Monetary loan repayment: inapplicability of nominalism principle when debtor delays payment to exploit inflation

Contract de împrumut. Principiul nominalismului monetar. Actualizarea sumei împrumutate

Dispoziţiile art.1578 alin.2 C.civ., potrivit cărora, în cazul împrumutului în bani, la scadenţă trebuie să fie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor, nu sunt aplicabile atunci când nu a fost determinată convenţional o „epocă a plăţii”, iar debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat, tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligaţiei, scăderea valorii banilor împrumutaţi.

Secţia civilă, decizia nr.2081 din 27 mai 2002

Tribunalul Hunedoara, Secţia civilă, prin sentinţa nr.48 din 23 martie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei C.G. și l-a obligat pe pârâtul A.D. să-i restituie suma de 68.515.000 lei, plus dobânda practicată de Banca Agricolă S.A. la depozitele persoanelor fizice la data introducerii acţiunii și până la achitarea sumei datorate, fiind respinse celelalte pretenţii ale reclamantei.

Apelul promovat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr.103/A din 5 septembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut și motivat că, potrivit art.1576 C.civ., împrumutul este un contract prin care o parte dă celeilalte o câtime de lucruri, cu îndatorirea pentru aceasta din urmă de a restitui tot atâtea lucruri, de aceeași natură și calitate. Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui la scadenţă lucruri de același gen, cantitate și calitate – art.1584 C.civ., indiferent de eventuala sporire sau scădere a valorii lucrurilor din momentul încheierii contractului și acela al plăţii.

În speţă, instanţele au reţinut că nu s-a încheiat un act scris în legătură cu suma împrumutată, ci s-a făcut un transfer de bani din contul reclamantei în cel al pârâtului, ambele conturi fiind deschise la Banca Agricolă S.A., părţile contractante nestipulând clauze concrete în legătură cu data scadenţei și consecinţele nerestituirii împrumutului.

De asemenea, s-a motivat în sensul că, în materie de împrumut, nu poate opera actualizarea sumei datorate în raport cu rata inflaţiei, pentru că, în conformitate cu art.1578 C.civ., obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă contractată. Situaţia obligaţiilor ce au ca obiect o sumă de bani este reglementată în mod special prin art.1088 C.civ. care precizează că, într-un asemenea caz, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, acestea fiind datorate numai din ziua chemării în judecată, dobânda nereprezentând o despăgubire compensatorie pentru neexecutarea obligaţiei de plată din partea debitorului, ci constituie o daună pentru plata cu întârziere.

Prin urmare, instanţele au apreciat că nu este posibilă, potrivit legii, obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând valoarea actualizată a sumei de bani împrumutate și nerestituite, astfel cum a solicitat reclamantul, motiv pentru care acţiunea a fost admisă doar în parte.

Recursul declarat de reclamantă este fondat.

Contractul de împrumut este acel contract real prin care împrumutatorul transmite împrumutatului folosinţa sau proprietatea bunului împrumutat, împrumutatul fiind obligat, după ce se va folosi de el, să-l restituie în natura sa specifică sau să restituie bunuri de aceeași cantitate și calitate.

În dreptul nostru civil împrumutul poate fi de două feluri.

Primul, este împrumutul de folosinţă (comodatum), în care caz trebuie restituit însuși bunul ce a fost remis, deoarece prin contractul de comodat se transmite numai folosinţa lucrului.

Al doilea, care interesează în speţă, este împrumutul propriu-zis, cunoscut și sub denumirea de împrumut de consumaţie (mutum), prin care se transmite însăși proprietatea bunului, cu obligaţia restituirii altui bun, de aceeași cantitate și calitate. Întotdeauna, obiectul contractului de împrumut de consumaţie îl formează bunurile consumptibile sau fungibile, în special banii.

Potrivit art.1584 C.civ., principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat.

Speţa dedusă judecăţii are însă particularităţile sale determinate de împrejurarea că împrumutul – operaţiune necontestată de părţile în litigiu -, nu s-a realizat în mod obișnuit prin remiterea fizică a banilor de la împrumutator la împrumutat, ci aceasta a avut mai mult un caracter „intelectual”, adică nefizic, nematerial, îndeplinit printr-o simplă operaţiune bancară prin care reclamanta a transmis scriptic proprietatea banilor săi către pârât.

