Nationalized property: lack of standing for antecontract buyers to revoke state title due to failure to register transfer in land registry prior to expropriation.

Revendicare. Acţiunea promitentului cumpărător de a revendica locuinţa naţionalizată, în baza Decretului nr.92/1950, pe numele proprietarului vânzător

Cumpărătorul din antecontractul de vânzare-cumpărare, încheiat anterior Decretului nr.92/1950, nu are legitimare a revendica locuinţa, deoarece nu a dobândit proprietatea în baza actului sub semnătură privată încheiat cu proprietarul vânzător care, conform cărţii funciare, era titularul dreptului de proprietate la data naţionalizării.

Secţia civilă, decizia nr.3829 din 5 noiembrie 2002

Reclamanţii P.I.M.E. și J.B.G. au chemat în judecată Statul Român și pe G.A.A. și G.M. solicitând: să se constate nelegalitatea trecerii în proprietatea statului a apartamentului precizat în acţiune; să se dispună rectificarea cărţii funciare prin radierea dreptului de proprietate al statului și reîntabularea dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari; obligarea pârâţilor G.A.A. și G.M. să recunoască dreptul de proprietate asupra apartamentului pentru antecesorii lor J.F.E. și J.M., cu titlu de cumpărare, și înscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.; constatarea calităţii reclamanţilor de moștenitori după defuncţii J.F.E. și J.M., includerea în masa succesorală a imobilului, stabilirea cotelor de moștenire și întabularea dreptului lor de proprietate în C.F.

În motivare, s-a invocat faptul că, asupra apartamentului în litigiu, Statul Român și-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de naţionalizare, preluarea făcându-se în baza Decretului nr.92/1950, de la pârâţii G.A. și G.M., deși, la data apariţiei decretului, aceștia nu mai erau proprietari, întrucât imobilul fusese dobândit prin cumpărare de antecesorii reclamanţilor.

Ulterior, reclamanţii au depus la dosar o completare și extindere de acţiune solicitând constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr.32270/1997 încheiat de stat cu M.M. în baza Legii nr.112/1995. Tribunalul Cluj – Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.624 din 22 noiembrie 2000 a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, prin decizia civilă nr.134 din 30 mai 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.

Reclamanţii au declarat recurs.

Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a pârâţilor G.A.A. și G.M. și a trecut în proprietatea Statului Român prin naţionalizare în baza Decretului nr.92/1950.

La data intrării în vigoare a acestui decret, 20 aprilie 1950, și a preluării efective de către stat, imobilul constituia proprietatea pârâţilor G.A.A. și G.M. actul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” din 2 martie 1950 precum și „contractul de vânzare-cumpărare definitiv”, datat 10 aprilie 1950, nefiind de natură să transmită dreptul de proprietate, din patrimoniul proprietari tabulari, în patrimoniul antecesorilor reclamanţilor.

Înscrisul intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” este, din punct de vedere juridic, o promisiune de vânzare-cumpărare, un antecontract în baza căruia pârâţii G.A.A. și G.M.se obligă să înstrăineze imobilul promitenţilor cumpărători J.F. și J.M.

În cadrul aceluiași înscris, părţile au inserat o menţiune expresă privind întabularea dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, respectiv promisiunea acordată de vânzător și consimţământul de a se întabula imobilul în favoarea noilor proprietari la data achitării integrale a preţului.

Ulterior, la 10 aprilie 1950, se încheie, între aceleași părţi, un înscris intitulat „contract definitiv de vânzare-cumpărare” care are același caracter de antecontract, de promisiune de vânzare-cumpărare a imobilului, nefiind încheiat în formă autentică și neavând dată certă.

Aceste contracte nu au fost de natură să transfere dreptul de proprietate în favoarea antecesorilor reclamanţilor.

Pe de altă parte, declaraţia autentificată, dată de vânzător la data de 27 iunie 1951, nu face decât să recunoască existenţa unui antecontract de vânzare-cumpărare, încheiat între cele două părţi contractante, și să certifice primirea parţială a preţului, respectiv existenţa unui rest de achitat. Această declaraţie nu poate suplini consimţământul părţilor contractante, consimţământ ce trebuia exprimat în formă autentică și în prezenţa căruia ar fi operat în mod valabil transferul dreptului de proprietate. În plus, declaraţia autentică a fost întocmită ulterior aplicării măsurii naţionalizării, după ce operase trecerea dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea statului.

Conform art.17 din Decretul-Lege nr.115/1938, dreptul de proprietate în regim de carte funciară se dobândește numai prin înscrierea în cartea funciară.

Aplicarea Decretului nr.92/1950, în temeiul căruia dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul Statului Român, împiedică transmiterea dreptului de proprietate în patrimoniul promitenţilor cumpărători și face inadmisibilă exercitarea unei acţiuni în prestaţie tabulară, ce urmărește valorificarea unui antecontract.

Recurenţii-reclamanţi neavând calitatea să conteste titlul Statului Român, devine inutilă analiza motivului de recurs referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâta M.M. în temeiul Legii nr.112/1995.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea a respins recursul ca nefondat.