Alternative territorial jurisdiction under Art. 10 CPC inapplicable where contract omits place of performance

Competenţă teritorială alternativă. Determinare în raport cu locul executării contractului

Prevederile art.10 pct.1 C.proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul în care, prin convenţia părţilor, nu s-a stabilit locul executării obligaţiei, într-o atare situaţie urmând a fi aplicată regula de drept comun prevăzută de art. 5 C.proc. civ., în sensul că este competentă teritorial instanţa de la domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului.

Secţia civilă, decizia nr.120 din 22 ianuarie 2002

Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.48 din 8 februarie 2000, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâţi și și-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedere prevederile art.5 C.proc.civ., reţinând că toţi pârâţii își au domiciliul (persoanele fizice) și sediul (persoana juridică) în București.

De menţionat că reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată au indicat sediul pârâtei SC „J.I.” S.R.L. în Călimănești, când, în realitate, conform certificatului de înmatriculare, este în București.

A mai reţinut instanţa că natura litigiului este civilă, iar nu comercială, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii R.S. și R.R. au solicitat, în principal, obligarea în solidar a pârâţilor, persoane fizice și persoane juridice, la restituirea sumelor împrumutate și a dobânzilor aferente.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, susţinând că în mod greșit prima instanţa și-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei pentru că, fiind vorba de o competenţă alternativă, reclamantul are alegerea și, în plus, litigiul are un caracter comercial.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr.83 din 5 septembrie 2000, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată și a trimis cauza pentru judecarea fondului Tribunalului Vâlcea, reţinând că este vorba de o competenţă alternativă și deci se aplică nu numai dispoziţiile art.5 C.proc.civ., ci și cele prevăzute de art.10. A reţinut, de asemenea, că, în conformitate cu prevederile art.12 C.proc.civ., în această situaţie alegerea instanţei o are reclamantul.

Recursul declarat de pârâţi este fondat.

Este de reţinut, în primul rând, că natura juridică a litigiului este civilă, astfel cum corect a stabilit prima instanţă, întrucât din actul de împrumut rezultă că acesta a intervenit numai între persoane fizice, fiind deci un împrumut reglementat de art.1586 și următoarele C.civ.

Este de reţinut, de asemenea, că norma înscrisă în art.5 C.proc.civ. are valoarea unei norme de drept comun în materia competenţei teritoriale, iar toate celelalte forme ale competenţei teritoriale nu constituie decât derogări de la dreptul comun.

Articolul 10 C.proc.civ. stabilește că, în afară de instanţa domiciliului pârâtului mai sunt competente (competenţă alternativă), instanţa locului executării contractului.

Instanţa de apel, reţinând acest aspect teoretic, precum și prevederea art.12 C.proc.civ., care statuează că reclamantul are alegerea, când sunt mai multe instanţe competente să soluţioneze cauza, a considerat că Tribunalul Vâlcea are competenţa teritorială de soluţionare a cauzei conform alegerii făcute de către reclamanţi.

Raţionamentul instanţei de apel pornește de la o analiză incompletă a art.10 pct.1 C.proc.civ., care se referă la „instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiei”.

În speţă, convenţiile nu prevăd locul executării obligaţiei și, în această situaţie, în care părţile nu au stipulat locul unde obligaţia urmează să fie executată, prevederile art.10 pct.1 nu-și mai găsesc aplicarea.

Chiar dacă s-ar considera că au fost executate unele plăţi, ele s-au efectuat și la Vâlcea și la București, iar conform art.983 C.civ., când există îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, recursul,se admite,se casează decizia recurată și se respinge ca nefondat apelul formulat de către reclamanţi împotriva sentinţei pronunţate de către Tribunalul Vâlcea, care se menţine.