Exclusivity of labor code procedures bars general civil damages action after annulment of employer's internal apportionment decisions

Răspundere civilă.Acţiune inadmisibilă, fondată pe dreptul comun, pentru plata unor daune, după anularea deciziei de imputare dată în baza Codului muncii

Pretenţiile care derivă din raporturile reglementate de Codul muncii pot și trebuie să fie valorificate numai pe căile și în termenele prevăzute de acest cod, fiind inadmisibilă acţiunea fondată pe dreptul comun.

Secţia civilă, decizia nr.4379 din 29 octombrie 2003

La data de 2 octombrie 2000 reclamanta Societatea comercială „I” a chemat în judecată pe pârâţii N.L. și G.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească răspunderea civilă a acestora pentru daune aduse reclamantei și să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 836.168.612 lei reprezentând prejudiciu creat prin gestionarea defectuoasă a patrimoniului societăţii.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că pârâtul N.L. a fost numit președinte al consiliului de administraţie și director conform contractului de muncă din 3 decembrie 1997, iar pârâtul G.A.a fost numit director economic, însărcinat să execute control financiar preventiv, potrivit contractelor de muncă din 2 decembrie 1997. În funcţiile încredinţate, cei doi pârâţi au încheiat, în numele societăţii reclamante, trei contracte de furnizare cu S.C. „R.P.”, S.C. „T” S.A. și S.C. „I.S.” S.R.L. prin care au livrat o serie de materiale electrotehnice produse de reclamantă, în toate cele trei cazuri societăţile beneficiare nu au achitat contravaloarea mărfurilor livrate. Toate contractele au fost semnate de pârâţi, fără ca ei să verifice bonitatea și solvabilitatea firmelor, fără a solicita garanţii pentru plata preţului mărfurilor livrate și cu toate că livrările de produse s-au făcut succesiv, la diverse date, pârâţii nu au urmărit încasarea preţului pe măsura livrării mărfurilor, pentru a fi stopată furnizarea în momentul constatării că beneficiarii sunt răi platnici.

Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 34 din 27 februarie 2001, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi și a respins acţiunea.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 92 din 13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploiești, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut și motivat că prin hotărâri definitive și irevocabile cele trei societăţi beneficiare ale mărfurilor livrate au fost obligate la suma totală de 836.168.612 lei reprezentând contravaloare produse și penalităţi de întârziere, astfel că reclamanta nu-și mai poate constitui un alt titlu pentru același debit, chiar dacă una dintre societăţile debitoare este insolvabilă. Pe de altă parte, aceeași sumă (836.168.612 de lei) a fost imputată de reclamantă pârâţilor, ambele decizii de imputare fiind însă anulate prin hotărâri irevocabile ale instanţelor judecătorești.

Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs reclamanta susţinând că, ca administratori ai societăţii, în calitate de mandatari ai acesteia, li se aplică atât normele generale ale mandatului de drept comun cât și a mandatului comercial, astfel că litigiul trebuia judecat de instanţele comerciale, iar nu de cele civile; că, întrucât societăţile debitoare nu dispun de bani pentru achitarea debitului și nu deţin bunuri pentru valorificare, reclamanta fiind în imposibilitate de executare a titlurilor executorii, se impunea a fi antrenată răspunderea primilor doi pârâţi; existenţa unor titluri executorii pentru debitul creat de pârâţi, nu exclude răspunderea acestora pentru prejudiciile cauzate reclamantei.

Recursul nu este fondat.

Între recurenta-reclamantă și pârâţii N.L. și G.A. s-au încheiat contracte de muncă ce au fost înregistrate sub nr.216.201 și respectiv nr.216.202 din 3 decembrie 1997, la Direcţia de Muncă și Ocrotiri Sociale a Judeţului Prahova.

În considerarea raporturilor juridice de muncă ce au avut ca izvor cele două contracte, societatea reclamantă a imputat prin deciziile nr.26/10 noiembrie 1998 și nr.28/9 decembrie 1998 sumele de bani ce fac obiect al acţiunii în daune din prezentul litigiu, în considerentele deciziilor de imputare reclamanta făcând referire și la atribuţiile de serviciu defectuos îndeplinite de cei doi pârâţi. Cu alte cuvinte, ceea ce a prevalat într-un prim demers de recuperare a daunei a fost calitatea de salariaţi a pârâţilor și nu funcţia lor de administratori ai societăţii comerciale.

Ambele decizii de imputare au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, reţinându-se printre altele, că reclamanta are titluri executorii în contra societăţilor debitoare, beneficiare a livrărilor dispuse de cei doi pârâţi.

Pe cale de consecinţă, problema care se pune este aceea dacă societatea comercială care a pierdut dreptul de a-și recupera dauna conform prevederilor Codului muncii își poate valorifica aceleași pretenţii pe calea acţiunii în justiţie promovată în condiţiile dreptului comun.

Pretenţiile care derivă din raporturi reglementate de Codul muncii pot și trebuie să fie valorificate numai pe căile și în termenele prevăzute de acest cod. În consecinţă, de lege lata, raporturilor juridice de muncă le sunt aplicabile dispoziţiile speciale de fond și de procedură prin care s-a urmărit soluţionarea, în anumite condiţii și fără întârziere, a oricăror litigii de această natură. Într-adevăr, nu pot exista două mijloace de a acţiona, alternativ, pentru valorificarea aceleiași pretenţii, născute dintr-un raport de muncă, calea prevăzută de Codul Muncii fiind exclusivă.

Prin urmare, persoana care nu și-a valorificat o atare pretenţie în condiţiile Codului muncii, nu se va putea adresa instanţei de drept comun pe calea acţiunii civile în valorificarea aceleiași pretenţii, astfel că, în mod corect instanţele au calificat prezentul demers judiciar al reclamantei ca inadmisibil, litigiul nefiind, pentru considerentele arătate, nici de dreptul muncii și nici comercial.

Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.