Heir’s lack of standing to revoke nationalization after decedent elected compensation under Law No. 112/1995

Acţiune în revendicarea unui imobil naţionalizat. Calitate procesuală activă a moștenitorului fostului proprietar. Condiţii

Întrucât transmisiunea succesorală nu poate avea ca obiect decât drepturile și acţiunile care au aparţinut defunctului, moștenitorul fostului proprietar nu are calitatea procesuală activă de a revendica imobilul naţionalizat, dacă autorul său a solicitat doar despăgubiri care i-au fost acordate prin hotărâre definitivă a comisiei constituite potrivit Legii nr. 112/1995.

Secţia civilă, decizia nr.2702 din 3 iulie 2002

Tribunalul București, secţia a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentinţa nr.134 din 11 februarie 2000, a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamanta C.C.M., cu motivarea că, la data naţionalizării imobilului revendicat, numita C.M. autoarea reclamantei, era casnică, dar această categorie socială nu era exceptată de la naţionalizare potrivit art.II din Decretul nr.92/1950, iar situaţia socială a soţului era fără relevanţă de vreme ce acesta nu era coproprietar asupra imobilului. De asemenea, tribunalul a mai reţinut că, la data naţionalizării, autoarea reclamantei obţinea venituri din închirierea imobilului.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.470/A din 21 septembrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel București, secţia a IV-a civilă.

Curtea de apel a păstrat soluţia tribunalului, dar a schimbat motivarea, reţinând că, deși, la data vânzării bunului către foștii chiriași A.T. și A.M., statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului, atare constatare nu poate să conducă la admiterea acţiunii în revendicare, deoarece dobânditorii imobilului au fost de bună-credinţă atunci când au cumpărat apartamentul de la stat, pe care aveau toate temeiurile să-l considere adevăratul proprietar, apărare întemeiată pe principiul validităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu titularul aparent al dreptului de proprietate.

Recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente.

În scopul legitimării procesuale active, reclamanta recurentă C.C.M. a susţinut că imobilul revendicat în justiţie a fost dobândit în proprietate în anul 1942 de C.M. și că acest bun i-a fost transmis reclamantei pe cale succesorală.

Iniţial, autoarea reclamantei a promovat o acţiune în revendicare ce a fost admisă, imobilul litigios fiindu-i restituit în proprietate, dar, prin decizia nr. 3094 din 14 decembrie 1995, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare al procurorului general, a casat hotărârile anterioare și a respins acţiunea autoarei reclamantei pentru revendicarea bunului.

Din această perspectivă, C.M., autoarea reclamantei, la data de 3 mai 1995, deci mai înainte de a se pronunţa decizia prin care s-a respins acţiunea în revendicare, s-a adresat comisiei constituite conform Legii nr.112/1995 cu o cerere scrisă, prin care a solicitat restituirea în natură a unui apartament, precum și despăgubiri pentru apartamentul ce formează obiectul litigiului de faţă.

Prin Hotărârea nr.590 din 23 iunie 1997, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.112/1995 a Municipiului București, numitei C.M. i s-a restituit în natură apartamentul astfel solicitat și i s-au acordat despăgubiri pentru apartamentul revendicat de reclamanta-succesoare în prezentul litigiu.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 95 din 21 septembrie 1999, depus în cauză, reclamanta C.C.M. a acceptat succesiunea autoarei C.M., devoluţiunea fiind atât testamentară în baza legatului universal instituit în favoarea sa, cât și legală, reclamanta fiind nepoată de fiu predecedat al defunctei.

Important pentru speţa de faţă este că reclamanta nu a atacat în justiţie hotărârea comisiei, aceasta devenind astfel un titlu definitiv, deoarece, pe de o parte, numita C.M. a obţinut ceea ce a solicitat în scris comisiei, iar, pe de altă parte, hotărârea dată de comisie, organ administrativ dar cu atribuţiuni jurisdicţionale, cuprindea singurele măsuri reparatorii pe care le putea obţine C.M. în conformitate cu Legea nr.112/1995 în vigoare la acea dată.

Întrucât reclamanta nu a dobândit bunul revendicat în nume propriu, ci a invocat moștenirea legală și testamentară de pe urma autoarei sale, fostă proprietară a imobilului, este de aplicat principiul potrivit căruia transmisiunea succesorală are întotdeauna ca obiect patrimoniul defunctului de la data deschiderii moștenirii.

Obiectul transmisiunii succesorale îl formează patrimoniul persoanei decedate, adică totalitatea drepturilor și obligaţiilor care au valoare economică și care au aparţinut defunctului. Moștenirea fiind transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate asupra uneia sau mai multor persoane în viaţă, transmisiunea succesorală nu poate avea ca obiect decât acele drepturi și acţiuni corespunzătoare drepturilor care au aparţinut defunctului.

Or, în speţă, cum autoarea C.M. a solicitat pentru apartamentul litigios, ca măsură reparatorie, doar despăgubiri și cum aceste despăgubiri i-au fost acordate de un organ (comisie) constituit conform legii, succesoarea reclamantă nu poate obţine în justiţie drepturi care nu formau obiect al patrimoniului defunctei la data deschiderii succesiunii. Cu alte cuvinte, cum autoarea C.M. a solicitat, în timpul vieţii, numai despăgubiri pentru apartamentul în litigiu, succesoarea C.M. nu a putut moșteni de la autoarea sa un drept real, ci doar un drept de creanţă, atât cât a avut în patrimoniu și autoarea sa la data deschiderii succesiunii.

Faţă de cele ce preced, recursul declarat de reclamanta C.C.M. este nefondat și a fost respins în consecinţă.