Heir's conservation claim for confiscated ducats reinstated as sole co-heir action valid

Despăgubiri pentru bijuteriile din aur confiscate prin hotărâre penală ulterior desfiinţată. Acţiunea formulată de unul din moștenitorii titularului dreptului de proprietate.Admisibilitate

Prin derogare de la regula exercitării de către toţi coindivizorii a acţiunii privitoare la bunurile indivize, acţiunea se poate introduce de un singur coindivizar, fără a avea nevoie de consimţământul celorlalţi, când se exercită acte de conservare a patrimoniului succesoral, cum ar fi întreruperea prescripţiei.

Secţia civilă, decizia nr.3966 din 10 octombrie 2003

D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice și Banca Naţională a României cerând să fie obligaţi să-i plătească cu titlu de despăgubiri echivalentul valoric a 7 ducaţi austrieci, în greutate de 97,30 grame aur și 50 milioane lei daune morale.

În motivarea acţiunii sale a susţinut că bunurile în litigiu au format obiectul confiscării speciale dispusă prin sentinţa penală nr.761 din 28 iulie 1964 a fostului Tribunal popular al raionului Nicolae Bălcescu și înlăturată prin decizia nr.3644 din 19 octombrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia penală care a dispus întoarcerea executării prin restituirea banilor în natură sau prin echivalent.

Tribunalul București, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr.436 din 28 martie 2002, a respins, ca inadmisibilă acţiunea.

Curtea de Apel București, secţia a III-a civilă, prin decizia nr. 381 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că bunurile din litigiu, dobândite prin succesiune, fiind indivize se aplică regula unanimităţii. Cum acţiunea a fost introdusă numai de către unul dintre cei trei moștenitori ai defunctului D.D. (subiectul confiscării speciale) rezultă că, într-adevăr, este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că acţiunea fiind utilă administrării și conservării patrimoniului succesoral, este admisibilă, așa încât soluţia respingerii ei, ca inadmisibilă, a fost dată cu violarea legii.

Recursul este fondat.

Indiscutabil, actele prin care se întrerupe o prescripţie, calificate, ca atare, acte de conservare, sunt indispensabile pentru însăși fiinţa bunului ori dreptului salvat, de ele profitând toţi coindivizarii.

În consecinţă, prin derogare de la regula unanimităţii, s-a admis, unanim, pe principiul gestiunii de afaceri sau al mandatului tacit, că asemenea acte pot fi făcute de un singur coindivizar fără a avea nevoie de consimţământul celorlalţi.

Cum acţiunea în plata unor despăgubiri pentru bunurile confiscate în temeiul unei hotărâri judecătorești anulate, caracterizată ca o acţiune personală de întoarcere a executării, este prescriptibilă extinctiv (art.3 din Decretul nr.167/1958), rezultă că în temeiul considerentelor arătate mai sus și al interesului de a nu fi păgubită comunitatea indiviză, ea poate fi valorificată de un singur coindivizar.

Așa fiind și cum coproprietarii nu s-au opus acestei acţiuni, rezultă că fără temei legal instanţele au respins acţiunea ca inadmisibilă.

În consecinţă, se impune admiterea recursului și reformarea hotărârilor atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la prima instanţă pentru a judeca fondul pricinii.