Marriage nullity: Failure to prove fictitious intent where housing acquisition and divorce property division did not establish illicit purpose
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's action for absolute nullity of marriage, thereby leaving the marriage valid until its lawful dissolution by divorce in 1992. The dispute centered on whether a 1982 marriage was fictitious, with the plaintiff arguing the defendant married solely to obtain housing benefits and rights to an apartment, but the court found that the marital status and property rights acquired during the marriage did not prove the absence of the intent to establish a family. The decisive legal basis was the doctrine of fictitious marriage, holding that the mere acquisition of a workplace apartment by the husband and its subsequent attribution to the wife upon divorce are lawful consequences of marital status and dissolution, respectively, and do not in themselves demonstrate the illicit purpose required to invalidate the marriage.
Legislator headnote
AI generatedMarriage nullity: Failure to prove fictitious intent where housing acquisition and divorce property division did not establish illicit purpose: Investit cu soluţionarea cauzei conform art.2 pct.1 lit.h C.proc.civ., Tribunalul București – Secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa nr.618 din 12 iunie 2001, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Nulitatea căsătoriei. Fictivitate
Nu se poate reţine fictivitatea căsătoriei din simpla împrejurare că locuinţa a fost obţinută de soţul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorţ a fost atribuită, potrivit legii, soţiei, deoarece aceste fapte nu au nimic ilicit și nici nu probează că scopul încheierii căsătoriei ar fi fost, pentru soţie, acela de a obţine folosinţa locuinţei, iar nu întemeierea unei familii.
Secţia civilă, decizia nr.1890 din 15 mai 2002
Reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta N.E. pentru a se constata nulitatea absolută a căsătoriei intervenită între părţi la 8 decembrie 1982 și desfăcută prin divorţ conform sentinţei civile nr.6643 din 15 octombrie 1992, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 București, motivând că pârâta a încheiat căsătoria în mod fictiv, numai pentru a obţine dreptul asupra întregului imobil ce-i fusese atribuit acestuia în temeiul Legii nr.5/1973 de la unitatea unde-și desfășura activitatea.
Investit cu soluţionarea cauzei conform art.2 pct.1 lit.h C.proc.civ., Tribunalul București – Secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa nr.618 din 12 iunie 2001, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Apelul formulat de reclamant, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.484 din 9 octombrie 2001 a Curţii de Apel București - Secţia a IV-a civilă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva menţionatei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând aceleași motive din apel.
Astfel, recurentul a arătat că instanţa a ignorat înscrisurile aflate la dosar, respectiv hotărârile judecătorești referitoare la soluţionarea procesului de divorţ și actele referitoare la dobândirea apartamentului pe numele său, ca accesoriu al contractului de muncă, probe cu care a dovedit că scopul urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei a fost acela de a obţine folosinţa și apoi, cumpărarea apartamentului, după desfacerea căsătoriei.
Recursul nu este fondat.
Așa după cum, în mod corect a reţinut instanţa de apel prin decizia pronunţată, menţinând soluţia instanţei de fond, în speţă nu s-a dovedit cauza de nulitate a căsătoriei invocată de reclamant, respectiv fictivitatea acestei căsătorii decurgând din scopul urmărit de pârâtă la încheierea ei (8 decembrie 1982), și anume acela de a obţine doar folosinţa locuinţei, iar nu de a stabili raporturi specifice căsătoriei.
Împrejurarea că apartamentul a fost obţinut de reclamant pe bază de contract de închiriere de la locul de muncă, este lipsită de relevanţă în aprecierea scopului urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei.
De asemenea, din împrejurarea că la divorţ apartamentul a fost atribuit soţiei, care ulterior l-a cumpărat, nu se poate reţine ca dovedit scopul ilicit invocat de reclamant, întrucât atribuirea locuinţei unuia dintre soţi cu ocazia divorţului este o consecinţă legală a desfacerii căsătoriei.