Interdiction order validity not affected by post-judgment notification omissions

Punerea sub interdicţie. Împrejurări care survin după pronunţarea hotărârii de punere sub interdicţie, printre care omisiunea comunicării hotărârii instanţei locului unde actul de naștere al celui pus sub interdicţie a fost înregistrat conform art.144 alin.2 din C. fam. Consecinţe

Asemenea împrejurări nu constituie motive de reformare a hotărârii de punere sub interdicţie, ele putând avea, eventual, consecinţe în legătură cu efectele hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia.

Secţia civilă, decizia nr.4163 din 21 octombrie 2003

Prin cererea înregistrată la data de 3 aprilie 2002 reclamanta P.M. a solicitat punerea sub interdicţie a soţului său P.A.

În motivarea cererii reclamanta arată că soţul său suferă de boala Alzheimer în formă severă a sindromului paranoid, datorită căreia nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

În cauză, s-au efectuat cercetările prealabile conform art. 30 din Decretul 32/1954 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București în cadrul cărora au fost audiaţi martori și a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că pârâtul suferă de boala Alzheimer și îi lipsește posibilitatea psihică de a înţelege conţinutul actelor sale.

Ca o consecinţă a acestor cercetări, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 142 C. fam., a solicitat admiterea cererii de punere sub interdicţie.

Instanţa, la data de 25 octombrie 2002, s-a deplasat la domiciliul bolnavului și încercând să-l audieze a constatat că acesta nu este orientat în timp și spaţiu și nu poate comunica.

La dosar a fost depusă dispoziţia nr. 3767 din 18 octombrie 2002 emisă de Primăria sectorului 3 prin care a fost instituită curatela lui P.A. și a fost numit curator al acestuia pe P.C.C.

Tribunalul București, secţia a IV–a, prin sentinţa civilă nr. 1606 din 4 noiembrie 2002, a admis cererea, a dispus punerea sub interdicţie a lui P.A. și a dispus comunicarea hotărârii la Direcţia de Sănătate a Municipiului București și la Consiliul Local al sectorului 3.

Instanţa a reţinut, că pârâtul are boala Alzheimer forma severă a sindromului paranoid și îi lipsește posibilitatea de autoîngrijire și control, fiind lipsit de discernământ; deci sunt întrunite condiţiile art. 142, C. fam., pentru a fi pus sub interdicţie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală pentru că judecarea cauzei a fost făcută fără citarea martorului bolnavului, că în dispozitivul sentinţei nu s-au respectat prevederile art. 145 alin. 1 C. fam., în sensul de comunicare a hotărârii autorităţii tutelare și de asemenea că nu s-au respectat prevederile art. 144 al. 2 C. fam., nefăcându-se menţiunea în dispozitiv să se facă comunicarea hotărârii instanţei de la locul de naștere a bolnavului.

Curtea de apel București, secţia a IV–a prin decizia civilă nr. 105 din 10 martie 2003 a respins ca nefondat apelul.

Instanţa de apel a reţinut că la data de 18 octombrie 2002 a fost emisă dispoziţia de instituire a curatelei pentru pârât, fiind numit în această calitate P.C.C. și că, la termenul din 4 noiembrie 2002, instanţa, în raport de declaraţiile părţilor și parchetului că nu mai sunt alte cereri, a soluţionat cauza; deci, critica privind lipsa de procedură nu este fondată.

În legătură cu susţinerea că nu s-a dispus comunicarea hotărârii către Autoritatea tutelară sector 3, instanţa de apel a arătat că dispunându-se comunicarea către Consiliul Local al sectorului 3, autoritatea tutelară fiind un serviciu din cadrul acestuia, prevederile art. 145 al. 1 C. fam. au fost respectate.

În ceea ce privește cea de a treia critică instanţa de apel a apreciat că și aceasta este nefondată pentru că omisiunea de a se menţiona în dispozitiv necesitatea comunicării hotărârii de punere sub interdicţie și instanţei de la locul de naștere a bolnavului, reprezintă o omisiune ce se putea remedia pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.

Se susţine că dispozitivul sentinţei criticate în apel conţine menţiuni lapidare; că, dispozitivul este partea hotărârii care trebuie pusă în executare și trebuie să cuprindă dispoziţii clare și precise. Or, hotărârea de punere sub interdicţie este lipsită de eficienţă juridică în lipsa comunicării sale către instituţiile expres și limitativ prevăzute de art. 144 al. 2 și 145 C. fam.

Se mai susţine că instanţa de apel a încălcat și prevederile art. 144 al. 3 C. fam. care prevăd că, atunci când instanţa de apel respinge apelul împotriva hotărârii prin care s-a pronunţat interdicţia, ea este aceea care trebuie să facă comunicările prevăzute de art. 144 Cod familie.

În concluzie, se susţine, în recurs că, în lipsa comunicărilor prevăzute de art. 144 al. 2 și 145 C. fam., instituţiile competente nu pot lua măsurile pentru asigurarea eficienţei hotărârii de punere sub interdicţie conform art. 149 C. fam.

Recursul este nefondat.

Hotărârea prin care s-a dispus punerea sub interdicţie a avut la bază toate probele administrate în faza de cercetare prealabilă chiar de către parchet, plus cele administrate de către instanţă, care au condus la concluzia că pârâtul nu are discernământul, pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale.

Hotărârea s-a pronunţat cu aplicarea corectă a prevederilor art. 142 C. fam. precum și a dispoziţiilor art. 30-35 din Decretul nr.32/1954, incidente în cauză, îndeplinindu-se toate fazele procedurale și administrându-se și dovezile prevăzute de aceste textele.

Motivul de recurs invocat de către recurent se referă la încălcarea normelor de drept material, care se aplică cu ocazia judecării cauzei, care au fost însă respectate.

Soluţia pronunţată pe fondul cauzei, de punere sub interdicţie a pârâtului, este aceea pe care recurentul a solicitat-o după ce a efectuat procedura prealabilă administrând și probele în această fază care de altfel a fost susţinută cu ocazia concluziilor orale la judecarea cauzei la instanţa de fond.

Încălcările de lege invocate în motivele de recurs nu se referă la prevederi legale care ar fi putut schimba soluţia în faza de judecată, ci ele se referă la împrejurări care survin după pronunţarea hotărârii, mai exact după rămânerea definitivă a acesteia.

Aceste „încălcări ale legii” invocate în recurs ar avea eventual consecinţe în legătură cu efectele hotărârii după rămânerea definitivă, nu în legătură cu modalitatea de judecare a cauzei.

În legătură cu criticile formulate în recurs urmează a constata că instanţa de apel a reţinut corect, referindu-se la susţinerea că hotărârea nu a fost comunicată autorităţii tutelare sector 3, conform art. 145 C. fam., ci Consiliului Local sector 3, că acesta nu reprezintă un motiv de încălcare a legii în sensul punctului 9 din art. 304 cod proc.civilă, cu atât mai mult cu cât, pe tot parcursul judecării cauzei, a fost citată autoritatea tutelară - Consiliu Local sector 3, ea fiind de altfel un serviciu în cadrul acestui consiliu.

În legătură cu cea de a doua susţinere privind omisiunea de a comunica hotărârea de punere sub interdicţie, de către instanţa de fond și apel, către instanţe locului unde actul de naștere a celui pus sub interdicţie a fost înregistrat (art. 144 al. 2 C. fam.), urmează a reţine, de asemenea, că instanţa de apel a apreciat corect că aceasta nu constituie un motiv de casare conform punctului 9 al art.304 c.proc.civilă; această omisiune putând fi remediată conform procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Astfel fiind, urmează a respinge recursul ca nefondat.