Liability of principal for agent's tortious act: requirement to prove agent's fault and causal link during unforeseeable revolutionary events

Delict și cvasi-delict.Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Art.1000 alin.3 și 4 din Codul civil

Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat de prepusul său, în funcţia ce i s-a încredinţat , numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art.998 și art.999 Cod civil, victima trebuind să facă dovada existenţei prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.

Secţia civilă, decizia nr.3649 din 15 octombrie 2002

Reclamantul L.M.R. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de comitent și UM 01057 Mihai Bravu, în calitate de prepus, solicitând despăgubiri în valoare de un miliard de lei pentru suferinţele fizice și morale. Motivându-și cererea în fapt, reclamantul a susţinut că, fiind militar în termen la UM 01057 Mihai Bravu, a fost atacat de așa zișii teroriști, rănit și ulterior operat, rămânând cu sechele pe toată viaţa; că, demersurile sale în vederea obţinerii titlului de revoluţionar al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 n-au primit un răspuns favorabil.

Tribunalul București – Secţia a III a civilă, prin sentinţa civilă nr.494 din 7 mai 2001, a respins ca neântemeiată acţiunea pentru că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.

Curtea de Apel București – Secţia a III a civilă, prin decizia nr.574 A din 6 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reţinând că, atâta timp cât însuși reclamantul a arătat că nu îl cunoaște pe făptuitorul care i-a produs prejudiciul, nu poate fi angajată răspunderea comitentului.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul susţinând că: s-au considerat greșit ca nedovedite despăgubirile morale, care sunt incluse în cadrul general al despăgubirilor civile, că ele nu trebuie dovedite, rămânând în mod obiectiv la aprecierea judecătorului; că, în mod greșit s-a reţinut, de către instanţă, că nu a dovedit elementele răspunderii civile, raportul de cauzalitate și existenţa culpei, în cauză existând atât răspunderea comitentului cât și răspunderea prepusului care nu a luat toate măsurile impuse de regulamentele militare pentru paza și protecţia unităţii.

Recursul nu este fondat.

Prin acţiunea sa, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la despăgubiri în valoare de un miliard de lei, pentru suferinţele fizice și morale, invocându-se în drept art.1000 alin.3 și alin.4 Cod civil; în conformitate cu aceste prevederi, comitentul răspunde de prejudiciul cauzat de prepusul său, în funcţia ce i s-a încredinţat, numai dacă în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art.998 și art.999 Cod civil, victima prejudiciului trebuind să facă dovada existenţei prejudiciului, a faptei ilicite a prepusului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (elemente obiective ale răspunderii) precum și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.

Totodată, răspunderea comitentului este angajată numai în condiţiile existenţei unei legături vădite între funcţia încredinţată și acţiunea păgubitoare, a unui raport cauzal direct, sau de o asemenea conexiune încât exercitarea funcţiei încredinţate prepusului să fi ocazionat, în mod hotărâtor, comiterea faptei.

Potrivit susţinerilor reclamantului, existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite rezidă în aceea că, în cadrul unităţii militare, comandantul ar fi trebuit să ia toate măsurile necesare pentru paza perimetrului acesteia, astfel încât reclamantul să nu fie rănit prin împușcare. Cu privire la acest aspect este de reţinut că rănirea reclamantului s-a produs cu ocazia Revoluţiei Române din decembrie 1989, în împrejurări caracterizate de o imposibilitate obiectivă de a prevedea intervenţia și evoluţia unor factori întâmplători și imprevizibili, motiv pentru care chiar afirmaţiile reclamantului se circumscriu unui cadru generic, acesta neprecizând care anume măsuri s-ar fi impus a fi luate în aceste condiţii și nu au fost luate.

Instanţele de fond și de apel au soluţionat cauza în temeiul art.1000 alin.3 Cod civil și nu în considerarea calităţii de luptător în revoluţie a reclamantului, cum eronat susţine acesta, reţinând că, în raport de probatoriul administrat, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile pentru ca în sarcina pârâtului Ministerului Apărării Naţionale să subziste obligaţia de a garanta despăgubirile materiale și morale solicitate de reclamant pentru leziunile suferite în timp ce se afla în misiune de santinelă în cadrul UM 01507 Mihai Bravu. Astfel, în mod corect a fost respinsă acţiunea reclamantului întemeiată în drept pe textul de lege mai sus menţionat și având ca obiect pretenţii reprezentând atât daune materiale cât și daune morale. Critica reclamantului în sensul că daunele morale nu trebuie dovedite ar fi avut relevanţă doar în situaţia în care instanţele ar fi apreciat că în speţă își găsește aplicare art.1000 alin.3 Cod civil, lucru care nu s-a întâmplat.

Faţă de considerentele menţionate, recursul a fost respins ca nefondat.