Recognition of German adoption-consent judgment refused; appeal dismissed

Recunoașterea hotărârilor judecătorești străine. Hotărâre prin care a fost suplinit consimţământul unuia dintre părinţi la adopţie

Hotărârea străină prin care s-a suplinit comsimţământul părintelui la adopţia copilului poate fi recunoscută numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992, nefiind aplicabile prevederile art. 166 din aceeași lege, deoarece o asemenea hotărâre nu privește statutul civil al persoanelor.

Secţia civilă, decizia nr.196 din 25 ianuarie 2002

Prin sentinţa civilă nr.328 din 5 iulie 1999, Tribunalul Sibiu a admis cererea și, în consecinţă, a recunoscut efectele sentinţei de adopţie pronunţată în Germania, la 11 noiembrie 1997, de Judecătoria Aachen în dosarul nr.61-XVI-1/97 privind pe adoptatorul S.W. împotriva intimatei S.C.A. și G.I., prin care s-a încuviinţat adoptaţia minorei T.G., născută la 29 iulie 1994, de către actualul soţ al mamei, S.W.

Cererea a fost soluţionată fără citarea părţilor.

Instanţa a reţinut că, prin sentinţa menţionată, s-a pronunţat adopţia minorului, consimţământul tatălui I.G. fiind înlocuit, potrivit legii germane, iar hotărârea a rămas definitivă la 10 decembrie 1998, odată cu comunicarea acesteia adoptatorului. Cum în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.30 din Legea nr.105/1992, potrivit cărora condiţiile de fond cerute pentru adopţie sunt stabilite de legea naţională a adoptatorului și respectiv legea domiciliului comun, cererea se încadrează în dispoziţiile art.167 și urm.din Legea nr.105/1992.

Prin decizia civilă nr.90 din 20 iunie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul declarat de pârâtul G.I. și, în consecinţă, a schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

La dosarul instanţeide fond s-au depus două sentinţe cu același număr, 71-XVI-1/97, din care una se referă la consimţământul tatălui G.I., iar cea de a doua la adopţia minorei, prima fiind dată la 11 noiembrie 1997, cealaltă la 1 decembrie 2000.

Ceea ce s-a recunoscut prin hotărârea atacată cu apel, se referă la înlocuirea consimţământului, și nu la adopţie.

Pe tot parcursul procesului de adopţie, pârâtul nu a fost citat la domiciliul său, intimata și adoptatorul fie neindicând domiciliul apelantului din România, fie indicând un alt domiciliu decât cel real.

În aceste condiţii, arată instanţa de apel, faţă de cerinţele art.167 din Legea nr.105/1992, nu se poate susţine caracterul definitiv al hotărârii străine și deci aceasta nu se poate recunoaște.

Recursul declarat de intimata S.C. nu este întemeiat.

Astfel, în ce privește fondul, instanţa de apel a reţinut corect faptul că, în cauză există două hotărâri străine, prima având ca obiect suplinirea consimţământului pârâtului G.I. la adopţie, dată în 11.XI.1997, cea de a doua, referitoare la adopţie, pronunţată însă la 1 decembrie 1998, intrată în vigoare la 10 decembrie 1998, ambele în același dosar al Judecătoriei Aachen.

Așa fiind, și cum acţiunea a vizat în mod expres sentinţa din 11 noiembrie 1997, instanţa s-a pronunţat în legătură cu cererea formulată astfel, în mod corect, respingând cererea de recunoaștere a acestei sentinţe, care prin ea însăși nu privea statutul civil al persoanei fizice adoptate, nefiind deci susceptibilă de a putea fi recunoscută pe teritoriul României conform art.166 și urm. din Legea nr.105/1992.

Sub un alt aspect, invocat în recurs, cu privire la caracterul definitiv al hotărârii, este de reţinut că instanţa de apel s-a raportat în considerentele hotărârii date, la prevederile art.167 alin.2 și 3 din Legea nr.105/1992, ce reglementează printre altele caracterul definitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces și din cerinţa că, atunci când hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se constate că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, ca și actul de sesizare a instanţei, și că i s-a dat posibilitatea de a se apăra.

Or, din acest punct de vedere, cu privire la hotărârea din 11 noiembrie 1997, din actele dosarului rezultă că domiciliul pârâtului nu a fost indicat, sau acesta a fost citat la o altă adresă decât cea reală.

Cum cerinţele amintite, sunt prevăzute imperativ de textul de lege menţionat, instanţa de apel nu putea concluziona decât în sensul că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art.167 din Legea nr.105/1992, pentru recunoașterea hotărârii străine din 11 noiembrie 1997 pronunţată de Judecătoria Aachen în dosarul nr.71-XVI-1/97.