Territorial jurisdiction of creditor of estate against heir: application of exclusive jurisdiction of deceased's last domicile and scope of "creditor" claims post-succession

Competenţă.Acţiunea concubinei tatălui decedat al pârâtului pentru compensarea în bani a contribuţiei reclamantei la dobândirea unor bunuri.Instanţa competentă

În cazul redat, competenţa de soluţionare a litigiului revine instanţei ultimului domiciliu al defunctului, în baza art.14 C.proc.civ.

Secţia civilă, decizia nr.3916 din 8 octombrie 2003

B.E. a chemat în judecată pe C.M. pentru a fi obligat la plata sumei de 50.000.000 de lei, reprezentând cheltuieli de de întreţinere a unui imobil cu grădină, actualizată în funcţie de rata inflaţiei, reprezentând și cota de ½ din contribuţia la dobândirea unor bunuri – precizate în acţiune – dobândite în timpul concubinajului, timp de 30 de ani, până la deces, cu tatăl pârâtului.

Judecătoria Reșiţa, prin sentinţa nr. 1116 din 8 aprilie 2003, și-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, cu motivarea că potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ., cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sunt de competenţa celui din urmă domiciliu al mortului.

La rândul său, Judecătoria Botoșani, prin sentinţa civilă nr.3861 din 28 iulie 2003, și-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Reșiţa și, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Judecătoria Botoșani a motivat că „această competenţă specială prevăzută de art. 14 C. proc. civ. încetează odată cu finalizarea procedurii succesorale, adică după soluţionarea definitivă a procesului de partaj, astfel încât moștenitorii vor fi urmăriţi de creditori – în proporţie cu părţile lor ereditare – la instanţa domiciliului lor...”. În cauză, procedura succesorală a fost finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor nr.44/7 mai 2003, prin care s-a constatat că din masa succesorală fac parte și bunurile asupra cărora reclamanta pretinde un drept de creanţă, unicul moștenitor al acestor bunuri fiind pârâtul.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art.22 pct. (3) C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

Din cuprinsul art. 19 C. proc. civ. potrivit căruia „părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 și 16”, rezultă că în pricinile privitoare la persoane, precum și în cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ. competenţa aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o altă instanţă; cu alte cuvinte, în aceste cazuri, competenţa teritorială are un caracter absolut.

Potrivit art.14 pct. (3) C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului și cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Este adevărat că dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. au ridicat unele probleme de interpretare atât în doctrină, cât și în jurisprudenţă. Astfel, observăm că legea se referă la cererile „creditorilor defunctului” împotriva unuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. O interpretare strict literală ar conduce la concluzia că este vorba doar de posibilitatea valorificării acestor pretenţii pe care terţii le-au avut faţă de defunct, nu și faţă de moștenire. Cu toate acestea, în mod firesc, a prevalat interpretarea, bazată pe identitate de raţiune, potrivit căreia textul are în vedere și pretenţiile pe care terţii le invocă faţă de moștenire, cum ar fi cele ocazionate de înmormântarea defunctului sau de conservarea bunurilor succesorale (în speţă, pretenţiile reclamantei, fosta concubină a defunctului, legate de cheltuielile de întreţinere a unui imobil).

S-a afirmat în doctrină că, după lichidarea moștenirii, adică după desăvârșirea împărţelii între moștenitori, nu mai subzistă motivele care să justifice o competenţă teritorială exclusivă, astfel că orice pretenţii ulterioare desăvârșirii împărţelii trebuie să fie valorificate pe calea unei acţiuni civile de competenţa instanţei de drept comun.

O atare interpretare nu este de primit deoarece, în speţă, nu a avut loc o „desăvârșire a împărţelii între moștenitori” și nici un proces de partaj (cum, din eroare, reţine Judecătoria Botoșani) întrucât pârâtului - care a cules întreaga succesiune - nu i-a contestat nimeni calitatea de unic moștenitor al defunctului său tată. Pe de altă parte, legea nu cuprinde nici o limitare în timp cu privire la incidenţa normei de competenţă înscrisă în art.14 cod procedură civilă, respectiv dacă aceasta durează numai până la lichidarea succesivă sau poate viza și acţiunile promovate ulterior.

Soluţia, ca prezenta acţiune să fie de competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al mortului, adică a Judecătoriei Botoșani, se justifică prin aceea că pretenţiile pe care ea le cuprinde sunt strâns legate de moștenire și, totodată, repune practic în discuţie raporturile dintre erede și pretinsul creditor al moștenirii cu privire la întinderea masei susccesorale și la contribuţia defunctului la dobândirea lăsământului succesoral. Și aceasta, chiar dacă reclamanta nu a promovat o acţiune de ieșire din indiviziune, în sensul că nu pretinde o câtime din activ, ci doar o compensaţie (o despăgubire), proporţională cu cota sa de contribuţie la dobândirea bunurilor pe perioada concubinajului cu defunctul.

Faţă de cele ce preced, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Botoșani, căreia i s-a trimis dosarul.