Specificitatea speţei are corespondent și pe plan probatoriu, deoarece între părţi nu s-a încheiat un act în înţelesul clasic de înscris doveditor, astfel că nu s-a putut stabili termenul pentru care s-a dat împrumutul, dacă împrumutul a fost oneros sau cu titlu gratuit și ce consecinţe au stabilit părţile în caz de neexecutare a obligaţiei de către debitor.

În orice caz, de particularităţile realizării împrumutului, a transmiterii sumei împrumutate și de inexistenţa unor clauze minimale referitoare la termen și consecinţele neplăţii a profitat din plin pârâtul, care, aproape timp de trei ani, nu a restituit suma primită, urmărind să beneficieze și beneficiind chiar de efectele procesului inflaţionist specific perioadei de tranziţie către o economie de piaţă. El a primit împrumut o sumă de bani importantă ca valoare în 1996 și a restituit, peste trei ani, doar aparent aceeași sumă, cu mult diminuată ca putere de cumpărare, și, oricum, nu „în aceeași calitate și cantitate” ,cum îl obliga art.1584 C.civ.

În speţă, s-a încheiat un contract de împrumut, dar din motivele enunţate clauzele lui nu pot fi aduse în justiţie. La aceasta se adaugă imprudenţa sau poate buna-credinţă a creditorului,de ele profitând patrimonial doar debitorul pârât.

Dacă totuși s-a încheiat un contract, iar clauzele lui nu pot fi dovedite integral în justiţie, atunci sunt incidente regulile generale de interpretare a contractelor, una din acestea fiind stipulată în art.970 alin.2 C.civ., potrivit cu care convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa. Pe de altă parte, art.981 C.civ. prevede principiul conform căruia clauzele obișnuite într-un contract se subînţeleg ,deși nu sunt exprese într-însul.

Cum, în speţă, pârâtul a primit suma împrumutată în anul 1996 și nu a restituit-o timp de trei ani, perioadă în care puterea de cumpărare a banilor de care reclamanta a fost lipsită a fost serios erodată de procesul inflaţionist, cel puţin echitatea la care face trimitere art.970 C.civ. impune obligarea împrumutatului de a restitui împrumutătorului o sumă de bani în aceeași calitate și cantitate, adică la aceeași putere de cumpărare din momentul împrumutului.

Se constată, astfel, că, în speţă, instanţele au dat o interpretare greșită prevederilor art.1578 alin.2 C.civ. în conformitate cu care „întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii”.

Or, nefiind determinată convenţional o „epocă a plăţii”, textul este inaplicabil în cauză, astfel că debitorul nu se poate bucura de beneficiul restituirii sumei numerice împrumutate, deoarece, prin neplată timp îndelungat, a urmărit să producă „o scădere a preţului monedelor” și de a-l păgubi astfel pe creditor. Instanţele erau datoare să interpreteze textul citat în sensul că debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată numai atunci când „scăderea preţului monedelor” a avut un caracter obiectiv și neprevăzut de părţi la contractare, nu și atunci când debitorul, într-o perioadă previzibil inflaţionistă, profitând de nestipularea termenului de restituire, nu a achitat voit suma timp îndelungat tocmai pentru a determina, prin neexecutarea obligaţiei, scăderea preţului banilor împrumutaţi.

Faţă de cele ce preced, hotărârile pronunţate în cauză se casează și se admite în parte acţiunea, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 381.205.811 lei, reprezentând valoarea actuală a sumei împrumutate stabilită la suma de 449.720.811 lei, stabilită pe cale de expertiză contabilă, din care s-a scăzut suma de 68.515.000 lei plătită de pârât în timpul procesului.

De asemenea, va fi respins capătul de cerere privind dobânzile, deoarece, pe de o parte, din punct de vedere probatoriu nu s-a putut stabili dacă împrumutul a fost cu titlu oneros, iar, pe de altă parte, prin suma acordată reclamantei s-a compensat pierderea patrimonială determinată de neexecutarea obligaţiei de restituire.