălcarea dispoziţiilor care reglementează competenţa de ordine publică.
Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele expuse, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. a obligat contestatorii la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată către intimatul SC C.D. SA Craiova raportat la complexitatea cauzei funcţie de obiectul ei, la faptul că dosarul a avut un singur termen de judecată și la prestaţia apărătorului al cărui onorariu a fost, astfel, redus.