Abusive Nationalization: Nulity of State Title Extends to Gratuitous Third-Party Transfers Under Resoluto Jure Dantis

Imobil naţionalizat abuziv. Terţ dobânditor cu titlu gratuit

În cazul unei naţionalizări abuzive, nulitatea titlului statului atrage și nulitatea actului subsecvent prin care acesta a înstrăinat cu titlu gratuit imobilul naţionalizat, chiar dacă terţul dobânditor a fost de bună-credinţă.

Secţia civilă, decizia nr.2163 din 31 mai 2002

Tribunalul Cluj – Secţia civilă prin sentinţa nr.281 din 20 octombrie 1998 a admis acţiunea reclamanţilor K.A, T.E., K.F.P. și T.M., a constatat că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, a dispus rectificarea înscrisurilor din Cartea Funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea anterioară de Carte Funciară.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, dispusă de Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin decizia nr.234 din 1 noiembrie 2000, a respins ca nefondate apelurile pârâţilor Consiliul Local Cluj și S.C. „C.A.”S.A. Cluj.

Instanţa de apel a considerat că, în speţă, actul de naţionalizare este nul, deoarece nu erau aplicabile prevederile art.V din Decretul nr.92/1950, neputând fi naţionalizat bunul soţiei, care era casnică și, de asemenea, nici a coproprietarului R.M., între acesta din urmă și K.A. neexistând nici o relaţie de rudenie sau căsătorie din cele prevăzute mai sus în menţionatul art.V al decretului de naţionalizare. De asemenea, s-a reţinut că este nefondată critica privind transmiterea imobilului în administrarea S.C. „C.A.” SA și includerea lui în capitalul social al acestei societăţi aflată în lichidare judiciară.

Recursul declarat de pârâtul C.L.M. Cluj Napoca nu este fondat pentru următoarele considerente:

Decretul nr.92/50 pentru naţionalizarea unor imobile a avut scopul declarat de „a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare”.

În aplicarea acestuia, urmau a fi naţionalizate imobilele – clădiri – prevăzute în listele anexă, parte integrantă a decretului, după criteriile stabilite de acest act normativ, atât in rem cât și in personam.

Supunându-se exigenţelor de probaţiune cerute de dispoziţiile art.1169 C.civ., reclamanţii au dovedit că la data naţionalizării proprietariii tabulari ai imobilului în litigiu erau autorii lor, respectiv R.V. (căsătorită cu K.A.) și fratele acesteia R.M.

Din examinarea cauzei rezultă, în primul rând, că imobilul nu se încadra într-una din categoriile de clădiri prevăzute de decretul de naţionalizare.

În al doilea rând, proprietarii tabulari ai imobilului, așa cum rezultă din probatoriul administrat, se încadrau în categoriile exceptate de la naţionalizare, atât expres, cât și din interpretarea teleologică a Decretului nr.92/1950, în ansamblul său.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele cauzei, imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la K.A., persoană care nu avea calitatea de proprietar.

Această situaţie de fapt a fost recunoscută chiar la cea epocă, așa cum rezultă din decizia nr.3086/124/IV din 7 septembrie 1959 a comitetului executiv al sfatului popular al orșului Cluj.

Deposedarea a fost deci săvârșită arbitrar cu nesocotirea condiţiilor de aplicare a Decretului nr.92/1950.

De altfel, nu se poate aprecia că, în speţă, deveneau incidente dispoziţiile art.5 din decret, deoarece soţia proprietară făcea parte din categoria de persoane exceptate de la naţionalizare, iar soţul K.A. nu era proprietar al imobilului. Nici în ceea ce-l privește pe cel de al doilea coproprietar nu își găseau aplicarea dispoziţiile articolului sus-menţionat, deoarece între K.A. și R.M. nu exista vreunul din raporturile indicate de textul respectiv de filiaţie sau căsătorie.

Se reţine, deci, că, întrucât titlul statului nu este valabil, în mod just instanţele inferioare au statuat că nu se pot dispune măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr.112/1995 și au judecat cauza pe calea acţiunii de drept comun.

Critica formulată cu privire la valabilitatea actului de preluare de către stat a imobilului pentru considerentele de mai sus se privește a fi nefondată.

Cu privire la cel de al doilea motiv de casare, referitor la neinvestirea instanţei cu acţiune în constatarea nulităţii titlului de proprietate al S.C. „C.A.” SA, soluţia procesuală a instanţei de apel este la adăpost de orice critică.

Se remarcă că recurentul-pârât C.L.M. Cluj Napoca a recunoscut încetarea calităţii sale de proprietar al bunului prin transmisiunea acestuia, astfel încât nu justifică interes în susţinerea acestui motiv de casare.

Totodată, constatându-se nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului, efectele acestei operaţiuni juridice conduc la invalidarea și a actului juridic încheiat cu terţul – societatea comercială pârâtă – titular al dreptului dobândit ulterior.

Este firesc ca o dată cu desfiinţarea dreptului dobândit prin actul juridic de una din părţi să înceteze și dreptul subdobânditorului, dobândit cu titlu gratuit, în lipsa probei contrare, potrivit principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”.

Astfel fiind, titlul subdobânditoarei S.C. „C.A.” SA nu poate fi pus la adăpost de efectele nulităţii titlului statului, cât timp din probe rezultă că actul translativ al dreptului real, imobiliar, are caracter gratuit, chiar de bună-credinţă fiind pârâta-intimată.

Echitatea și stabilitatea raporturilor juridice nu cer în acest caz, menţinerea actului juridic ulterior, deoarece în această situaţie nu se dorește evitarea unei pagube ci păstrarea unui folos dobândit fără contraechivalent.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că reclamanţii nu erau datori să ceară expres desfiinţarea actelor administrative subsecvente, întrucât nulitatea titlului statului determină consecinţa nulităţii și a actelor juridice ulterioare.