Action for value of confiscated goods post-reversal: application of general three-year statute of limitations rather than one-year criminal repair deadline
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower courts’ decisions that dismissed the claim as time-barred, and remanded the case for retrial to the Roman District Court, thereby establishing that the plaintiff’s claim was filed within the statutory limitation period. The dispute involved a claim for the payment of the value of property confiscated under a 1958 criminal conviction for the plaintiff’s father, which was later reversed in 1999 via a pardon and acquittal; the lower instances had rejected the claim as late based on a one-year deadline for civil repair of criminal damage. The Supreme Court determined that the action was not a specific criminal procedural repair but a general patrimonial claim for the restoration of rights following the annulment of the confiscation, which is subject to the general three-year statute of limitations under Article 3(1) of Decree No. 167/1958. Consequently, the limitation period began to run from the date of the 1999 decision removing the confiscation, rendering the 2000 filing timely, and the case was remanded based on the competent court for the monetary value of the dispute.
Legislator headnote
AI generatedart.504 C.proc.pen; Action for value of confiscated goods post-reversal: application of general three-year statute of limitations rather than one-year criminal repair deadline: Prin hotărârile sus-menţionate, s-a reţinut că hotărârea de achitare a tatălului reclamantului s-a pronunţat la 23 martie 1999, dată la care a rămas definitivă, iar reclamantul a sesizat instanţa, pentru a obţine repararea pagubei, la 18 iulie 2000, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art.505 alin.2 Cod procedură penală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Prescripţie. Acţiune pentru plata contravalorii bunurilor confiscate prin hotărârea penală ce a fost ulterior reformată. Termenul prescripţiei
Temeiul acţiunii nu este art.504 C.proc.pen., pentru a fi formulată în termenul de un an prevăzut de art.505 alin.2 din același cod, ci îl constituie hotărârea prin care s-a înlăturat măsura confiscării și, deci, se impune restabilirea situaţiei anterioare, acţiunea în pretenţii fiind supusă prescripţiei de 3 ani prevăzută în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Secţia civilă, decizia nr.4408 din 4 decembrie 2002
Reclamantul B.P. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea la plata sumei de 614.400.000 lei, cu titlu de despăgubiri, prejudiciu cauzat ca urmare a condamnării pe nedrept a tatălui său și a confiscării averii acestuia, suma pretinsă reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate, menţionate în cerere. S-a precizat că, prin sentinţa penală nr.395 din 15 august 1958, pronunţată de Tribunalul Militar de Mare Unitate Iași, tatăl reclamantului a fost condamnat pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale, la 8 ani închisoare și s-a dispus confiscarea totală a averii. Sentinţa penală a fost casată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia penală, prin decizia din 23 martie 1999, ca urmare a admiterii recursului în anulare, s-a dispus achitarea inculpatului și s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.
Prin sentinţa civilă nr.7708 din 16 noiembrie 2000, Judecătoria Piatra Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, faţă de prevederile art.506 Cod procedură penală, potrivit cărora, pentru obţinerea reparaţiei, persoana îndreptăţită se va putea adresa tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază.
Tribunalul Neamţ a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr.25/C din 5 februarie 2001, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca tardiv formulată.
Prin decizia nr.55, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia civilă la 25 iunie 2001, s-a respins apelul reclamantului.
Prin hotărârile sus-menţionate, s-a reţinut că hotărârea de achitare a tatălului reclamantului s-a pronunţat la 23 martie 1999, dată la care a rămas definitivă, iar reclamantul a sesizat instanţa, pentru a obţine repararea pagubei, la 18 iulie 2000, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art.505 alin.2 Cod procedură penală.
Reclamantul a introdus recurs, care este fondat în sensul ce se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii îl constituie plata contravalorii bunurilor confiscate, care nu mai există în natură. Măsura confiscării averii a fost luată împotriva tatălui reclamantului prin sentinţa de condamnare și ulterior, odată cu achitarea lui, s-a înlăturat și pedeapsa complementară a confiscării averii.
Deși reclamantul și-a întemeiat acţiunea pe prevederile art.504 Cod procedură penală, din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că este o acţiune în pretenţii, constând în plata contravalorii bunurilor confiscate care au aparţinut autorului său, în baza hotărârii judecătorești de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii.
Așadar, temeiul juridic al acţiunii, pentru obţinerea contravalorii bunurilor confiscate printr-o hotărâre penală, ulterior casată, îl constituie decizia prin care s-a înlăturat măsura confiscării, situaţie în care reclamantul se găsește în cazul clasic al întoarcerii executării.
Potrivit art.311 Cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nici o putere, iar actele de executare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă nu s-a dispus altfel.
În prezentul litigiu, reclamantul nu a solicitat obligarea statului la despăgubiri, ci a cerut obligarea lui la plata contravalorii bunurilor confiscate, deoarece titlul statului, pus în executare, anume sentinţa penală de condamnare și confiscare a averii, a fost ulterior desfiinţat, deci se impune restabilirea situaţiei anterioare.
Acţiunea în pretenţii este o acţiune patrimonială, supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acţiune, anume 23 martie 1999, data pronunţării deciziei nr.1110 a Secţiei penale a Curţii Supreme de Justiţie, prin care s-a admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile de condamnare privind pe tatăl reclamantului, s-a dispus achitarea acestuia și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii lui. În raport de această dată, acţiunea reclamantului, introdusă la 18 iulie 2000, este formulată în termenul legal.
În consecinţă, recursul s-a admis, s-au casat hotărârile pronunţate și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Roman, competentă faţă de valoarea de 614.400.000 lei a litigiului.