Opposability of non-contentious legal personality grant: no res judicata on corporate continuity or asset composition for restitution claims.

Persoană juridică îndreptăţită la restituirea imobilului preluat de stat în mod abuziv. Condiţii

Persoana juridică este îndreptăţită la restituire, dacă face dovada că este continuatoarea persoanei juridice de la care imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv.

Secţia civilă, decizia nr.437 din 6 februarie 2002

Tribunalul Botoșani – Secţia civilă, prin sentinţa nr.46 din 19 aprilie 2000, a admis în parte acţiunea reclamantei APERD-DOR împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, și a dispus retrocedarea în proprietate a imobilului revendicat. Prin aceeași sentinţă s-a luat act de renunţarea reclamantei la capătul de cerere privind restituirea fructelor, s-a respins ca nefondată acţiunea faţă de pârâta C.A.R S.I.D. și s-a respins acţiunea faţă de pârâtul Municipiul Dorohoi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că fosta A.I.J.D., persoană juridică, a cumpărat cu actul autentic din 9 iulie 1938 de la familia P.G. și P.M. imobilul în litigiu, care a fost naţionalizat în baza Decretului nr.92/1950 de la „moștenitorii S. și E.C.”, situaţie în care trecerea bunului în proprietatea statului a reprezentat o operaţiune nelegală, deoarece nu a existat identitate între persoanele menţionate în listele anexe la Decret și adevăratul proprietar.

A mai reţinut tribunalul că, deși naţionalizat în anul 1950, imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr.43 din 3 februarie 1986 emis de fostul Consiliu de Stat, scopul actului fiind construirea unui cartier de locuinţe și, cum scopul exproprierii nu s-a realizat, a apreciat că sunt incidente prevederile art.35 din Legea nr.33/1994 care permit retrocedarea imobilului către reclamantă.

Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, și C.A.R.S.I.D. au fost admise de Curtea de Apel Suceava-Secţia civilă, prin decizia nr.10 din 21 martie 2001, a schimbat în tot hotărârea tribunalului în sensul că a respins acţiunea reclamantei.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.

Este necontestat în cauză că, după anul 1945, Asociaţia A.I.J.D., fostă proprietară a imobilului revendicat, s-a dizolvat în forma prevăzută de art.53 pct.II lit.b) din Legea nr.21/1924, potrivit căreia asociaţia își pierde personalitatea juridică de plin drept când scopul asociaţiunii nu mai poate fi realizat.

Prin sentinţa civilă nr.59 din 18 decembrie 1998, pronunţată de Tribunalul Botoșani, în temeiul Legii nr.21/1924, s-a acordat personalitate juridică A.P.E.R.D.D.O.R., dispunându-se înregistrarea acesteia în registrul special al instanţei. În dispozitivul acestei hotărâri se face trimitere la statutul societăţii autentificat sub nr.2170 din 11 iunie 1998.

În art.4 din statut se menţionează că asociaţia se constituie pe durată nedeterminată și continuă tradiţia fostei A.I.J.D., iar art.33 din același statut stipulează că patrimoniul asociaţiei se constituie și din imobilul care a fost proprietatea fostei asociaţii, “ai căror continuatori suntem”.

La rândul lor, pârâţii au negat susţinerea reclamantei în sensul că aceasta ar fi continuatoarea fostei asociaţii, arătând totodată că sentinţa civilă nr.59 din 18 decembrie 1998 a Tribunalului Dorohoi, pronunţată în condiţiile Legii nr.21/1994 nu le este opozabilă; mai mult, pârâta C.A.R.S.I.D. neagă reprezentativitatea reclamantei, afirmând că asociaţia are 50 de membri, în timp ce în municipiul Dorohoi și în cele 12 comune alăturate își desfășoară activitatea 2456 membri ai corpului didactic cotizanţi la C.A.R.S.I.D.

În raport cu situaţia de fapt expusă mai sus, se constată că recursul de faţă pune în discuţie forţa probantă a unei hotărâri judecătorești pronunţată în materie necontencioasă (art.331-339 C.proc.civ.) sub aspectul dovedirii existenţei unei continuităţi între două persoane juridice cu referire specială la patrimoniul acestora. Această continuitate patrimonială reclamanta și-o atribuie din prevederile Statutului său de organizare și funcţionare, pe care l-a creat și adoptat singură și la care hotărârea judecătorească de acordare a personalităţii juridice face trimitere. Soluţia ce se dă prezentei acţiuni în revendicare trebuie să răspundă la întrebarea legată de întinderea controlului exercitat de judecătorii care au acordat personalitate juridică reclamantei, în sensul dacă acest control a trebuit și a putut viza atât legitimitatea continuităţii invocată de reclamantă, cât și întinderea ori componenţa patrimoniului viitoarei persoane juridice.

Astfel, spre deosebire de procedura contencioasă, procedura necontencioasă se caracterizează prin lipsa unui litigiu, prin inexistenţa unui conflict de interese și de aceea o atare procedură se mai numește și graţioasă sau voluntară.

Potrivit art.331 C.proc.civ., procedura necontencioasă se aplică în ceea ce privește cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cererile referitoare la darea autorizaţiilor judecătorești, la luarea unor măsuri legale de supraveghere, de ocrotire sau de asigurare.

De aceea, este reputat în drept că, în materie graţioasă judecătorul nu tranșează un litigiu, nu acţionează în calitate de judecător ce exercită funcţia jurisdicţională și nu pronunţă o veritabilă hotărâre, ci săvârșește mai degrabă un act administrativ prin natura lui.

Întrucât nu tranșează un conflict de drepturi, cel ce decide în jurisdicţia graţioasă acţionează într-o zonă de frontieră dintre funcţia jurisdicţională și cea administrativă.

Din perspectiva acestei interpretări, se constată că instanţa care a pronunţat sentinţa civilă nr.59 din 18 decembrie 1998, prin care s-a acordat personalitate juridică reclamantei, nu a exercitat un control jurisdicţional nici asupra susţinerii legate de continuitatea dintre cele două persoane juridice și nici asupra întinderii și componenţei drepturilor din patrimoniul reclamantei. De aceea, cele două chestiuni stipulate de reclamantă însăși în propriul statut, neformând obiectul unui proces datorită caracterului unilateral al cererii de acordare a personalităţii juridice, nu se bucură de puterea lucrului judecat și nu au opozabilitate faţă de cel de al treilea.

Cum reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea fostei asociaţii care a avut în proprietate imobilul arătat și cum o atare dovadă este greu de administrat, cât timp reclamanta recunoaște că fosta asociaţie a încetat a mai exista prin dizolvare, în mod legal instanţa de apel a respins acţiunea în revendicare, situaţie care justifică și soluţia de respingere ca nefondată a recursului declarat de reclamantă.