Procedural errors in case disjunction and suspension do not constitute excess of judicial powers or legislative encroachment
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the prosecutor general's appeal for annulment, upholding the civil judgments that admitted the partial claim for ownership and possession, with the final result being the affirmation of the lower courts' decisions on both the main claim and the disjoined action. The dispute arose from a procedural challenge alleging that the courts exceeded their judicial powers and infringed upon the legislative sphere by incorrectly handling a separation of claims and a suspension of proceedings in a real estate recovery and contract annulment case. The court held that procedural errors in interpreting Article 165 (separation of claims) and Article 244(1) (suspension of proceedings) of the Civil Procedure Code constitute merely errors of judgment, not an act of legislating or exercising powers reserved for the legislature, as the measures were based on existing procedural norms.
Legislator headnote
AI generatedart.330 pct.1 C.proc.civ, art.165 C.proc.civ; Procedural errors in case disjunction and suspension do not constitute excess of judicial powers or legislative encroachment: Împotriva acestor hotărâri, prin care a fost soluţionată pricina disjunsă, procurorul general, în temeiul art.330 pct.1 C.proc.civ., a promovat recurs în anulare, considerând că au fost date cu depășirea atribuţiilor puterii judecătorești, întrucât procesul a urmat norme de procedură străine, producând astfel o imixtiune în atribuţiile puterii legiuitoare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Recurs în anulare. Aplicare greșită a unor norme de procedură. Nedepășirea atribuţiilor instanţelor judecătorești
Împrejurarea că instanţa a săvârșit unele greșeli de judecată, atunci când a interpretat și aplicat dispoziţiile art. 165 și 244 pct. 1 C.proc. civ., referitoare la disjungerea cauzei și suspendarea judecăţii, nu echivalează cu o depășire a atribuţiilor puterii judecătorești și o imixtiune în sfera rezervată puterii legiuitoare.
Secţia civilă, decizia nr.873 din 1 martie 2002
Prin încheierea din 3 septembrie 1998, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a disjuns cererea principală și a amânat judecata la 10 septembrie 1998, când a dispus suspendarea judecăţii acţiunii principale de revendicare până la rămânerea definitivă a acţiunii în anularea contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr.5721 din 7 septembrie 1998,a aceleiași instanţe s-a disjuns cererea în revendicare formulată de reclamanta G.V. împotriva pârâtului S.I. și s-a fixat termen la data de 10 septembrie 1998, s-a admis cererea formulată de reclamantă împotriva pârâţilor S.I. și B.E. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2435 din 9 august 1996.
Această soluţie a fost menţinută prin decizia civilă nr.543 din 22 februarie 1999 a Tribunalului Vâlcea și, respectiv, decizia civilă nr.2979 din 5 octombrie 1999 a Curţii de Apel Pitești.
La data de 25 ianuarie 2000, reclamanta G.V. a solicitat Judecătoriei Râmnicu Vâlcea repunerea pe rol a aceluiași dosar, nr.8691/1997 pentru soluţionarea cererii de revendicare.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.2465 din 23 martie 2000, a admis în parte acţiunea, obligându-l pe pârâtul S.I. să respecte dreptul de proprietate și posesie al reclamantei asupra terenului în litigiu și a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile.
Soluţia a fost menţinută prin decizia civilă nr.2462 din 27 octombrie 2000 a Tribunalului Vâlcea și decizia civilă nr.543 din 2 martie 2001 a Curţii de Apel Pitești.
Împotriva acestor hotărâri, prin care a fost soluţionată pricina disjunsă, procurorul general, în temeiul art.330 pct.1 C.proc.civ., a promovat recurs în anulare, considerând că au fost date cu depășirea atribuţiilor puterii judecătorești, întrucât procesul a urmat norme de procedură străine, producând astfel o imixtiune în atribuţiile puterii legiuitoare.
Recursul în anulare nu este întemeiat.
În speţă, măsura disjungerii celor două capete de cerere a fost luată în aplicarea și interpretarea prevederilor art.165 C.proc.civ., după care, în orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socotește că numai una din ele este în stare de judecată. Prima instanţă a intenţionat, astfel, să procedeze la judecata separată a celor două cereri, apreciind că este în stare de judecată cererea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2435 din 9 august 1996.
Deși motivarea măsurii luate astfel este deficitară, atât în fapt cât și în drept, ca și modul de redactare, cele de mai sus rezultă din cuprinsul încheierii din 3 septembrie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, unde sunt consemnate solicitarea reprezentantului reclamantei privind disjungerea cererii principale și judecarea pe fond a cererii privind constatarea nulităţii absolute, aprecierea instanţei că, în legătură cu acest obiect, cercetarea judecătorească este terminată, ca și acordul părţii pârâte privind disjungerea cererii principale.
În urma disjungerii, instanţa ar fi trebuit să se socotească dezinvestită de soluţionarea acestei cereri și să dispună, în consecinţă, înregistrarea ei separată, iar nu să acorde termen de judecată, în același dosar, după soluţionarea celui de-al doilea capăt de cerere prin sentinţa civilă nr.5721 din 7 septembrie 1998.
Cu toate acestea, instanţa a procedat astfel, în interpretarea și aplicarea, greșită sau nu, a unei norme procedurale existente, cuprinsă în art.165 C.proc.civ.
De asemenea, în ce privește suspendarea judecăţii dispusă prin încheierea din 10 septembrie 1998, când s-a acordat termen pentru soluţionarea cererii disjunse, spre deosebire de cele susţinute în recursul în anulare, este de reţinut că și aceasta s-a realizat în temeiul unei norme procedurale existente, art.244 (pct.1) C.proc.civ. Conform celor consemnate în încheiere, reclamanta, prin apărător a formulat în acest sens cerere de suspendare a acţiunii principale, cerere pe care instanţa a găsit-o întemeiată, până la „rămânerea definitivă a acţiunii de anulare act” (desigur a hotărârii prin care s-a soluţionat cererea având acest obiect).
Procedând astfel, chiar dacă în acest mod, în același dosar s-au pronunţat două hotărâri, ce au parcurs apoi separat toate gradele de jurisdicţie, aceasta nu înseamnă nicidecum că instanţa a urmat reguli de procedură străine de cele stabilite de legiuitor, ci cel mult, împrejurarea menţionată ar echivala cu o greșeală de judecată din punct de vedere al aplicării unor norme procedurale existente, deja amintite, ceea ce nu înseamnă nicidecum exercitarea unor atribuţii rezervate puterii legiuitoare.